Super Blog

Aventuri de casă nouă

Cu mai bine de 6 ani în urmă, pe când îmi căutam entuziasmată primul meu apartament și el mă căuta pe mine, am luat o decizie radicală: să mă mut în afara orașului.

Era o alternativă pe care nu o luasem în calcul foarte mult, doar că atunci când am întâlnit-o, mi-a surâs foarte tare. Toată lumea mi-a zis la acel moment: ”dacă tot te muți la țară, măcar te muți la casă, nu?!” Ei bine, nu. Nu m-am mutat la casă, nu atunci, ci într-un micuț apartament într-un mini-cartier nou.

Încă de atunci am realizat care sunt avantajele de a nu mai locui în oraș pentru că, da, pentru mine ele există. Prima diferență pe care n-o știam dar pe care am remarcat-o imediat a fost că este liniște. Și nu mă refer la faptul că nu este trafic sau că nu îmi trece nicio șosea prin fața/spatele blocului sau că am vecini liniștiți. Pur și simplu…este liniște. Nicio urmă din forfota și agitația din București. Iar lumea este și ea mai liniștită și mai puțin grăbită. Pur și simplu, viața are un pic alt ritm.

Apoi, este verde, este aer curat, este loc, eu stau într-un bloc cu două etaje și mansardă dar în afară de acest mini-cartier nu mai sunt prea multe blocuri care să dea senzația de înghesuială. Ca să nu mai spun că nu există problema locului de parcare, mai întâi pentru că mi-am cumpărat unul (și nu a costat cât o garsonieră) și apoi pentru că străzile nu sunt aglomerate.

Încântată fiind de toate aceste avantaje, mereu mi-am spus că atunci când mă voi muta într-o casă mai mare și la curte, voi rămâne tot în zona aceasta, pentru că mi se pare absolut locul ideal în care să treci de la apartament la casă.

Deja am ochit, nu foarte departe de blocul în care locuiesc acum, un mic șantier și câteva căsuțe care se contruiesc într-o zonă verde, aproape chiar și de o pădure. Ne-a plăcut zona așa că am început să cercetăm și, nu după multă vreme, ne-am trezit că deja suntem pregătiți să luăm o hotărâre.

Vom achiziționa o căsuță la roșu și nu trebuie să fie mare dar, o casă la roșu mai are nevoie de multă muncă și o mulțime de finisaje. Aveam nevoie de întăriri – așa că am căutat un expert.

Ne trebuia cineva care să știe totul despre materiale de construcții, despre cărămidă aparentă, țiglă metalică, tencuială decorativă, rigips și tâmplărie PVC ADF – noțiuni aproape necunoscute pentru noi. În plus, chiar dacă nu ne dau banii afară din casă, nu ne doream să facem rabat de la calitate. Ne dorim doar materiale de cea mai bună calitate pentru căsuța noastră și mai ales, ne doream să cumpărăm totul dintr-un singur loc, ca să scutim o mulțime de drumuri pe la depozitele clasice.

Așa că imediat ne-am dat seama că avem nevoie de experții de la Vindem-ieftin.ro, mai ales după ce am căutat recenzii video despre ei – n-am mai avut nicio îndoială că sunt partenerii potriviți.

Am sunat la numărul de telefon de pe pagina lor de contact (deși, dacă nu ai timp, le poți lăsa o solicitare direct pe site) și i-am explicat în detaliu unui consultat tot ceea ce îmi doresc.

– Bună ziua, mă numesc Raluca și trebuie să amenajez o casă la roșu.

– Bună ziua, sigur că da, vă stăm la dispoziție cu o gamă largă de produse din toate categoriile. Știți deja ce materiale veți avea nevoie?

Da, sunt foarte multe, avem nevoie de acoperiș, de țiglă ceramică, de tencuială decorativă Weber, piatră decorativă pentru curte…am o listă întreagă.

– Cel mai bine ar fi atunci să îmi trimiteți această listă pe e-mail ca eu să pot verifica stocul în fabrică și să revin la dumneavoastră cu o ofertă personalizată cât mai repede.

– Sigur că da, vă trimit imediat la adresa de pe site.

– Ați fi dumneavoastră interesantă să faceți parte din Grupul nostru Vip?

– Sigur că da. Ce este acest Grup Vip?

– Prin acest grup veți beneficia de consultanță de specialitate prioritară cu privire la lista de materiale și condiții speciale cu privire la pachetul de produse, puteți urmări statusul livrării în timp real și aveți multe alte avantaje.

– Sună excelent, aștept să îmi trimiteți oferta cât mai repede. La revedere!

Așa cum a promis, consultantul a verificat stocul și a revenit la mine extrem de repede cu o ofertă. Prețul era mult mai mic decât mă așteptasem, pentru că toate materialele sunt comandate online direct de la producător, așa că am fost mai mult decât încântată.

Mai ales când ne-au spus că, pentru că achiziționăm produse din minimum 3 sau 5 categorii diferite, suntem eligibili să intrăm într-un Grup Vip. Ăsta mai zic și eu tratament!

Vă spun, accesul în acest grup a schimbat totul și ne- a îndulcit foarte mult experiența de a ne muta într-o casă nouă, despre care poate știți că pe lângă entuziasm, poate aduce și o anumită doză de frustrare.

Sunt așa de multe de ales, de cercetat iar asta poate fi o treabă stresantă când nu te pricepi la construcții dar vrei ca totul să se potrivească perfect în noua ta locuință. Din fericire, am ales ajutorul potrivit și casa va arăta exact așa cum ne dorim.

Va avea un living mare, deschis și luminos, cu mobilă deschisă la culoare și multe plante verzi, un dormitor matrimonial cu un dressing spațios iar fetița mea va avea, pe lângă camera ei roz și loc destul pentru jucării, o curte verde în care să se joace, cu alei pietruite pe care să se dea cu trotineta și, astfel ne vom îndeplini visul nostru de a ne muta de la apartament la casă.

sursă foto: pexels.com

Căsuța ta de vis cum arată?

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Super-Blog 2020.

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Colțișorul în care visez

October 16, 2020