
Ce facem când ne plictisim?
Îmi amintesc momentele din copilărie când zilele păreau lungi, lungi de tot și puteau fi umplute cu zeci de activități. Pe atunci, uneori, mă plictiseam. Dar asta nu dura mult, căci mereu apărea câte o idee, câte o jucărie, o minge, o prietenă, un nou desen animat – ceva care să schimbe situația, din plictisitoare în distractivă și, uneori, chiar transformând-o într-una amuzantă.
Cu siguranță am multe amintiri simpatice din perioada aceea și aproape toate cred că au fost generate, inițial, de plictiseală.
Pe măsură ce anii au trecut, plictiseala a început să apară mai rar. Timpul a devenit și el parcă mai scurt, mai ușor de umplut. Cu ieșiri, cursuri, lucruri de învățat, sport de făcut și abilități noi pe care părea interesant să le deprind. Unele din ele, au devenit apoi rutină și chiar obligație, ocupând o parte importantă din zi.
Mai târziu, a venit jobul și timpul liber a devenit mai puțin și mai valoros. De când a apărut și copilul însă, am început să înțeleg mai bine cât de prețios este timpul și să mă uit în urmă uimită, cum de și atunci eram tot obosită și nu aveam timp. Haha.
Este și normal, prioritățile se schimbă iar viețile noastre la fel. Și este ok ca uneori să ne plictisim. Nu este un lucru rău ci mai degrabă un semnal că mai avem loc în viața noastră, deja plină de tot felul de activități, de ceva care ar putea să ne bucure sufletul.
Poate fi un hobby, o carte, o întâlnire cu cineva drag (fie ea și virtuală), un curs sau o programare la un specialist care ne poate ghida sau ajuta într-un moment pe care nu știm să-l depășim (medic, psiholog, astrolog, coach, preot etc.)

Cred că ne ajută foarte mult să ne oprim din tot ceea ce facem, măcar pentru câteva clipe, și să ne întrebăm: ce simt eu acum, ce vreau eu de fapt? Suntem așa de ocupați și așa de prinși în activitățile noastre cotidiene, că intrăm pe pilot-automat, fără a mai fi conștienți de noi, de sufletul nostru, de ceea ce vrem cu adevărat.
Iar apoi ne trezim că a mai trecut o zi în nu am făcut nimic pentru visul nostru sau pentru noi. Poate că nu mai avem energie și pentru asta la momentul în care conștientizăm sau poate că nici măcar nu ne-am dat șansa să ne gândim la acest lucru.
De aceea, să trăim în prezent și să fim cât putem de conștienți de noi, poate face o mare diferență între a ne atinge obiectivele și a procrastina în continuare.
Plictiseala poate fi benefică în acest sens, ea ne forțează să ne găsim o activitate și să nu mai pierdem timpul care, și așa, este limitat.
Scroll-atul în gol pe telefon pe Facebook, Instagram sau Whataspp după mesaje care nu mai vin, uitatul pe diverse pagini după noi lucruri de cumpărat, nu ne vor ajuta prea mult. Alte activități mai constructive, în schimb, da. Sugestiile mele sunt:
- Scrisul în jurnal – ne poate ajuta să ne definim obiectivele și să înțelegem ce ne dorim pe terem lung. Ce lucruri vrei să realizezi în viața asta? Ce locuri vrei să vezi și ce experiențe vrei să trăiești? Scrie-le pe toate apoi scrie și cum crezi că ai putea să ajungi la ele. Și iată, deja avem obiective și planuri. Simplu, nu?
- Sportul – dacă nu ești o fire sportivă, este ok, orice fel de activitate fizică este binevenită, chiar și cea ușoară, ca o plimbare pe jos sau cu bicicleta/trotineta/role – ce ai tu. Sportul ne ajută să ne îmbunătățim nu doar sănătatea și aspectul fizic dar și starea emoțională (pentru că eliberează endorfine). Personal, mie îmi plac mult Pilates-ul și Yoga și le practic chiar și acasă. Consider că sportul îmi dă nu doar o ocupație ci și o stare bună și mă ajută să îmi mențin optimismul și starea de spirit pozitivă.
- Studiatul – și aici nu mă refer la cursurile pentru facultate ci la subiectele care te interesează. Îți place istoria? De ce să nu afli mai multe? Avem acces la informația infinită cu ajutorul internetului și te poți documenta despre absolut orice te interesează. Poate fi o limbă străină, poate fi un curent sau artă, evenimente sau personalități – absolut orice te pasionează. Când am timp liber, îmi place să îmi exersez germana folosind Duolingo și ascult cu plăcere materiale despre relații, psihologie, dezvoltare personală, minimalism sau legea atracției.
- Fii creativ! – nu suntem toți talentați la pictură sau desen sau poate nici măcar la gătit și asta este ok. Dar cu toții suntem creatorii vieții noastre și ne creem viața pas cu pas, decizie cu decizie. Creativitatea nu are nicio legătură cu talentul, toți suntem creativi chiar dacă nu scoatem din mâinile noastre opere de artă sau produse comerciale. Să ne dăm voie să desenăm, să pictăm, să cântăm sau să gătim în timp ce ne distrăm și ne bucurăm de proces, fără să punem presiune pe noi să ne iasă perfect acea activitate. Eu fac des asta cu fetița mea de aproape 3 ani, ne jucăm cu acuarele, cu tot felul de alte lucruri, jucării sau nu, dansăm și cântăm fără altă inteție decât aceea de a ne simți bine – iar asta mi se pare minunat.
- Explorează! – nu cred că există altă modalitate de a ne găsi pasiunile decât explorând diverse activități. Nici n-ai de unde să știi dacă îți place sau nu ceva, dacă nu încerci – nu-i așa? Dacă te bate gândul să îți faci un blog sau să scrii primul capitol al cărții tale dar n-ai curaj – fă-ți curaj și începe. Documentează-te despre ideea care ți-a tot dat târcoale caută să vezi alții cum ai făcut și fă primul pas – mult e până îți faci curaj.

Știu că scriu un clișeu, dar viața chiar este scurtă. Nu ne permitem să fim plictisiți, să fim blazați, când am putea ca spărgând puțin rutina și pășind în afara zonei de confort, să ne redescoperim, să aflăm că limitele noastre nu există decât atât cât le permitem noi.
Tu ce ai făcut astăzi pentru visul tău?

Comments
E tare bine să ai un mod de a te detașa. Eu scriu, citesc, ascult muzică sau podcasturi ori mă plimb 😁
Stii, e un subiect bun. De obicei citesc, scriu, exersez cu limbile straine pe aplicatie, mai desenez, fac integrame, ma uit la seriale sau filme, alerg ori ma plimb. Dar trebuie sa recunosc ca uneori mai bag si cate un joculet mic pe telefon sau pe laptop.
Mulțumesc tare mult,Oana. Te imbratisez.