9 principii ale minimalismului
Minimalismul este un curent tare la modă în ultima perioadă și care, recunosc, mi-a captat și mie atenția și m-a făcut să mă informez, să caut tot mai multe materiale despre el în acest internet (slavă Domnului!) atât de plin de resurse.
Ce este așa de frumos sau interesant la acest curent, vă puteți întreba? Minimalismul pune accentul pe esențial și își dorește să surprindă exact esența, într-o formă cât se poate de concentrată, eliminând surplusul. El a apărut întâi în artă ca mai apoi să se transforme într-un adevărat stil de viață.
V-am mai povestit și cu altă ocazie despre el, aici, însă de atunci timpul a trecut iar eu m-am documentat mai mult și am început să aplic mai multe principii ale acestui trend. Așa că m-am gândit să împărtășesc cu voi 9 principii ale minimalismului, pe care le îndrăgesc și le aplic:
1. Intenție
Sigur, putem hotărâ să devenim minimaliști sau nu, decizia ne aparțin în totalitate dar , întâi și întâi ar trebui să știm de ce facem asta și, mai ales, care ne este scopul, ce dorim să obținem. Unul dintre principiile de bază ale minimalismului este conștientizarea.
În goana această nebună prin viață în care toate zilele ne sunt aglomerate și jonglăm cu tot feluri de roluri și responsabilități, în care suntem bombardați din toate părțile cu informații – se întâmplă prea des intrăm pe pilot automat și să nu mai știm exact de facem anumite lucruri. De ce cumpărăm de la un anumit brand? Pentru că așa fac prietenii noștri? Pentru că așa ne spun influencer-ii? Dar este acel brand 100% în conformitate cu personalitatea noastră și cu principiile noastre? Așa e, rar ne gândim la asta. Acesta este doar un exemplu, care poate fi relevant pentru tine sau nu, dar minimalismul ne îndeamnă exact la asta. Să ne oprim puțin, să respirăm și să cugetăm la decizia pe care o vom lua astfel încât ea să fie conștientă și, ca urmare, responsabilă.
Iar o dată ce am setat intenția noastră și știm ce ne dorim, asta ne aduce la următorul punct.
2. Priorități
Ce este important pentru noi și, mai ales, cum putem face ca minimalismul să ne ajute în atingerea acestor scopuri? Vrem să economisim? Înseamnă că ne vom investi banii cu mai multă responabilitate, vom câtări fiecare decizie mai mult și vom deci ce este esențial pentru noi și la ce putem renunța. Cumpărăturile vor deveni mult mai puțin impulsive, poate chiar vom respecta o listă și un buget săptămânal/lunar. Vrem să slăbim un număr de kilogram? La fel, vom analiza mai mult, vom simplifica dieta, consumând mai mult alimente sănătoase și mai puțin alimente indicate de ”poftă”. Prioritizarea se poate aplica în toate domeniile vieții noastre și conștientizând ce contează și ce nu, putem lua decizii mai bune, care să ne îmbunătățească viața.
3. Decluttering
Minimalismul presupune să identifici ce este important și esențial pentru tine, ce aduce valoare în viața ta, ce te ajută să îți urmezi visurile și ce nu, apoi să păstrezi lucrurile benefice și să renunți la cele care nu-ți mai folosesc sau care te țin în loc. Am putea crede că asta se referă doar la lucrurile materiale, dar de fapt nu este așa. Se referă la absolut orice ne înconjoară, de la lucrurile noastre fizice sau digitale, la gândurile și credințele noastre, până la oamenii pe care îi păstrăm în viața noastră. Chiar și la obiceiurile pe care le avem și la anumite credințe – dacă nu ne ajută să evoluăm, nu ar fi mai bine să le schimbăm cu unele mai hrănitoare?
Orice lucru pe care îl păstrăm, are o anumită energie și o anume încărcătură care își pune amprenta asupra noastră, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. De aceea este esențial să conștientizăm ce ne ține în loc și nu ne mai folosește și să păstrăm doar lucrurile importante.
4. Dincolo de trenduri și modă
Trend-urile vin și trec, ceea ce rămâne ar trebui să fie stilul personal, mai presus de modă și tendințe. Indiferent că este vorba de haine, decorarea casei sau petrecerea timpului liber – prioritare ar trebui să fie lucrurile care ni se potrivesc și nu cele pe care le alegem din alte motive: anturaj, obligații etc.
Până la urmă, noi ar trebui să alegem cum ne trăim viața și ar trebui să ne ascultăm vocea interioară, nu vocea marilor companii care ne spun că în fiecare an ar trebui să ne schimbăm mașina, telefonul și toată garderoba.
