Super Blog

Schimbându-ți gândirea îți schimbi viața

Acum mulți ani am trecut printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere mental și, la finalul ei, mi-am făcut promisiunea să devin cea mai bună versiune care pot fi, din toate punctele de vedere: fizic, intelectual, emoțional. Chiar dacă uneori m-am mai abătut de la drum, de atunci continui în această călătorie permanentă pe drumul dezvoltării și cunoașterii de sine.

Sunt interesată în mod continuu de creșterea și dezvoltarea mea iar în ultimii ani, pentru că mi-am propus să-mi deschid mintea și să fiu mai receptivă la tot ce există în jur, am adoptat o serie de obiceiuri care m-au ajutat foarte mult iar unele dintre ele chiar mi-au schimbat viața în bine.

Lucrurile s-au întâmplat în timp, treptat dar sigur. Iar dacă la început nu știam cum să încep, până la urmă un lucru a dus la altul iar eu m-am pomenit pe calea cea bună, fără efort.

Adevărul din spatele aparențelor

Oricine mă cunoaște poate spune despre mine că sunt un om optimist, pozitiv, relaxat, care atrage oameni buni și lucruri bune în jurul lui.

Doar că, deși sunt așa și mă recunosc o optimistă din naștere, am avut multe momente în care nu am fost astfel ci îngrijorată, panicată, anxioasă, deprimată, copleșită de propriile mele gânduri și scenarii – negativistă și pesimistă.

Cum am ieșit din această stare? Ei bine, este un proces continuu, ca orice altceva dar, vestea bună este că un gând este doar un gând, iar el poate fi schimbat.

Iar odată ce practici asta în fiecare zi și va deveni un obicei , te vei transforma fără să-ți dai seama iar viața ta se va transforma o dată cu tine.

În timp, am înțeles că mintea noastră creează realitatea, și că trebuie să fim foarte atenți cu gândurile și cuvintele noastre.

Astfel, acum sunt interesată de spiritualitate, de legea atracției și de practici precum, meditația, yoga, practicarea reunoștinței și trăitul în clipa prezentă (mindfullness).

Acestea sunt toate subiecte față de care aș fi ridicat o sprânceană și mi-aș fi exprimat reticența în trecut, dacă cineva mi-ar fi vorbit despre ele. Știu încă mulți oameni care au exact aceeași atitudine când le împărtășesc unele dintre practicile mele și nu am cum să îi învinovățesc. Am fost și eu acolo și este absolut firesc să manifestăm rezistență față de subiectele pe care nu le cunoaștem sau nu le stăpânim prea bine.

Schimbări mici cu efecte mari

De aproape doi ani am început să meditez iar lucrul ăsta m-a ajutat enorm. Am reușit astfel să îmi mai diminuez anxietatea, să îmi calmez mintea și să îmi canalizez gândurile, să trăiesc în prezent, să fiu mult mai recunoscătoare pentru tot ceea ce am și să mă concentrez mult mai mult asupra gândurilor pozitive.

Am făcut schimbarea aceasta incluzând în viața mea câteva obiceiuri mărunte, dar de ajutor. De exemplu, aprind lumânări (parfumate sau) în fiecare zi pentru purificarea aerului și a casei, chiar dacă soțul meu râde de mine și spune că se simte ca la Biserică.

Cel puțin o dată pe săptămână aprind tămâie, exact din același motiv, fac băi cu sare regulat, beau ceai zilnic, mă rog, nu sar peste exercițiile fizice și folosesc cărți oracol atunci când am nevoie de un mesaj pozitiv care să mă călăuzească. Cumva, mereu extrag o carte care îmi exprimă gândurile și mă ajută.

Iar pe lângă toate acestea, mai am un ajutor în această călătorie spre cea mai bună versiune a mea: cristalele.

Cred în proprietățile preventive și vindecătoare ale cristalelor și îmi place foarte mult să le integrez în viața și în casa mea ca obiecte de decor. Mai jos am ales trei cristale preferate, pe care le voi adăuga în curând în casa mea, pentru a aduce armonie, iubire și pentru a alunga stresul.

Un pic de Feng Shui

Sunt pasionata de Feng-Shui și îmi place să folosesc elemente specifice pentru a atrage mai mult din ceea ce îmi doresc. Preferatele mele, în materie de cristale, sunt de departe aceste rațe mandarine din cuarț roz pe bază de aventurin.

Curațul roz, este cunoscut pentru faptul că simbolizează dragostea și armonia, poate fi folosit pentru a atrage iubirea sau a elimina dificultățile dintr-o relație, iar aventurinul verde aduce liniște emoțională, voie bună și armonie.

Rațele mandarine sunt cunoscute ca simbolul dragostei și al fidelității, pentru că rațele mandarine rămân cu același partener pentru totdeauna. Acest remediu poate fi plasat în zona de sud-est a casei sau a dormitorului și nu va întârzia să își facă efectul.

Prima mea pereche de rațe mandarine am cumpărat-o cu mai bine de 4 ani în urmă, cu puțin timp înainte de a face cunoștință cu…soțul meu. Coincidență…sau nu? Vă las pe voi să trageți conlcuziile.

Miracolul mov

Ametistul este un cristal bine cunoscut, el are rol de protecție, fiind încărcat cu o mare vibrație spirituală. Plasat în casă sau la birou, el elimină stresul, neliniștea, emoțiile negative și te poate ajuta să fii mai împăcat cu tine și mai mulțumit de viața ta.

Am purtat foarte mult timp bijuterii cu ametist și sunt în continuare preferatele mele, pentru frumusețea acestei pietre, dar și pentru că este talismanul norocos al zodiilor berbec, vărsător și, al zodiei mele, taur.

Și ceva albastru

Nu doar că are o culoare minunată (și una dintre preferatele mele) dar lapis lazuli are capacitatea de a îmbunătăți comunicarea și te ajută să comunici deschis cu ceilalți. Este ideal să o păstrezi în living pentru a asigura înțelegerea și armonia între membrii familiei sau între prieteni atunci când toată lumea se strânge laolaltă.

Este de asemenea piatra intuiției și a înțelepciunii, oferă o serenitate foarte intensă și este cheia spre dezvoltare personală.

Citind despre acest cristal, m-am îndrăgostit de el și cred că energia lui m-ar putea ajuta în ceea ce mi-am propus. De aceea, sunt foarte tentată să îmi comand un pandantiv pe care să nu-l mai dau jos niciodată.

Poți folosi cristalele atât ca obiecte de decor acasă sau la birou sau poți purta bijuterii cu cristale, alegînd acele pietre care te pot ajuta să obții ceea ce tu îți dorești, în funcție de proprietățile lor.

Tu ce părere ai despre integrarea cristalelor în viața de zi cu zi și despre puterea lor vindecătoare?

Articol scris în cadrul competiției Super-Blog 2020.

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *