Cu un an în urmă, fix în noaptea asta, n-am dormit deloc.
Mă pregăteam să te primesc.

Eram așa de entuziasmată, așa de curioasă, așa de încântată.

Mă tot întrebam: oare cum o să arate? Oare cum va fi când o să o țin prima oară în brațe?
Tati încă își aduce aminte cât de mult l-am bătut la cap cu întrebările și curiozitățile mele 😆

Mă tot întrebam dacă am să reușesc să fiu mama bună pe care o așteptai și îmi doream să nu te dezamăgesc că m-ai ales.

Am știut mereu că ai să vii. Chiar și când nu mai speram, mai speram de fapt în sufletul meu. Am știut că n-am să trec prin viață fără un copil. Și mereu mi-am dorit să o fetiță. Să mă joc cu ea, să îi cânt, să îi citesc, să o iubesc toată ziua.

A fost minunat să te țin în burtică. Îmi amintesc cum te-am simțit prima și prima oară, ca un fâlfâit de fluture, aproape de 4 luni. Am ascultat muzică împreună și am știut că ești o fetiță tare activă. Ai dat din picioare toată sarcina, tare tare și mai tare. Poate și eu am fost de vină că te-am dus la parcul de aventură și te-am dat pe tiroliană când aveai două săptămâni în burtică și nici nu visam la tine 😀

Îmi amintesc ziua în care te-ai născut, dimineața în care ne-am dus la spital speriați și entuziasmați,
tu făcând cu mâna la ecograf, din burtică, înainte să intrăm în sala de operații.

Te-am văzut prima dată și erai așa de frumoasă că nu-mi venea să cred că ești a mea. Cu ochii deschiși, limpezi și senini, cu fețișoara curată și mică și părul negru, te-am pupat emoționată și am simțit că știi cine sunt. Nimic nu mai conta, doar că tu erai bine.

Lucrurile n-au fost așa grele cum m-am așteptat odată întorși acasă, deși am întâmpinat dificultăți și cu alăptatul, și cu colicii și cu dinții. Dar râdem mult, ne jucăm mult și ne iubim și mai mult.

Suntem 3 și e minunat, o mică familie extraordinară și foarte recunoscătoare pentru absolut tot ce aveam, pentru părinții noștri minunați, pentru tot ajutorul pe care l-am primit și îl primim.
Da, dormim mai puțin și mai fragmentat, dar dormim. Când avem ocazia, recuperăm. Da, mergem la film și ieșim mai rar în doi, dar o facem în continuare fiindcă avem cu toții nevoie de câte o pauză.

Cuvântul tău preferat acum e tata, dar știi imediat să zici mama când vrei ceva sau ceva nu e bine.
Dialogul nostru savuros de fiecare zi este următorul:
Eu: Zi și tu ma-ma.
Bubu: ta-ta.
Și se poate prelungi la nesfârșit, cu același rezultat.

De un an trăiesc visul ăsta în fiecare zi. E drept, unele zile sunt mai ușoare altele sunt mai grele. Cel mai greu e când ești supărată și nu reușesc să-mi dau seama de ce. E cel mai greu când îmi plângi în brațe și nu știu ce să fac să nu mai doară.

Nu sunt o mamă perfectă – știam că n-am să fiu, dar sunt o mamă foarte fericită. Nici nu știu cum am trăit atâția ani fără tine.

În câteva zile e și ziua mea și singurul cadou pe care mi-l mai doresc este să ne petrecem toți anii împreună, pentru că cel mai frumos cadou pe toată viața l-am primit deja, acum un an (de fericire) 💓