Filmele lui Ralu

3 filme frumoase despre Italia

Deși vacanța este un subiect delicat anul acesta și încă nu ne putem gândi și nu putem zări cum va arăta aceasta, dat fiind că totul a fost anulat, voiam demult să fac o listă mică cu 3 filme preferate de mine despre o destinație de vacanță iubită de toată lumea: Italia. Așa că nu mă mai lungesc cu introducerea și vreau să vă prezint filmele pe care le-am ales (și care mie mi se par unele dintre cele mai bune) pentru această temă. De asemenea, fiecare dintre ele reprezintă o variantă relaxantă pentru a petrece vreo 2 ore cuibăriți în fața ecranului și visând la următoarea vacanță.

Mănâncă, roagă-te, iubește (Eat, Pray, Love 2010)
Voi începe cu cel mai cunoscut dintre ele, chiar dacă nu este tocmai preferatul meu. Spun asta pentru că am avut norocul de a citi cartea întâi iar Elizabeth Gilbert scrie așa de bine că filmul nu a putut să o surclaseze, deși distribuția este una foarte bună, cu Julia Roberts și Javier Bardem în rolurile principale – unii dintre actorii mei preferați. Cu toate astea, am inclus acest film pe listă pentru că este unul plăcut, iar partea despre Italia este de asemenea foarte drăguță.

Despre poveste acum. Liz trece printr-un divorț urât și este extrem de nefericită. Ea găsește însă o soluție salvatoare refugiindu-se în ceea ce iubește mai mult: călătoriile. Și își face un plan ca pe parcursul unui an să viziteze Italia, India și Indonezia pentru a se regăsi și redescoperi.

Prima sa destinație este Italia, unde ajunge după o încercare de a avea o nouă realație care se sfârșește cu o despărțire dureroasă. Aici Liz își dorește, și reușește, să își redescopere pofta de viață, pofta de mâncare, pofta de iubire, pofta de a trăi. Descoperă locuri noi, feluri noi de mâncare, își face prieteni noi și, încet-încet, își construiește o nouă viață.

Călătoria în India este una profund spirituală, Liz alegând să experimenteze viața într-un ashram în încercarea sa de a se reconecta la sine. În Indonezia, ea va trăi momente frumoase, își va face prieteni buni și va întâlni pe cineva care pare foarte promițător.  Dar cum amândoi au la activ căsnicii eșuate, vor avea curaj să înceapă o nouă poveste?

Toate drumurile duc la Roma (All roads lead to Rome, 2015)
O poveste simpatică de tot cu o mamă și o adolescentă, cu un fost iubit italian (cum altfel) seducător și o bunică răpită în timpul a ceea ce părea o vacanță obișnuită în Toscana. A, și peste toate, o actriță preferată de-a mea în rolul principal: Sarah Jessica Parker.

Maggie își amintește cu nostalgie de excursia pe care a făcut-o în adolescență în Toscana și își dorește să îi ofere fiicei sale aceeași experiență. Așa că, obligat forțat, Summer se vede nevoită să plece în Italia când de fapt ar fi vrut să rămână acasă cu iubitul ei. Relația dintre cele două nu este ideală deși, Maggie, mamă singură, se străduiește din răsputeri (și poate un pic cam mult) să păstreze un ton optimist, spre disperarea fiicei sale.

După multe peripeții, cele două ajung în pitorescul sătuc din Toscana. Iar acolo Maggie are o surpriză. Se întâlnește cu fostul ei iubit din adolescență și prima ei iubire, Luca. El locuiește chiar în vila vecină împreună cu mama lui, Carmen, interepretată de Claudia Cardinale.

Dar în această formulă, două persoane ard de nerăbdare să scape naibii din Toscana. Summer, care vrea să aungă în State, la iubitul Tyler, și Carmen, care vrea să se întâlnească la Roma cu dragostea vieții ei, Marcellino.

