Uncategorized

Șef versus lider – cine câștigă competiția?

”Oamenii nu își părăsesc jobu-rile, ci managerii” spune o vorbă și chiar dacă nu mi se pare că este 100% aplicabilă în toate cazurile, pentru că, să fim serioși, oamenii pleacă din foarte multe motive, totuși nu putem nega că factorul manager este întotdeauna extrem de important.

Un manager poate să țină echipa unită sau dimpotrivă și să îi influențeze direct rezultate – iar asta ne aduce la discuția de azi. Șef sau Lider, care sunt diferențele și cine face treaba mai bine?

În primul rând, mie mi se pare că este foarte simplu să deosebești un șef de un lider și, din păcate sau din fericire (fiindcă asta m-a format), am avut parte de ambele variante la locul de muncă.

Așa cum văd eu lucrurile, un șef este o persoană care se delimitează cumva de echipă, el stă pe un fel de piedestal de unde ”comandă” angajaților, nu se implică neapărat, nu îl interesează prea tare cum este făcută munca, dacă implică sacrificii din partea echipei, vrea doar să vadă rezultatele. Mai mult, șefii pe care i-am cunoscut, personal sau din auzite, sunt persoane care mai degrabă ”țin de scaun” sau de funcție, în loc să se preocupe de calitatea muncii lor. Un exemplu pe care l-am auzit de curând, este cel al șefului care nu își dorește să aibă oameni mai inteligenți în echipă pentru a nu risca să fie înlocuit.

O astfel de atitudine mie nu mi se pare nici constructivă și nici productivă mai ales că eu țin cu, ați ghicit, echipa liderilor.

Un lider ar trebui să vrea să aibă cei mai buni oameni în echipă și să fie preocupat contiunuu să-i crească și să-i dezvolte. El ar trebui să înțeleagă cu nu există nimic fără echipă și ar trebui să considere că are colegi, nu subalterni. Am întâlnit, din fericire, lideri și am avut ocazia de a lucra cu ei și s-au dovedit persoane care nu doar au făcut ce era mai bine pentru echipă și și-au dat cu adevărat silința să avem toate condițiile pentru a ne desfășura munca la nivel optim, dar m-au făcut să mă simt valorizată și importantă în echipă. Ca să nu mai spun că de la astfel de persoane am învățat enorm și m-am dezvoltat profesional și personal.

Din punctul meu de vedere, atitudinea de ”șef” este una învechită și plină de lipsuri, care nu poate duce lucrurile prea departe în echipă, cel puțin nu într-un mod sănătos și sustebabil.

Tu cu ce echipă ții și ce ai prefera să ai sau să fii la locul de muncă: un șef sau un lider?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

August 20, 2020 at 4:02 pm

Evident, aleg un lider oricând! Un lider știe să-și ajute membrii echipei în rolurile actuale, dar îi și pregătește pentru viitor.



August 20, 2020 at 5:22 pm

Este o aptitudine sa fii lider, mai mult decat o abilitate. Liderul vede imaginea de ansamblu, face oamenii sa il urmeze si este in primul rand om



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre magia începuturilor

August 16, 2020

Mai lasă telefonul ăla

August 24, 2020