Nu știu voi, dar eu am urât întotdeauna fraza asta. Am avut parte de ea de mai multe ori, în contexte diferite și mereu m-a iritat. Adică ce, acum nu pot să înțeleg și sunt grea de cap doar că n-am copii?!

Dar. Între timp am trecut de partea cealaltă a baricadei, și am început să văd adevărul din spatele cuvintelor care mă enervau.

Și adevărul e că…unele lucruri pur și simplu n-ai cum să le înțelegi până nu ești cu adevărat în situația respectivă. Fiindcă a fi părinte este ceva care te schimbă. Nu devii nici mai bun nici mai rău, doar te schimbi ca să poți face față provocărilor. În interior, rămâi tot tu. Eu cel puțin îmi spun asta des, mai mult ca să mă încurajez 😆

Așa că voiam să explic un pic unele chestii legate de copii (mici) pe care nici eu poate nu le-am conștientizat prea bine înainte de Bubu.

Părinții vorbesc (prea) mult despre copiii lor
Da, unii se plâng că proaspeții părinți nu fac decât să vorbească despre copiii lor. Iar asta e în mare măsură adevărat. Dar știi de ce? Pentru că mai ales la început, e o experiență mare, nouă și intensă pe care încerci din toate puterile să o gestionezi cum poți mai bine. Copiii nu vin cu instrucțiuni, trebuie să înveți din mers și, crede-mă, e mult de învățat.

E ca și cum te naști și tu din nou, și e o viață nouă, în care înveți din nou să mănânci și să dormi, fără să mai mănânci și să mai dormi ca înainte, pentru că uneori…pur și simplu nu e posibil, nu mai ai timp de asta.

Am fost în vizită la o prietenă de-a mea când bebelușa ei avea 2 săptămâni și a mea 4 luni, iar toată întâlnirea n-am făcut toți 4 decât să vorbim despre chestii legate de copii, să ne punem și să răspundem la tot felul de întrebări și să povestim pățanii legate de același subiect. E foarte bine și e o ușurare să te simți înțeles și să poți să ceri un sfat. La final i-am zis în glumă: uite, am ajuns și noi ca oamenii ăia care vorbesc doar despre copiii lor. 

Treaba cu caca 
Am citit un comentariu al unei tipe care se plângea de părinții care miros fundul copilului în timpul unei conversații 😁 Mi s-a părut așa de amuzat și, în același timp, știam că are dreptate. Până și fi-mea se amuză când îi miros fundul. Dar părinții nu fac asta pentru că sunt obsedați de funduri, ci pentru că treaba asta cu caca îți spune uneori ceva despre starea copilului. Chiar dacă uneori îți spune doar că trebuie schimbat cât mai repede 😅 Și da, e o chestie care nu suferă amânare, sau nu prea multă. Fiindcă dacă îl lași prea mult timp așa, o să se irite și avem o nouă problemă, mai mare și chiar dureroasă pentru bebe 😞

Oricum, la scurt timp după venirea lui Bubu m-am trezit gândindu-mă că până la urmă treaba cu caca nu e mare lucru, e doar puțin lapte care a trecut pe partea cealaltă. Sigur, odată cu diversificarea lucrurile se mai complică, din mai multe puncte de vedere. Dar de la un anumit număr de scutece schimbate și accidente, nu te mai impresionează mai nimic. Nici măcar urme de mânuțe pline de caca pe frigider (nu întrebați).
Cureți ce e de curățat, speli ce e de spălat și gata! – totul s-a rezolvat și e dat uitării.

Treaba cu ieșitul 
Dacă înainte te îmbrăcai, te aranjai și ieșeai pe ușă unde aveai treabă, să ieși și cu copilul e un pic mai complicat. Trebuie și pe el să-l îmbraci și să-l aranjezi, să îi iei căruțul sau marsupiul, biberoane sau gustări (sau amândouă), apă, scutece, schimburi, șervețele, uneori medicamente, jucărele și geanta pe care o pregătești se îngreunează vizibil. Dar înarmată cu mult curaj, geantă și copil îți faci curaj să ieși la o întâlnire cu o prietenă sau să îți rezolvi diverse probleme la unele instituții sau ce mai ai de făcut. Pe drum sau unde ai treabă poate să se plictisească, să îi se facă foame/somn sau de joacă și să plângă sau să țipe până reușești să îi rezolvi problema. Așa că ușor nu e, dar nici alternativa de a nu mai merge nicăieri până face 3 ani nu e prea atrăgătoare.
Așa că dacă mai vezi pe cineva în mijloace de transport sau în locuri publice cu un copil, eventual urlător, ai puțină compasiune – nu e o treabă așa ușoară. Eu cel puțin pierd des chestii când sunt cu Bubu, pantofi, pălăriuțe, jucării, și le sunt foarte recunoscătoare oamenilor care mă ajută și mi le recuperează.

Treaba cu locurile publice
Cineva zicea pe Facebook cât de îngrozitori sunt copiii în restaurante/cafenele/mall-uri etc și îi descria așa ca pe un fel de monstruleți care aleargă peste tot și distrug totul în jur. Și într-adevăr. E dificil să ții un copil mic pe loc. De ce ar sta? El vrea să exploreze, să se joace, să cunoască, nu să mucegăiască pe o canapea sorbind dintr-o cafea 2 ore când el poate face atâtea lucruri în timpul ăsta. Înțeleg că există locuri adults only, unde copiii nu au voie, și asta mi se pare ok. Dacă te deranjează copiii care mișună printr-un local sau mai știu eu ce, mai bine să fii într-un loc în care să nu fii expus.  Pe ei oricum e tare greu să îi oprești, măcar să ții pasul.

Statul acasă
Despre de ce nu e statul cu copilul acasă o vacanță, am mai scris aici. E decizia fiecăruia ce alege să facă, cât alege să stea cu copilul sau nu. Nu e nimic care să privească pe altcineva  în afară de părinți și copil și nu te face nimic un părinte mai bun sau mai rău. Să îngrijești un copil e un job în care nu ieși din tură, așa că am tot respectul pentru toți oamenii care fac asta ca o alegere sau ca meseria lor: părinți, bunici, educatori, îngrijitori etc. Și ca să fie clar, statul, chiar și acasă, cu un copil, presupune puțin stat. 

Te schimbi 
Sigur că te schimbi, e o ipostază cu totul nouă, ai alte responsabilități. Poate părea puțin ciudat din afară, dar tu știi că faci ce e bine. Eu nu sunt adepta renunțării totale la ceea ce îți face plăcere, cred că trebuie să găsești timpul și doar pentru tine, chiar dacă este considerabil mai puțin, dar cred că e important să existe.

E normal să nu mai ieși așa de des, e normal să nu mai fi așa de disponibil, să îți faci programul și în funcție de bebe, să îl iei în considerare în orice decizie ai lua. Mi-a spus o mămică pe când eram gravidă: ”Ai să vezi că ai să te schimbi”. A sunat tare amenințător. Dar da. Simt că m-am schimbat. Și nu-mi displace. Încă îmi fac timp pentru mine, am plecat în vacanță, am avut ”zile libere”, nu mă simt privată de nimic și încurajez pe toată lumea să caute soluții și să accepte tot ajutorul posibil.

Un copil poate scoate și ce e mai bun și ce e mai rău din tine, și cu siguranță te face să-ți folosești toate resursele așa cum nu ai fi crezut. Dar, la final, iubirea din ochișorii lui, progresele pe care le face în fiecare zi, simpla lui prezență merită absolut tot. Știu, pare caraghios sau de necrezut, dar merită absolut tot. Și da, ai să înțelegi mai bine când ai să ai copii.

Tu ce nu înțelegi la cei care au copii sau ce ai înțeles după ce ai avut copii și nu înțelegeai înainte?