Dezvoltare personala

Viața te iubește (Life loves you)

Astăzi vreau să vă povestesc despre o carte foarte importantă pentru mine, scrisă de o autoare pe care o consider o adevărată sursă de inspirație, atât pentru ceea ce a reușit în plan profesional dar și pentru că este un adevărat exemplu că oricine își poate schimba viața.

Este vorba despre cartea ”Viața te iubește” (Life loves you) scrisă de Louise Hay și Robert Holden și este rezultatul colaborării și a frumoaselor discuții dintre cei doi autori.

Sursă foto: Unsplash.com

Sigur, am putea crede că asta este încă o carte despre dezvoltare personală și chiar dacă avem parțial dreptate, totuși cărțile lui Louise Hay vorbesc despre altceva iar aceasta mi se pare că este una dintre cele mai semnificative.

Cum adică, viața te iubește?

Louise Hay este foarte cunoscută pentru munca sa în domeniul dezvoltării personale, fiind chiar o pionieră în acest domeniu încă din anii 1980, și pentru că a subliniat și a promovat puterea pe care afirmațiile o au în viața noastră și în modul în care gândim.

”Viața te iubește” este chiar una dintre cele mai iubite afirmații ale sale și îi sumarizează perfect viața și opera. Ceea ce încearcă să ne transmită, de fapt, este că suntem în siguranță, suntem perfecți exact așa cum suntem și putem avea încredere să facem tot ceea ne-am propus pentru că viața ne iubește și ne susține.

Această carte își propune să exploreze și să ne ofere 7 practici spirituale pentru vindecarea vieții. Chiar dacă pare să zdruncine tot ceea ce știam până acum și să pună la îndoială modul în care cu toții am fost învățați să percepem lumea, aceste practici simple ne pot deschide lumea și ne pot învăța să fim mai senini, mai încrezători, să avem mai mult curaj și să ne iubim mai mult.

Pentru că dacă Louise Hay are vreun secret, acesta este: ea crede că răspunsul pentru vindecare și o viață mai bună este iubirea de sine. Iar eu cred că nu greșește.

Pentru mine, această carte este una care se citește cu inima și care nu se pune într-un colț odată terminată, ci se ține aproape pentru momentele în care avem nevoie de îndrumare sau de un mic reminder inspirațional. Am făcut așadar un mic rezumat al celor 7 pași pe care autorii ni propun și vreau să îi împărtășesc cu voi astăzi.

1.Privește-te în oglindă

Acesta este un îndemn pe care trebuie să îl înțelegem chiar la modul său propriu întrucât Louise Hay este o mare susținătoare a lucrului cu oglinda și este ferm convinsă că această practică ne poate ajuta să ne iubim din nou. Ea susține că viața este o oglindă, ceea ce oferim în viață, este reflectat înapoi spre noi.

Adică, dacă noi suntem neîncrezători, cinici, dezamăgiți – asta vom primi în viața noastră și nu este nicio surpriză de ce. Prin acceptarea imaginii din oglindă putem elimina judecata, critica pe care le exprimăm așa de mult față de persoana noastră și să ne eliberăm de temerile noastre cele mai mari: că suntem inadecvați și că nu merităm iubire.

Chiar dacă poate părea ciudat pentru început să stăm în fața oglinzii și să să spunem lucruri ca Viața te iubește sau să ne privim în ochi și să ne spunem Te iubesc, chiar te iubesc, cu timpul lucrurile vor părea firești iar efectele pozitive nu vor întârzia să apară. Poate că vom avea impresia că suntem penibili sau că nu funcționează, astfel de gânduri sunt normale și, cum spunea Louise Hay: ”Un gând este doar un gând iar el poate fi schimbat”.

2.Afirmă-ți viața

Orice gând pe care îl emiți și orice cuvânt pe care îl rostești – reprezintă o afirmație. La fel și deciziile și acțiunile noastre, toate creionează modul în care ne afirmăm viața. În momentul în care devenim conștienți de puterea afirmațiilor noastre, este ca și cum ne-am trezi din somn și ne recăpătăm propria putere.

