Cartile lui Ralu

Orașul fetelor

Astăzi vreau să vă povestesc despre o bijuterie de carte, o lectură care te învăluie de la primele pagini – aceasta a fost prima mea impresie despre “Orașul fetelor” și nimic nu a putut să mi-o schimbe de-a lungul lecturii. 

Este, cu siguranță, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit de o bună bucată de vreme și una dintre preferatele mele, de acum înainte.

Uitasem cât de bine și cât de frumos scrie Elizabeth Gilbert, dat fiind că au trecut mulți ani de când am citit faimoasa ei carte “Mănâncă, Roagă-te, Iubește” care m-a purtat cu ușurință și fascinație, odată cu Liz, în călătoriile ei prin cele 3 țări cu ”I” (Italia, India și Indonezia).

Așa, să revenim la ”Orașul fetelor”, această minunată ficțiune.

Suntem în 1940, în SUA, și Vivian, o fată de familie bună, a fost dată afară de la Vassar, prestigioasa Universitate, chiar după primul an. Pentru că nu știe ce să facă cu viața ei, familia are ideea de a o trimite la New York pentru a lucra la teatrul mătușii sale excentrice Peg, oaia neagră a familiei.

Vivian se aruncă plină de entuziasm în această incredibilă aventură și pleacă spre marele oraș cu trenul. Aici va face cunoștință cu New York-ul care o va fascina pentru totdeauna. De asemenea, ea se va integra de minune în trupa de la teatrul Lily’s, își va face prietene de nădejde acolo și își va trăi tinerețea din plin în agitația orașului.

Mi-a plăcut în mod deosebit prima parte a cărții. Descrierile m-au făcut să văd aievea dărăpănătura de clădire în care funcționa teatrul Lily, cu interiorul său somptuos și demodat ca al unei cutii de bijuterii, de un roșu catifelat. Relația mătușii Peg cu soțul ei Billy dar și cu secretara sa, Olive, care este mâna de fier a teatrului. 

Am văzut New York-ul anilor ’40 așa cum apare el în filmele vechi, specatcolele de teatru cu muzică și dans, am văzut frumusețea animatoarelor din trupă, în special pe senzuala Celia Ray. Am văzut fetele distrându-se pe Coney Island, într-o sâmbătă la prânz, mâncând înghețată. Am însoțit-o pe Vivian în toate localurile la modă din oraș, am văzut-o bând și dansând, muncind și râzând. Am fost cu ea în ziua în care și-a pierdut virginitatea, știu la ce vă gândiți, dar credeți-mă că a fost cel puțin o experiență memorabilă. 

Am fost cu ea când și-a întâlnit idolul. Când și-a cunoscut marea iubire. Și când a făcut prostia vieții ei. Când a fost izgonită și a pierdut într-o clipă toată strălucirea New-York-ului. Când a avut de înfruntat rușinea și confuzia. Și când s-a reabilitat. Și când a început războiul. Și după ce s-a terminat. 

Da, am fost cu Vivian într-o mulțime de momente și fiecare m-a făcut să-mi țin repirația. 

Ea duce, pentru anii 1940, o viață tare libertină, care nu avea decât să intuiască foarte bine tendințele care vor apărea în următoarele decenii. Vivian nu este o fată obișnuită și nici alegerile sale nu vor fi. Este chiar, aș putea spune, o fată înaintea timpului ei. Și, am uitat să vă spun că eroina noastră are o super-putere. Este o croitoreasă strălucită iar acest talent deosebit îi va asigura nu doar popularitatea oriunde va merge dar și cariera, independența – libertatea pe care o apreciează așa de mult. 

Împreună cu ea, mergem în călătoria vieții ei, chiar la propriu. Toată povestea ni se relatează sub pretextul scrisorii pe care o va scrie către Angela, fata…chiar așa, fata cui? Nu știm. Nu știm, până la final, fata cărui bărbat este ea. Această scrisoare ar fi trebuit să rspundă la întrebarea ”ce a fost tatăl tău pentru mine”. Dar aceasta nu este o întrebare ușoară, nici măcar pentru Vivian cea trecută prin viață, Vivian cea bătrână din 2010, și avem astfel ocazia să aflăm totul într-o lectură minunată. 

Vivian este, în ciuda vârstei sale, foarte lucidă, împăcată cu ea însăși, cu acțiunile ei, cu fata care a fost. Scriind această scrisoare, ea are ocazia să reflecteze la lucruri la care nu s-a mai gândit de prea multă vreme și chiar să le privească într-o lumină nouă. Așa cum spune ea tare frumos la un moment dat:

”Uneori durează mult până să te prinzi de câte un lucru”
Mi-a plăcut mult de tot această carte, inutil să mai spun, am citit din ea de fiecare dată când am avut un minut liber, pentru că trebuia să aflu ce urmează mai departe. Povestea este lină, curgătoare, descrie perioada cu foarte multe detalii și cu foarte mare acuratețe și, ce am apreciat foarte mult, ea nu este ”îndulcită”. Uneori este chiar puțin searbădă, intenționat imperfectă – la fel ca viața.

Tu ai citit ”Orașul fetelor”?
Ce impresie ți-a lăsat?