Avem timp să terminăm cărțile pe care ne-am dorit să le citim dar nu am avut timp de ele.
Avem timp să stăm cu partenerii, cu părinții sau copiii noștri – cei pentru care avem așa de puțin timp când venim seara obosiți de la lucru.
Avem timp să stăm singuri și să ne reconectăm la noi.
Avem timp de exerciții și timp de hobby-ul pe care nu am avut timp să-l aprofundăm.
Avem timp să dormim.
Să ne rugăm.
Să medităm.
Avem.

Întrebarea este cum îl folosim.
Ne îngrijorăm?
Ne plictisim?
Ne plângem?
Tentația de a ne lăsa pradă gândurilor negative este foarte mare. Și mie mi se pare greu să mă bucur de acest timp 100%. Pentru că presiunea și frica sunt mari și apasă asupra noastră într-un mod aproape invizibil. Dar ele sunt acolo. Și apasă greu.

Incertitudinea mi se pare cel mai greu lucru de îndurat în aceasta perioadă. Nu știm cât va dura și ce va fi după. Mai ales ce va fi după. Cum vom fi noi și dacă viața noastră va mai arată vreodată la fel ca înainte. Poate că da, poate că nu. Se vorbește mult dar răspunsul nu îl știe nimeni.

Și atunci, cum îi putem spune incertitudinii să plece de unde a venit, când ea este așa de stăruitoare și își revarsă toată spaima peste noi?

Putem încerca să nu ne mai concentrăm pe ea. Și nu, nu sugerez să băgăm capul în nisip și să aplicăm politica struțului. Nu putem ignora și nici să negăm ceea ce se întâmplă.

Dar, putem lua fiecare zi pe rând și să încercăm cât mai mult posibil să trăim în prezent și să fim conștienți de fiecare clipă. Iar dacă astăzi sunt în siguranță, dacă astăzi mi s-a întâmplat măcar un lucru bun, m-aș putea bucura mai mult și cu mai multă recunoștință.

E ciudat dar aud multă lume spunând că perioada asta i-a făcut să aprecieze mai mult tot ce luau “de-a gata”. Familia, întâlnirile cu prietenii, plimbările în parc, o cafea în oraș. Lucrurile simple. Pomii înfloriți de care anul acesta nu ne-am putut bucura pe deplin.

E adevărat, primim prin această situație și o lecție. Suntem așa de ocupați să ne gândim la ce ne lipsește și uităm să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Este o lecție importantă pe care sper că o vom integra mai bine în viețile noastre chiar și “după”.

Și mie îmi e dor tot de lucrurile simple. Să merg cu fata în parc, să ies la o cafea, să mă plimb cu bicicleta, dar îmi spun că va fi timp suficient pentru toate în restul anului. Între timp, încerc să privesc cu recunoștință acest răgaz care ne este dat și să reflectăm și să ne gândim la tot ce am făcut și tot ce putem face mai bine și să ne facem planuri despre cum putem să devenim mai buni.

Ție ce ți se pare cel mai greu în această perioadă?