O mașină este furată cât Maggie și Luca își deapănă amintirile și nu se mai știe cine pe cine a răpit. Summer și Carmen vor să fugă dar care dintre ele va reuși să își impună voința?
Se va întâlni Carmen cu iubirea vieții ei?
Va ajunge Summer la Tyler?
Va reuși Maggie să se apropie de fiica ei în timpul acestei călătorii, așa cum și-a propus?
Dar cu Luca, ce se va întâmpla?
Vor reuși cei doi să reînvie prima dragoste?

Un film ușor, plăcut și relaxant, de văzut într-o după amiază de weekend, fără așteptări prea mari.

Sub soarele Toscanei (Under the Tuscan sun, 2003)
Da, m-ați prins. Acesta este preferatul meu din listă și a rămas așa de când l-am văzut prima oară, în adolescență – m-a fascinat și l-aș revedea oricând cu plăcere. De altfel, este un film pe care l-am văzut de mai multe ori și este, pentru mine, un film la care mă întorc când am nevoie de ”hrană pentru suflet”.

Frances este scriitoare și pare a avea totul. O carieră de succes, un soț iubitor, o căsnicie frumoasă. Dar când soțul ei se dovedește a fi infidel, divorțul este inevitabil. Prietenele ei, un cuplu de lesbiene, își doresc să o scoată din starea mizerabilă în care se află și îi fac cadou o vacanță în Toscana. Frances se îndrăgostește așa de tare de acest loc, încât face un lucru de care nu s-ar fi crezut capabilă înainte.

Cumpără o casă veche și frumoasă și decide să se stabilească și să scrie acolo. Însă lucrurile nu sunt așa cum spera ea. Și aflăm încă o dată că nu există scurtături spre locurile în care merită să ajungem. Renovarea casei se dovedește a fi anevoioasă, la fel și găsirea unei noi iubiri.

Dar ea va învăța foarte multe despre dragoste, despre relații, despre oameni și despre ea însăși. Își va face mulți prieteni noi și îi va redescoperi pe cei vechi. Va învăța așa de multe despre Italia, despre felul de a fi al oamenilor de aici, despre pofta lor extraordinară de viață, despre pasiunea lor pentru iubire, despre tradițiile locurilor.

Dacă va rămâne ea în Italia?
Dacă se va recăsători?
Dacă va renunța și se va întoarce acasă?
Dacă va rămâne deznădăjduită?
Veți afla toate aceste și mult mai mult vizionând pelicula, iar peisajele și imaginile, vă promit, sunt minunate. Vă recomand acest film cu căldură, pentru mine este unul de suflet.

Tu ai văzut vreunul dintre aceste filme?
Ai vreun film preferat despre Italia?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

March 31, 2020 at 2:26 pm

Să vezi neapărat și Scrisori către Julieta. E superb ❤️



March 31, 2020 at 3:15 pm

Daaaa😍multumesc, am sa-l vad



March 31, 2020 at 6:43 pm

Ce super listă! Dintre ele am văzut doar Eat Pray Love. Am citit și cartea și așa cum zici și tu, e mai bună decât filmul. Celelalte două filme le-am trecut pe listă. Cel cu Toscana chiar doream să-l văd demult. Cu zice și Diana mai sus, și Scrisori către Julieta e superb! 🙂



March 31, 2020 at 6:49 pm

Trebuie să-l vad si eu neapărat:) iar Sub soarele toscanei recomand recomand recomand 😍



April 1, 2020 at 11:02 am

Superbe filme, mi-au placut toate 3. Dar preferatul meu ramane Roma, de Fellini



April 1, 2020 at 12:31 pm

Ar trebui sa-l vad si eu 🙂



April 2, 2020 at 8:43 pm

Am pus si eu pe lista Sub soarele Toscanei 🙂



April 3, 2020 at 6:13 pm

Mă bucur să aud asta 🙂



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *