Îmi amintesc foarte clar cum, atunci când eram puștoaică și mă aranjam într-un mod special, sau când îmi luam pe mine ceva nou, invariabil,  când mă întorceam acasă, primeam întrebarea : și ceilalți ce au zis? Ceilalți putând fi prietenele, colegele, băieții u sau orice alt ”public”.

Uneori mă lua prin surprindere întrebarea asta. Mă punea pe gânduri. Mă cam neliniștea.
Uneori ”ceilalți” poate chiar nu ziseseră nimic, poate că erau doar niște priviri.

Situația asta se întâmpla destul de des, nu doar o dată, nu era întâmplătoare.

Dar de ce să conteze așa de mult ce spun ceilalți despre coafura sau despre rochia mea nouă?
De ce nu contează mai mult cum m-am simțit eu cu ele?
De ce nu contează ce cred eu despre ele?

Și mai departe despre lucrurile mai importante.
De ce să conteze ce cred ceilalți despre viața mea personală și alegerile mele dacă ei nu știu decât așa de puțin despre mine?

De ce trebuie să fie despre ceilalți?

Altfel spus, dacă ceilalți nu mă apreciază și nu îmi fac complimente, nu sunt coafura și rochia mea și viața mea toată, până la urmă, frumoase? Sunt eu mai puțin valoroasă dacă nu primesc validarea exterioară?

Trebuie să depindă alegerile mele de reacția ”celorlalți”?

Răspunsul e ”Nu” și îl putem rosti cu hotărâre și cu toată gura.
Viața noastră nu e despre ce cred alții.

Sigur, feedbackul este important, contextul, asemenea, și nu ar trebui să închidem ochii în fața semnelor. Dar dacă noi credem că e important și dacă ne-am documentat și dacă simțim să mergem într-o anumită direcție iar cel mai mare impediment care ne oprește este ”ce vor spune ceilalți”, nu ar trebui să ne oprim.

Noi credem de multe ori că ceilalți sunt cu ochii pe noi. Dar nu sunt. Nici pentru a ne valida și nici pentru a ne critica. De cele mai multe ori fiecare e atent la el însuși – toți ne confruntăm cu așa de multe în fiecare zi.

Seamănă cu momentul în care mergi la sală prima dată și ești cumva stânjenit și ai impresia că, în oglinda aceea mare, toți ceilalți participanți sunt cu ochii pe tine și, experimentați, te critică în gând. Adevărul e că fiecare își urmărește propriile mișcări și este preocupat să execute corect, nu e timp  și nici rost să evalueze pe altcineva.

Așa este și cu orice altceva. Fiecare este, și așa ar trebui să fie, preocupat cu drumul propriu, cu el însuși. Nu este timp și nici rost să ne preocupăm ce ar cred sau ar putea crede ceilalți.

Nimeni nu știe de fapt cum e să fii tu, nimeni nu știe câte ai realizat, cu tot ce te-ai luptat și nici care ți-e menirea. Asta e treaba fiecăreia dintre noi să aflăm.

Pe tine te mai afectează uneori ”ce vor spune ceilalți”?