Minimalism

Magia Ordinii

Am descoperit Magia Ordinii scrisă de japoneza Marie Kondo, absolut din întamplare, anul trecut când am tras cu urechea la conversația dintre doua colege care discutau despre această carte și, pot să spun fără nicio exagerare că, este una dinre lecturile care mi-au schimbat viața.

Deși ea poate nu a fost încadrată așa de către specialiști, eu o consider o adevărată carte de dezvoltare personală pentru ca mi-a schimbat perspectiva asupra modului în care trăiesc.

Inițial am crezut că va fi o lectură foarte practică și simplistă care mă va învața să îmi organizez lucrurile, casa și dulapul. Am avut marea surpriza să constat că este despre mult mai mult.

Magia ordinii ne invită să privim într-o lumină nouă spațiul în care trăim. Altfel spus, ne propune să ne amenajăm spațiul nu după ultimele tendințe ci în așa fel încât să fim fericiți în el. Pare complicat, nu ? Nu este. Cartea vorbește și despre recunoștință și practicarea ei, despre respectul pe care ar trebui să îl arătăm pentru locuința și lucrurile noastre.

Cum ar fi dacă nu am mai păstra decât lucrurile de care avem cu adevărat nevoie? Cum ar fi dacă ne-am înconjura doar de acele lucruri care ne fac fericiți, care ne provoacă bucurie?

M-am simțit atât de inspirată încât am început să aplic o parte dintre sugestiile autoarei, în special cele legate de debarasarea spațiilor. Să renunț la lucrurile vechi, la lucrurile de care nu mai am nevoie, la lucrurile care îmi amintesc de momente neplăcute sau de întâmplări care nu mai fac parte din prezentul meu, a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine.

Să știi ce vei purta într-o zi obișnuită sau chiar la o ocazie devine mult mai simplu atunci când ai eliminat din garderobă hainele vechi, hainele uzate, hainele care nu-ți vin bine sau cele pe care pur și simplu nu le-ai purtat niciodată.

O să-mi spui : poate că vremea lor va veni din nou. Sau că nu renunți la ele pentru că te temi că vei avea nevoie de ele într-o zi. Oare ? De cât timp le ții acolo fără să le folosești ? Dacă răspunsul este de un an sau mai mult, ar trebui sa te întrebi dacă merită să îți ocupe încă spațiul.

Aveam o cunoștință care căra după sine un sac imens de haine vechi. Și erau atât de vechi aceste haine încât nu-i mai veneau de mult, sau nu mai puteau fi purtate.  Le-a carat în fiecare casă în care a stat, ani de zile, tot plângându-se că nu are suficient loc de depozitare și fără să-și pună problema că ar putea să renunțe la acest obicei.

Eu însămi am purtat dupa mine ani mulți propriul meu “sac de haine vechi” și am pierdut mult timp și multă energie organizând și căutând loc pentru aceste lucruri care îmi erau, de fapt, inutile, și care îmi furau energia, vitalitatea și ma încărcau emoțional.

Să îmi fac ordine în lucruri și, implicit, în viața mea a fost și este o mare eliberare. Acest lucru a devenit pentru mine o rutină și o practică zilnică și, dacă ar fi să dau un singur sfat cuiva, deși nu îmi place să dau sfaturi, i-aș spune să nu se teamă să renunțe la lucrurile care nu îi mai folosesc sau care au devenit pur și simplu doar bagaj emoțional pentru că, așa cum spune foarte frumos un citat : “de fiecare dată când renunți la ceva vechi, faci loc pentru ceva nou”.

Cu mult drag și pe data viitoare,
Raluca

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cafele și stele

June 14, 2013

Ce să spui mai des

July 2, 2018