Lifestyle

I heart Therme

De când s-a deschis în 2015, Therme Balotești a devenit unul dintre locurile mele preferate.

De fapt, am știut că va deveni unul dintre locurile mele preferate încă de când am văzut, cu ani în urmă, la televizor, știrea legată de construcția acestui complex, la mică distanță de București.

Am ajuns prima oară acolo după ce i-am spus unui amic care mă tot invita cu gașca lui în oraș: dacă mergeți la Therme vin și eu. Și au mers. Și m-am dus și eu.

M-am reîntors de multe ori acolo, de fiecare dată pentru aceleași lucruri simple: atmosferă relaxantă, apă curată și impresia generală de civilizație și curățenie.

Îmi place foarte mult amenajarea, palmierii, copacii mereu verzi, orhideele și celelalte plante care transformă locul într-o grădină botanică exotică.

Îmi place mult piscina exterioară de la zona The Palm. Mi se pare incredibil de fiecare dată să ies afară în frig și să stau în apă caldă, fără niciun disconfort termic, fără nicio grijă. Prima dată când am fost era deja seară, și n-am să uit cum am stat afară, era februarie, era noapte și se întrezăreau stelele. Altădată am nimerit o zi cu un pic de ninsoare și e foarte inedit să ai fulgi de zăpadă în păr în timp ce ești în costum de baie.

O prietenă de a mea, care a fost de fiecare dată reticentă când i-am propus să mergem la Therme, a reușit să își învingă teama de microbi și mulți oameni într-un bazin, și a fost plăcut impresionată. Mi-a recunoscut că înțelege acum de ce îmi place. Nu m-a crezut de fiecare dată când i-am spus că e foarte curat, că am fost inclusiv în timpul sarcinii fără niciun fel de probleme, acum s-a convins și singură cu o zi de relaxare deplină.

Ce trebuie să știi dacă vrei să faci o astfel de escapadă?

  • Sunt 3 zone:  Galaxy – pentru copii în mare parte, cu tobogane și piscină cu valuri; The Palm – cu piscina principală, piscina exterioară și lazy river; Elysium – cu saună și masaje.
  • Tarifele diferă în funcție de zi, zonă și durata vizitei.
  • Nu ai voie cu telefonul mobil în piscină, așa că nu stresa salvamarii și lasă-l pe șezlong.
  • Îți trebuie neapărat costum de baie, prosop și papuci, și elastic de păr dacă ai părul lung. Opțional, halat – eu n-am avut niciodată și nu i-am simțit lipsa, dar unii oameni nu pot mânca dezbrăcați.
  • Dacă mergi în weekend sau în zile libere legale, tarifele sunt mai mari. Este de obicei și mai aglomerat, de aceea eu am mers mereu dimineața (deschid la 9:30).
  • Au și o zonă cu piscină și șezlonguri afară, The Palm Sands of Therme, pentru vară, deci e un loc de vizitat tot anul în caz că te gândeai că apa caldă nu prea merge în iulie.
  • Există microbuz în caz că nu vii cu mașina, și e gratuit, programul lui aici.
  • Există restaurante în toate cele 3 zone în caz că ți se face foame și pool baruri dacă vrei doar să bei ceva.
  • Aplicatia My Therme este foarte utila, iți arată gradul de ocupare în timp real, îți calculează tarifele, te informează despre diverse activități care au loc în ziua respectivă (aqua gym, saună, etc) și recomand instalarea ei precum și consultarea site-ului
Tu ce locuri preferate ai pentru o mini-escapadă aproape de oraș?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Suntem pulbere de stele

February 7, 2019

Ție a ce-ți miroase?

February 17, 2019