Ușor ușor mă apropii de sfârșitul concediului și de momentul în care îmi voi relua activitatea la serviciu.

Recunosc, sunt entuziasmată, sunt emoționată, mă gândesc cum voi reuși să le împac pe amândouă cu succes – copilul și serviciul, adică.

Concediul despre care vorbesc nu a fost unul obișnuit, cum am mai avut. A fost o perioadă unică în viața mea, dedicată exclusiv fetiței mele. Aproape doi ani fără job, sună bine? Nu ma invidiați sau, nu știu, invidiați-mă :)) Cert este că a fost un timp foarte frumos în care am învățat foarte multe, am fost și obosită dar și foarte fericită, am avut parte de momente de tot felul dar mai ales, am putut vedea zi de zi, cum fetita mea crește sănătoasă, cum ne jucăm tot mai mult și cum evoluează dezvoltare ei – vorbit, jucat, interacționat și înțeles.

Mi-a lipsit job-ul meu?

Absolut. Mi s-a părut important să mă mențin în continuare activă, găsindu-mi și alte activități pe lângă creșterea lui Bubu. Așa că am continuat să mă ocup de promovarea micului nostru atelier de la Rami Deco și de magazinul online, am început acest blog dar și pe cel de carte, mai recent, și, bineînțeles, nu mi-am uitat pasiunea pentru sport, pentru lectură și scris, și nici nu mi-am uitat prietenele. Am încercat să folosesc tot mai mult acest timp pentru dezvoltarea mea, căutând să fac cât mai mult lucruri productive, hrănitoare și, uneori, spirituale.

Cu toate astea, sunt nerăbdătoare să re-intru “în normal”. Sunt conștientă că viața mea obișnuită presupune un job și sunt entuziasmată să intru în această nouă etapă a vieții mele. Aceea în care știu că mă așteaptă cineva micuț acasă.

Concediul a fost lung (1 an și 10 luni), dar a trecut foarte repede. Parcă ieri intram în luna a 8-a, trebuia să încep concediul și mă întrebam ce voi face până vine Bubu, oare nu mă voi plictisi? De plictisit, nu m-am plictisit, nici înainte de venirea ei și cu atât mai puțin după aceea. Am avut o sarcină ușoară și am fost activă și pe picioare până la termen. Fotografia de mai jos a fost făcută cu aproximativ 3 săptămâni înainte de a naște.

Am fost foarte nerăbdătoare să-mi primesc minunea, așa că nu știu exact cum au trecut primele luni. Am fost foarte fericită să o am, uneori copleșită de unele dificultăți, alăptat, colici, dinți etc., dar extrem de încântată și recunoscătoare că am primit binecuvântarea de a fi mamă.

Privind în urmă, totul pare că s-a întâmplat extrem de repede și încă nu-mi vine să cred că fetița mea a crescut așa de mult, deși ca dovadă avem așa de multe lucruri: multele rânduri de hăinuțe schimbate, multele jucării adunate, multe alimente pe care le-am inclus firesc în rutina noastră, tot mai multe cuvinte rostite, progresul cu olița și apropierea de renunțarea la scutece, atașamentul dintre noi două, tot mai multe năzdrăvănii, dorința ei de neoprit de a fi independentă. Toate acestea sunt victorii mici, făcute încet, zi după zi, uneori progresul aproape insesizabil.

Una peste alta, chiar dacă au fost zile în care am simțit că stau degeaba, sau că nu fac destul, am știut mereu că este o perioadă limitată, de care nu voi mai avea parte, și că trebuie să scot din ea tot ce e mai bun și să mă bucur de fiecare moment.

Tu ce părere ai despre concediul de creștere copil? Ai trecut până acum prin această experiență?