5. Funcționalitate
Contează ceea ce contează pentru noi. Sună greșit? Nicidecum. Dacă vrem să avem o casă mai aerisită, ar trebui să fim dispuși să renunțăm la lucrurile care nu mai functionează pentru noi și pe care le păstrăm, poate, din motivele greșite (vinovăție, frică, snobism etc).
Să spunem că avem în casă o pianină și este minunată. Doar că nu o folosim și nu o folosește nimeni și ocupă mult loc, inutil. Ba mai mult, când ne uităm la ea ne amintim că am renuntat să mai învățăm să cântăm și ne simtim vinovați. Dacă am mai și primit-o cadou, cu atât vina crește iar gândul de a scăpa de ea se îndepărtează.
Întrebarea este, dacă ceva nu îmi folosește cu adevărat, dacă nu aduce valoare în viața mea, ba îmi mai și provoacă sentimente negative, își mai are loc acel ceva în viața mea?
6. Bunăstare fizică și emoțională
Mininmalismul înseamnă concentrarea pe esență, iar cu siguranță această esență ar trebui să fie sănătatea noastră, starea de bine fizică și mentală. Până la urmă totul ne aduce aici iar acest curent poate da o mână de ajutor. Dacă spațiul din jurul meu este curat și organizat, eu voi avea mintea mai limpede, mă voi concentra pe ce am de făcut fără a fi distras și astfel voi deveni mai productiv. Este doar un exemplu, dar ele pot continua.
7. Calitate în loc de cantitate
Revenim la intenție și decizii mai conștiente, la a ne opri și a cântări mai mult înainte de a aduce ceva nou în viața noastră. Dacă vom renunța la achizițiile impulsive, s-ar putea să ne alegem cu lucruri de calitate mai bună. Astfel spus, în loc să ne cumpărăm lucruri de proastă calitate în fiecare lună, putem economisi pentru lucruri de calitate mai bună de cîteva ori pe an. Iar asta sigur își va spune cuvântul asupra stării noastre de bine și ne va îmbunătăți viața considerabil.
8. Resurse
Minimalismul pune mult accent pe a identifica și a folosi toate resursele, ceea ce ne aduce iarăși la conștientizare și intenție. Adică, dacă am un aparat pe care l-aș folosi doar de câteva ori pe an (ca unul de înghețată sau de pâine sau un grill sau orice mai vreți voi) poate că nu se justifică achiziționarea lui și l-aș putea înlocui cu un aparat pe care îl am deja sau cu o altă tehnică sau poate mi-l poate împrumuta un prieten sau un vecin.
9. Personal
Minimalismul nu arată la fel pentru toată lumea. Sunt persoane care își pot strânge toată viața într-un troller, sunt persoane care trăiesc în camere goale și dorm pe podea, sunt persoane care consideră asta extrem.
Minimalismul nu trebuie să arate ca pe Pinterest, cu pereți albi și plante micuțe răspândite colo și colo, cu o bucătărie cu veselă albă sau camere lipsite de orice pată de culoare. El este până la urmă un mod de a gândi, un mod de a te comporta și de a te raporta la tine și la lume, iar asta nu are cum să fie identic pentru două persoane – fiindcă nu există doă persoane la fel.
Fiecare poate alege din acest curent ceea ce i se potrivește și să înlăture surplusul, exact cum suntem învățați să procedăm cu toate celelalte lucruri.
Iar la final, vrea să vă las un clip al Verei, o vloggeriță din Olanda pe care eu o urmăresc cu mare drag și pasiune cam de 1 an de zile.
Ea are foarte mult conținut de calitate pe canalul ei ”Simple, happy, zen” despre minimalism, mindfullness și well-being iar mie îmi place abordarea ei foarte tare – este una dintre puținele vloggerițe pe care le urmăresc pe Youtube. Enjoy!
Comments
Cand am citit titlul m-am asteptat la cu totul si cu totul altceva. Trebuie sa recunosc, totusi, ca articolul este pe gustul meu complet!
Si da, ai dreptate, minimalismul nu arata la fel pentru toata lumea. Multi nici nu stiu sa il numeasca astfel. Totusi, elementul comun este acest echilibru, simplitatea creatoare care da o energie curata.
Sunt adeptul minimalismului, mai ales din punct de vedere ideologic (desi, recunosc, nu reusesc sa ma tin de el :D).
Felicitari pentru articol!
Multumesc mult, Gratiela, pentru aprecieri si completări. Este un subiect vast și putem să vorbim despre diversele lui abordări mult și bine 🙂 si mie imi place, și chiar dacă nu practic 100% cred totuși că îl practic in stilul meu