Lumina astăzi este cenușie.
Pe masă, plictisite,
Paharele de sticlă groasă
Albastră,
Cafeaua abureste
Întreaga bucătărie,
Primăvara violetă trimite iriși
Pe fereastră.

Și azi te văd în
ceașca de cafea.
Înfipt acolo întunecat și trist,
De parcă ai vrea să îmi prezici ceva,
De parca ai vrea s-apari
și totuși nu ai vrea –
În ochi cu promisiuni de
Ametist.

Dar nu vorbești.
Privești închis și enigmatic,
De parcă ai ști ceva ce nu mai știe nimeni
De parcă ai văzut doar tu,
prefigurat aievea
viitorul fantomatic.
Cu degetul din zaț îți desenez
Tot chipul
Fără să uit vreo linie sau rid,
Și deodată ochii-ți sunt blajini
Deodată-ți râde firea –
Privirea ta s-a îmblânzit.

Mă privești și nu vreau
Să rostesc
Ce-ți văd tainic în privire,
Poate e doar o iluzie
Sau o greșeală mică,
O simplă născocire,
Poate că-mi minte mintea
Tot căutând iubire –
Sau poate minte ceașcă
Cu a ei prevestire.

Ghicitoarea singură
Va ști să deslușească
Ce înseamnă tot
ce nu poti spui,
De ce te găsesc
În fiecare zi tot
Acolo-n ceașcă
Și ce promisiuni
Tu ai vrea să-ți ții.