Cică it’s ok to set bounderies.
Ești nebun la cap?
Nu e deloc ok.

E esențial!
E vital!
E ca aerul.

Doar că nu ne dăm seama.
Pentru că nu ne învață nimeni. Să pune limite, să spune stop, să spunem ”nu”.
Nu.

Ne învață să fim cuminți. Să învățăm bine. Să nu deranjăm. Să ne vedem de treabă. Să dăm bine, să facem frumos.

Nu care cumva să știe cineva că uneori ți-e greu. Că uneori ai nevoie de ceva. Că uneori pur și simplu nu poți.

Sau mai rău, că nu vrei. Că nu vrei să faci ceva ce vrea altcineva, că nu-ți convine, că nu ești de acord. Nici nu contează motivele. Dar nu ne spune nimeni. Că e ok să nu vrei. Și că e un motiv suficient doar ăsta singur. Că nu vrei. Și nu trebuie să dai justificări.

Eu una am învățat foarte bine să fiu yes-man.
Și aproape m-a distrus.
La un moment dat am realizat că nu știu să spun nu. Dar știi ce am făcut? L-am luat pe nu în brațe.
”Asta e, eu nu știu să spun nu”.
Big mistake. Big big mistake.
Și m-a mai distrus un pic.

Și mai știi ceva? Știi cum se spune că să mai lași niște poduri?
Eu cred că dacă te duce într-un loc greșit, să nu lași niciun pod.
Dă-i foc.
Dă-i foc din temelii ca să nu te mai întorci acolo.
Toarnă benzină, aprinde un chibrit, ia-ți niște popcorn și uită-te cum arde.

Lucrez continuu la a spune nu.
La a mă întreba ce vreau și ce îmi face bine.
La a-mi exersa vocea.
La a reflecta la experiențele mele și a trage concluziile corecte.
La a acționa mai mult.
La a nu mai repeta greșelile pe care le-am făcut.

Tu cum lucrezi la tine? Ce crezi că mai ai de îmbunătățit?