Cartile lui Ralu

Cum să furi o inimă cu un sărut

Această carte, ”Cum să furi o inimă cu un sărut”, scrisă de autoarea L.J Shen, este una foarte specială pentru mine, pentru că am câștigat-o la un concurs organizat de bloggerița mea preferată, Diana, cu acest articol, scris și din suflet și din experiență.

Vă închipuiți încântarea mea când am aflat nu doar că am câștigat acest concurs dar și că premiul este o carte (!!!). Cu sufletul la gură m-am apucat de ea și nici nu a contat prea tare că nu este 100% pe gustul meu, eu nefiind mare fan al genului New Adult.

Primele pagini mi-au pus probleme, pentru că toate prejudecățile mi-au explodat în față ca un mare airbag la momentul impactului. Am fost de multe ori pe punctul de a renunța la roman doar că, stilul curgător și suspansul permanent nu m-au lăsat să o fac. Autoarea are un punct în plus de la mine pentru acest lucru, în mod cert, și cu toate neajunsurile acestei carți, cred că aș vrea să îi citesc și celelalte cărți.

Despre ce e vorba

Suntem în zilele noastre la Chicago și intrăm în cercul restrâns al familiilor mafiote locale prin intermediul Francescăi Rossi, eroina noastră.

Frankie este fiica lui Arturo Rossi, unul dintre cei mai de temut mafioți din zonă, este crescută ca o prințesă, realitatea ei incluzînd internat în Elveția, serate sofisticate, maniere elegante, haine de firmă și o educație extrem de strictă și nepăsare totală față de afacerile și crimele tatălui său. Pe scurt, ea trăiește într-o colivie confortabilă și aurită.

Frankie știe că nu va merge la facultate și că, la 19 ani, ceea ce se așteaptă de la ea să facă este să se căsătorească cu un tânăr dintr-o altă familie bogată și controversată. Ea a pus demult ochii pe Angelo și este convinsă că dacă îi va dărui primul său sărut, vor fi sortiți să rămână împreună.

Doar că ceva se schimbă. Senatorul Wolfe Keaton intră în scenă – arogant, experimentat și, dacă mă întrebi pe mine, mai mult ca sigur, psihopat. El reușește, prin șantaj, să îl convingă pe Arturo Rossi să i-o dea pe fiica sa în căsătorie.

Cum? Ce? Se poate așa ceva în zilele noastre?

În cartea asta, da. Lumea noastră modernă se împletește, nu tocmai grațios, cu obiceiuri și idei învechite, cum ar fi că virginitatea este comoara cea mai de preț a unei femei (!), singura ei menire fiind să își întemeieze o familie și să treacă din proprietatea tatălui în cea a soțului (!).

Ce va face Frankie? Are ea unde să fugă într-un oraș care, practic, este deținut în mod egal de tatăl și soțul ei? Ce se va întâmpla cu visurile ei? Dar cu Angelo, iubitul din copilărie? Are cum să devină Wolfe un soț bun pentru Francesca? Și de ce îl urăște așa tare pe Arturo?

Cartea este plină de dramă și, dacă mă întrebi pe mine, de probleme psihice, traume și dezechilibre emoționale grave. Știu, nu ar trebui să pun diagnostice personajelor din carte, dar pur și simplu nu mă pot abține.

Una peste alta, dacă poți trece peste faptul că relația promovată în carte nu este deloc una sănătoasă, din punctul meu de vedere, lectura esta una plăcută. Cartea are dramă, are secrete dezvăluite treptat și multe întorsături de situație, are scene de sex care te duc cu gândul la Fifty shades of Grey, are acțiune, trădări și, bineînțeles, happy-ending.

Tu ai citit până acum ceva de această autoare?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Coincidențe

September 29, 2020