Guest Post

Diana Elena Neață: Cititul e sexy

Diana este o blogger-iță tare dragă mie, pe care o știu de ceva vreme și căreia îi urmăresc cu drag articolele postate pe cele două canale ale sale. Stilul său convingător și subiectele abordate mă atrag mereu, așa că am invitat-o astăzi să ne spună de ce…Cititul e sexy…
   
Încă îmi mai amintesc o întâmplare de acum câțiva ani care mi-a întărit convingerea că oricât de scumpi și înalți ți-ar fi pantofii, oricât de brand-uite ți-ar fi hainele, oricâte tone de fixativ și machiaj ai avea pe tine, dacă nu ai nimic în cap totul e degeaba. Amintirea e încă vie și colorată în culori stridente. La fel de vie e și tipa pe care am văzut-o în autobuz, în Versailles. Avea cel mai frumos păr pe care l-am văzut vreodată, o jachetă de piele pe sub care se întrezărea un tricou cu USA. Citea „Doctor Jivago”. Părea din altă lume, efectiv. Dacă aș fi fost bărbat cred că mă îndrăgosteam de ea. Însă, femeie fiind, doar am admirat-o (și, recunosc, am fost puțin invidioasă pe frumusețea și aerul ei). 

Cititul e sexy, dar sigur ați mai auzit (și citit) asta deja. Și nu, nu e doar un citat drăguț de postat pe Facebook și Instagram! Cititul chiar ne dă o aură aparte și ne ajută în feluri în care poate nici nu bănuim! 

Despre beneficiile cititului și cum acesta ne dă un aer atrăgător 
  
Oamenii care citesc au mintea deschisă, sunt mai empatici, au cunoștințe în diverse domenii și se exprimă mai clar. De asemenea, cititorii, sunt curioși și interesați de propria dezvoltare (bine, uneori mai au și dileme, dar să lăsam asta deoparte momentan). Pentru ceilalți, aceasta se traduce simplu: un cititor este o persoană deschisă, abordabilă, comunicativă, interesantă. 
Cititul ne dezvoltă limbajul și, astfel, ne face să fim comunicatori mai buni. Însă tot el ne dezvoltă încrederea în sine. Și ce e mai atrăgător decât cineva care e deplin conștient de propriile forțe? 
Spune-mi ce citești ca să îți spun cine ești!


   

    Biblioteca unei persoane ne poate spune multe despre pasiunile, interesele şi mentalitatea proprietarului. Asta nu e vreun secret. 
Ceea ce poate unii dintre voi nu știau e faptul că a citi ficțiune ne ajută să descifrăm emoțiile celor din jur (lucru dovedit de un studiu realizat de David Comer Kidd and Emanuele Castano). Iar a-i înțelege pe ceilalți e un skill ce facilitează relațiile inter-umane și asta, evident, îi face pe cititori mai atrăgători. 
   
Less is more – de ce cartea e mai bună decât filmul
   
Nu în ultimul rând, mai puțin… înseamnă mai mult… (mai mult mister, adică). Iar ce e misterios atrage precum un magnet! Să ne gândim la divele anilor de glorie ai Hollywood-ului și la asistentele TV de acum. Care sunt mai atrăgătoare și care doar niște exhibiționiste? Less is more.

     

În ultima vreme parcă s-a creat un război artificial între filme și cărți. Dincolo de discuțiile despre calitatea adaptărilor cinematografice, primele parcă dezvăluie mai mult. Pe când cititul îți solicită imaginația, e ca un puzzle ce trebuie rezolvat. Pe când filmele… ei bine, acolo vezi totul e de-gata: știi cum arată personajele, decorurile (și de aceea suntem de multe ori dezamăgiți când vedem o adaptare a unei cărți: nimic – sau prea puțin – nu e cum ne-am imaginat). Cărțile sporesc misterul poveștii, filmele îl dezbracă violent de parcă-ar fi un adolescent grăbit și curios. 
   
Totodată, cititorii asimilează cumva acest mister al cărților. Se dezvăluie mai greu. Sunt adesea și mai romantici și profunzi în gândire decât ceilalți. Dar nici asta nu e vreo noutate. 
  
Cititul e sexy, da. Însă ne îmbogățește viața și în alte moduri. Eu v-am prezentat doar câteva. Voi cu ce ați mai completa lista?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

February 9, 2020 at 11:03 am

Subscriu. Adevarat pana la ultimul cuvintel.



February 10, 2020 at 10:38 am

Adevarat. Cititul ne îmbogățește, cititul ne înfrumusețează, ne deschide.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Unde punem dezamăgirea?

February 9, 2020