Cartile lui Ralu

Madame Picasso

Madame Picasso este titlul cărții frumoase scrise de Anne Girard și a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine în această vară.

Este o lectură care te poartă în locuri neașteptate, de exemplu, în Parisul de început de secol XX, chiar la Moulin Rouge. 

Povestea este bazată pe adevărul istoric al relației dintre Pablo Picasso și Eva Gouel și, chiar dacă este ficțiune, mi se pare că redă foarte bine, în cea mai mare parte, atmosfera timpurilor, mentalitatea și obiceiurile perioadei de început de secol XX.

Este 1911 și tânăra de origine poloneză, Eva Gouel, fuge din casă părintească tocmai la Paris pentru a-și lua viața în propriile mâini și a-și croi singură destinul. Ajutată de prietena sa, reușește să obțină un post de croitoreasă la cel mai faimos și controversat cabaret al vremurilor – Moulin Rouge. 

Aici reușește rapid să se adapteze la viața Parisului. Este foarte ocupată cu munca sa, își face chiar și un prieten, tot polonez, are compania celei mai bune prietene și reușește tot mai repede să urce pe scara socială și să își facă cunoștințe între personalitățile perioadei.

O întâlnire aparent banală este cea care îi va schimba tot parcursul vieții, aceea în care îl va cunoaște pe Pablo Picasso, faimosul pictor aflat în plină ascensiune a carierei, cuplat pe atunci cu Fernande de Olivier.

Idila celor 2 se înfiripă rapid dar Eva nu dorește să cedeze avansurilor sale. Cei doi se joacă de-a șoarecele și pisica o vreme și sfârșesc, inevitabil, împreună, în ciuda tuturor piedicilor.

Una peste alta, aceasta este o lectură plăcută și ușoară, plină de suspans și întorsături de situație. Dintre toate cele 7 iubite faimoase ale lui Picasso, autoarea a ales să împărtășească cu noi povestea celei de-a doua care, poate și din cauza finalului său tragic, are o aură aparte, plină de inocență și mister.

Pe alocuri, povestea mi s-a parut cam grăbită și poate prea modernizată, dar în sine este o carte frumoasă pe care o recomand. 

Mi-a amintit cumva de o altă carte despre un pictor la fel de celebru, Sărutul pictat.

Tu ai citit Madame Picasso până acum?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Dacă aș fi regizor

September 13, 2020

Coincidențe

September 29, 2020