Ganduri

Ajun

În copilărie, zilele până la Crăciun păreau magice iar nerăbdarea le făcea lungi, lungi de tot.

Bradul îl luam cu zile înainte, din piață, erau un moment frumos, voiam să aleg cel-mai-cel pom. Cel mai bogat, cel mai mare și de-un verde frumos mirositor. Îl aducem pe jos până acasă pentru că era prea greu de urcat în troleibuzul ăla vechi, cu scară.

Apoi, bradul se odihnea pe balcon și mă uitam la el cu jind, tot așa cum mă uitam și la prăjiturile mamei, care și ele trebuiau să “mai stea” până pe 25.

Pe 24, seara, făceam bradul, cu globuri, beteală, fulgi și instalație cântătoare. În timpul ăsta ascultam colinde și uneori tata trebuia să verifice și să repare instalația fiindcă era modelul acela la care dacă se ardea un singur bec, nu mai mergea deloc.

Uneori,  bradul stătea la mine în cameră și, îmi aduc aminte și acum, cum stăteam în pat, în liniște, și vedeam luminițele reflectate deasupra mea, în lustră – într-un brad mic, și se auzea doar muzica. Era magic.

Astăzi suntem mai mari, mai avuți, mai stresați. Ne bucurăm mai puțin și cumpărăm mult. Nu mai deschidem la colindători – nu avem timp sau nu suntem acasă. Dăm mult pe cadouri ca să  compensăm timpul pe care nu îl mai petrecem împreună.

Sunt câteva lucruri însă care, pentru mine, aduc magia înapoi.

Spiritualitatea
Să ții post nu mai pare așa atractiv dar pe mine mă ajută. Mai ales că soțul meu ține și el cu mine, este un obicei al nostru să ținem post, să mergem la Biserică și să ne spovedim, să ne împărtășim toți 3 – este foarte frumos. Asta am făcut azi și chiar îți schimbă toată starea.

Punctul meu de vedere este că avem nevoie de spiritualitate, în forma pe care fiecare dintre noi o găsește cea mai potrivită. Poate fi rugăciune, mers la Biserică, meditație, reflecție, mers în natură – orice care te poate reconecta la tine.

Familia
Destinațiile exotice sunt preferate de mulți de sărbători dar, pentru mine, Crăciunul nu este Crăciun decât petrecut cu familia. Poate că în timpul anului nu reușim să ne facem timp să stăm cu toții, sau poate suntem departe dar măcar o dată pe an este o ocazie minunată de a ne reuni.

Conștientizarea
Este un moment bun pentru analiză și reflecție. Nu doar pentru bilanțuri dar și pentru a ne formula planurile cu intenție pentru anul care vine. Este un moment bun să ne dăm seama ce e important pentru noi și ce nu, ce ne hrănește și ce ar trebui să nu mai hrănim în viața noastră.

Poate fi chiar și timpul pentru un cadou pentru noi iar când spun asta nu mă refer neapărat la ceva material ci la ceva hrănitor și pentru sufletul nostru, o mică dovadă de iubire față de noi înșine.

Și nu în ultimul rând, este sezonul perfect pentru a mulțumi, pentru a fi recunoscători pentru toate lucrurile bune din viața noastră și pentru toate lecțiile pe care le-am primit. Pentru încă un an la care am avut dreptul și pentru încă un an care începe proaspăt, optimist și promițător.

Pentru tine ce semnificație au sărbătorile?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

December 25, 2019 at 6:55 am

Am intrat într-o stare de nostalgie ❤dar este o stare frumoasă, liniștită…. Ptr mine Crăciunul înseamnă familie



Georgells25
December 25, 2019 at 2:09 pm

Craciunul ne aminteste inca o data ca nu suntem abandonati pentru ca cel care s-a nascut, Emanuel, inseamna "Dumnezeu cu noi".Asta inseamna ca atat in momentele de bucurie cat si in cele triste El este cu noi si ne sustine.



December 25, 2019 at 8:34 pm

Indiferent de ce fost în viața mea, precum acel teribil Crăciun din 1989 când soțul meu era plecat și nu știam dacă se va putea întoarce, indiferent că a fost un an bun sau cu probleme, Crăciunul mi-a plăcut să-l petrec mereu acasă. Deși sunt o călătoare pasionată, de Crăciun nu-mi place să plec nicăieri.



December 26, 2019 at 3:10 am

Si noi ne-am spovedit la inceputul postului, parca altfel te simti. Craciun fericit!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Suflete pereche

December 24, 2019

Dragă Ralu mică

December 26, 2019