Obișnuim să privim prea des viața ca pe o competiție, să ne gândim la ea ca pe o cursă cu linie de finish. Obișnuim, poate prea mult, să o tot etichetăm și de cele mai multe ori negativ. Să spunem ba că e bună, ba că e de toată jena, ba că e grea. Și ne trezim că și noi ne simțim fix așa cum am gândit mai devreme. Că simțim lene sau plictiseală, că simțim că nu putem, că nu suntem destul sau nu avem destul ca să reușim ceva, ce de altfel ne și dorim. Sau, cel puțin, afirmăm că ne dorim. Simțiți diferența de nunață?

Dar este viața o cursă cu linie de finiș la finalul căreia suntem câștigători sau înfrânți?

Eu cred că nu.
Eu cred că viața e o călătorie. O călătorie în care fiecare zi este un dar și un câștig și în care, șoc și groază, nu există ”pierderi” ci doar experiențe și lecții învățate (sunt sigură că am mai zis deja asta pe aici pe undeva).

Cred că viața nu este despre a pierde sau despre a câștiga, ci despre a trăi, pur și simplu. Cum? Ei, asta depinde de fiecare și nu există rețete, iar dacă există eu nu cred în ele. Nu există ”măsură universală” când vine vorba de fericire și împlinire sufletească iar în asta constă frumusețea ei. Viața este și despre a te descoperi dar și despre a te crea, în egală măsură.

Altfel spus, poți afla cine ești și, în același timp, poți deveni cine vrei să fii – cele două se completează, nu se exclud.

Fiecare zi, fiecare experiență – sunt cărămizi în plus la construcția noastră ca ființe umane complexe și spirituale. Unele întâmplări nu sunt plăcute, unele circumstanțe ne-au fost de-a dreptul nefavorabile, uneori ne-a fost greu sau am suferit enorm și asta nu a avut cum să ne bucure, dar totul a contribuit la a fi cine suntem azi. Nu este asta minunat?

Eu găsesc sens în a crede că nimic nu e degeaba. Că și lucrurile ”rele” se întâmplă cu un motiv și că trebuie să învățăm din ele pentru a crește. La un moment dat am avut un job care nu îmi plăcea și care mă solicita mult. Eram destul de nefericită în perioada aceea, n-am să mint. Iar într-o zi, cineva m-a întrebat cum e și am spus adevărul. E nasol, nu îmi place, sunt obosită, vreau altceva. Iar peste câteva zile am primit un telefon și ocazia de a da un interviu pentru un alt job, care era mai aproape de ceea ce-mi doream. Nici nu mi-am dat seama că m-am plâns în fața persoanei potrivite, nici nu știam că avea să răsară această oportunitate pentru mine, efectiv din neant, iar totuși ea a apărut. Dacă nu m-aș fi plâns atunci, aș mai fi fost azi aici? Poate da, poate nu, poate mai greu.

Nimic nu e degeaba, totul contribuie la cine trebuie să fii – eu așa vreau să cred pentru că perspectiva de a privi totul ca pe un șir de întâmplări aleatorii mi se pare tristă .

Nimic din ce înveți nu e degeaba, absolut nimic. Și dacă nu vei folosi niciodată abilitatea/informația aia, tot ai făcut ”antrenament” pentru creier, învățând. Ceea ce e minunat, nimeni nu vrea un creier odihnit. Nicio persoană pe care o întâlnești nu e degeaba, fiecare poate servi drept exemplu, fiecare ne poate învăța ceva sau ne poate arăta cum să fim sau să nu fim. Poate că suntem toți oglinzi unii pentru ceilalță și fără să interacționăm nici n-am afla cine suntem de fapt în toate ipostazele noastre.

Nicio situație în care muncești la ceva sau crezi în ceva sau te investești în ceva, nu e degeaba. Chiar dacă nu ”reușești” sau nu ai ”succes”. Acțiunea în sine, starea pe care o ai atunci când faci ceva cu dăruire și pasiune, toate sunt succese. Felul în care te simți, faptul că ești fericit – acestea sunt adevăratele câștiguri.

Simplul fapt că am reușit într-o zi să mă mobilizez să îmi fac exercițiile, sau să scriu, să citesc, să lucrez la magazin, sau să fac ceva pentru mine, mai ales atunci când mă simt fără vlagă, sunt pentru mine adevărate câștiguri.

Prefer să privesc viața ca pe un șir frumose de zile ce-mi sunt dăruite (nu garantate) fiecare dintre ele fiind o șansă de a învăța, de a mă dezvolta, sau poate chiar ziua în care se va întâmpla un miracol, voi face o schimbare sau voi primi o oportunitate extraordinară.

Tu cum alegi să privești viața?

Pentru tine, ce contează mai mult – călătoria sau destinația?