Am urmărit ieri pe Youtube un filmuleț de la o vloggeriță din Olanda pe care o urmăresc, care m-a pus pe gânduri și care m-a făcut să conștientizez ceva.

Am trecut cu toții, sau destul de mulți dintre noi, peste noapte, de la a nu avea timp și a fi în continuă cursă cronomentru, la a avea timp, chiar prea mult timp după unii. Și atunci, ce am făcut din obișnuința de a avea mereu ceva de făcut? Ne-am creat singuri alte curse contracronomentru. Deși aveam destule de făcut. Aveam de lucrat de acasă și încă destul, aveam de ținut casa, de îngrijit copiii (cine îi are) sau animăluțele (cine le are). Nu era suficient? Și atunci de ce să ne mai înhămăm și la altele. Pentru că este presiune. Este presiune să profiți la maximum de acest timp, să make the most of it. 

Oare?

Toată lumea s-a apucat de gătit, de sport, de citit, de meditat. de activități noi – iar asta este fantastic. Absolut fantastic, să ai timp de tine, fizic și spiritual, și să te îngrijești – este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine.

Dar.

Condiția ar fi să nu fim mai obosiți ca înainte. Activitățile pe care le desfășurăm să ne provoace plăcere, nu stres. Și să  privim acest timp nu ca pe o ocazie de a face și mai multe, dar poate de a încetini.

Până la urmă, acest timp liber nu este chiar atât de liber. Avem în continuare responsabilități pe care trebuie însă să le îndeplinim de acasă. Iar mie lucratul de acasă mi se pare solicitant și uneori interesant – aproape că aș vrea la birou câteodată.

Să nu transformăm statul în casă într-o cursă de călcat-viteză. Sau de citit-viteză. Acum putem să mai lăsăm viteza și să ne dăm un răgaz.

Eu constat cu surprindere că, și la sfârșitul unei zile de lucrat de acasă, mă simt la fel sau chiar mai obosită decât atunci când merg la birou. Nu mă plictisesc, ba mai mult, nici nu știu cum îmi trec zilele. Cred că e firesc, până la urmă munca mea este aceeași, în casă este mereu ceva de făcut iar copilul cere 100% atenție. Cu toate astea, chiar m-am simțit vinovată că uneori am sărit peste antrenament, sau pentru că nu am mai scris pe blog sau la carte, sau pentru că ceva a rămas neterminat – fiindcă am preferat ca în loc să mai trag de mine, să mă culc mai devreme.

Cred că, fie că noi conștientizăm sau nu, aeastă perioadă este una stresantă iar schimbările și incertitudinea o fac să fie astfel. Mi-am propus să îmi urmez popriul ritm și să mă învinovățesc mai puțin. Până la urmă, această perioadă nu e o cursă ci mai degrabă o călătorie, iar scopul ar trebui să o depășim cu bine, în cea mai bună stare fizică și mentală în care ne permit împrejurările.

Iar la final, vă las clipul Verei, pentru inspirație, eu îi urmăresc canalul și recomandările cu mare interes și întotdeuna găsesc ceva de învățat din ele.

Pentru voi cum este această perioadă, stresantă sau relaxantă?