Rochia albă
Îi rămăsese în ochi
Foșnitoare,
Rochia aceea înfoiată,
Ce-n imaginația ei,
Continua să se învârtă
Nevinovată.Îi rămăsese pe piele
Foșnitoare,
Rochia aceea înfoiată,
Ce-n imaginația ei,
Continua să se învârtă
Nevinovată.Îi rămăsese pe piele
Atingerea albă
De dantelă.Pe degete,
pietrele
reflectând lumina
Rarefiată.
De dantelă.Pe degete,
pietrele
reflectând lumina
Rarefiată.
Îi rămăsese în urechi
Foșnetul de rochie înfoiată
Pe care nu avea voie
S-o mai iubească
Vreodată.Iar ea continua
Foșnetul de rochie înfoiată
Pe care nu avea voie
S-o mai iubească
Vreodată.Iar ea continua
Să se învârtă
Nevinovată,
Foșnindu-și dantelele,
Magia cea albă,
Mătasea urzită,
Frumoasă și tristă,
Ca o iubită
Cândva adorată
Iar azi părăsită.
Nevinovată,
Foșnindu-și dantelele,
Magia cea albă,
Mătasea urzită,
Frumoasă și tristă,
Ca o iubită
Cândva adorată
Iar azi părăsită.
Comments
Eh, ce frumoase sunt rochiile albe, as fi vrut si eu una, dar n-a fost sa fie.
Am inceput sa ador hainele albe. Si da, am o rochie alba, superba, facuta de cumnata-mea, dintr-o fata de masa 🙂 Trebuie s-o scot la plimbare.
N-ai niciodată de unde sa stii ce mai urmează.
Plus ca o rochie, oridecare ar fi ea, e doar o rochie. Alte lucruri sunt importante
Ce frumos