Guest Post

E doar un blog

Pe Stefania am descoperit-o pe frumosul său blog minimalist și mi-au plăcut mult stilul ei și determinarea de a-și simplifica viața și de a împărtăși experiențele sale cu noi, cititorii. 

Astăzi ea a fost de acord să scrie acest guest-post pentru noi  iar pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare.

E doar un blog

De când mă știu în stare să scriu, am scris. Am scris când eram mică despre tot felul de lucruri care mă fascinau, inclusiv despre extratereștri și despre OZN-urile lor. Apoi, în adolescență, am scris poezii când eram îndrăgostită, poezii când eram tristă, poezii când eram veselă, poezii mereu… 

Îmi amintesc că dirigu’, profesor de limba română, a avut strălucita idee să le pună la panou, pe holul liceului. Ia ghici cine mergea legănat și apăsat când vedea câte un rătăcit holbându-se la ele..?

În mintea mea eram deja scriitoare.

Apoi, dintr-o dată, a trebuit să mă fac mare și toată ”prostia” asta nu a mai avut importanță. Așa că am părăsit scrisul, iar când am vrut să mă întorc, am descoperit că mă părăsise și el pe mine.

Până când, într-o altă bună zi, mi-am făcut ordine în gânduri și în suflet, mi-am luat inima în dinți și am început din nou să aștern pe hârtie.

De ce?

De ce nu?

Cred că mai mult așa, ca să te enervez pe tine. Da, da, pe tine care stai acolo ca un spectator, citești și gândești (oh, da, gândești că de spus nu ai curajul să spui) ”Ia uite-o și p-asta..Ce o mai avea de scris? S-a trezit și ea…E internetul plin! Cine se crede? E DOAR UN BLOG.”

E doar un blog? Tu, spectatorule care ești doar spectator, te-ai gândit că fiecare cuvânt scris de mine este o parte din sufletul meu pe care ți-l dau ție, gratis, ca să te bucuri de el, să îți pui niște semne de întrebare? Te-ai gândit cât curaj îți trebuie să scrii și pentru cei care sunt de acord și pentru cei care abia așteptă, ca tine, să aibă cui să dea un ”hate”? Că am citit articolul de 7 ori ca nu cumva să se fi strecurat vreo greșeală, din respect pentru tine? De acord, nu mi-ai cerut tu să scriu. Dar, dacă tot te-ai oprit și ai citit, apreciază. Știi, nici măcar nu mă mai interesează, pentru că am învățat că viața se petrece aici, în arenă, nu unde stai tu și mă privești de sus, spectatorule. Am fost și eu acolo, dar vezi, de aici se respiră alt aer.

Simți că viața îți aparține, că inima pulsează cu o intensitate pe care nici nu ai bănuit-o până acum, că indiferent ce bestie iese de după gratii, tu poți să lupți. Că ai curajul să lupți. Și, ce să vezi, de data asta nici nu trebuie să mă mai fac mare. Pentru că sunt deja.

Așa că, spectatorule, te aștept în arenă să respiri viața adevărată, indiferent care e arena ta. Doar eu și cu tine. Plus ceilalți. Spectatorii…

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.