Dacă spui, afirmațiile nu funcționează pentru mine sau toate astea sunt prostii acestea sunt chiar afirmații puternice iar ele vor deveni adevărate pentru tine, căci asta este percepția ta. Dacă vei putea să îți schimbi percepția, realitatea se va schimba și ea.

Sursa: powerofpositivity.com

3.Urmărește-ți bucuria

Autorii observă cum majoritatea oamenilor știu mai degrabă să spună ce nu-și doresc decât ce își doresc iar viața lor pare dominată de nu. Cu cît ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor pe care nu ni le dorim, cu atât le atragem mai tare. Ironic, nu? Dar logic, dacă acceptăm că prin modul în care ne canalizăm energia și felul în care ne simțim suntem responsabili ceea ce atragem în viața noastră.

Robert și Louise ne încurajează să spunem mai mult da, mai ales la lucrurile pe care ni le dorim, dar ne sperie și să ne concetrăm pe ceea ce ne dorim, afirmându-ne viața într-o manieră pozitivă. Ei ne ăncurajează să ne facem un tablou al afirmațiilor, care este un fel de autoportret cu toate lucrurile cărora vrem să le spunem da. Poate arăta ca o listă sau poate fi mai vizuală, conținînd imagini – orice ne ajută pe noi.

4.Iertarea trecutului

Acest capitol reprezintă, așa cum spun autorii lui, însăși inima cărții pentru că iertarea este crucială în procesul de vindecare și dezvoltare. Foarte mulți dintre noi acumulăm, de-a lungul vieții, vinovăție. Dar vinovăția nu vindecă niciodată nimic. Am simțit-o cândva în trecut, din diferite motive, dar momentul acela a fost demult depășit. De ce să mai purtăm vinovăția cu noi?

Louise Hay este de părere că totul începe cu iubirea copilului interior, ea fiind o pionieră a acestui tip de terapie. Acesta tip de abordare ne ajută să ne recăpătăm inocența, candoarea. Iertarea este o expresie a iubirii și ar trebui să fie un proces plin de iubire.

Autorii subliniază foarte frumos că, adesea, oamenii spun lucruri precum: Nu pot ierta. Dar ceea ce vor să spună este că ei nu sunt dispuși să ierte. Louise susține că nici nu trebuie să știm cum să iertăm, este suficient să ne dorim.

Prin iertare, putem face pace cu trecutul nostru și să ne recăpătăm puterea asupra momentului prezent – singurul în care putem crea și, deci, simgurul care contează.

5.Fii recunoscător acum

Recunoștința ne aduce în momentul prezent, practicarea ei ne ajută să ne integrăm mai bine în acest moment. În unele momente din viața noastră, în special în cele în care suntem puși la încercări grele, cum ar fi momentele de boală, pierderile de tot felul pe care le suferim, primul lucru pe care l-am putea simți nu ar fi recunoștința. Și poate nici chiar al doilea.

Cu toate astea, fiecare încercare conține numeroase lecții, care ne vor folosi mai departe, iar pentru asta putem fi recunoscători.

Sursa foto: Unsplash.com

6.Învață să primești

De foarte multe ori se întîmplă să ne simțim nemulțumiți, nedreptățiți, lipsiți de lucrurile pe care afirmăm că le merităm. Dar adevărul este că nu putem primi ceea ce ne dorim atâta vreme cât noi nu simțim că le merităm. Există un principiu care îmi place foarte mult care spune că nu putem fi simultan și fericiți și nefericiți.

Altfel spus, nu putem primi prosperitate, abundență dacă noi nu ne simțim astfel. Nu este plăcut să acceptăm că noi ne blocăm în acest proces dar în momentul în care realizăm că noi suntem responsabili de viața noastră, prin gânduri și atitudine, suntem pregătiți să schimbăm lucrurile în favoarea noastră.

7.Vindecă-ți viitorul

La final, autorii ne redau speranța și încrederea că viața ne iubește și ne oferă ceea ce ne dorim, trebuie doar să fim deschiși. Cum putem realiza asta? Iubindu-ne pe noi înșine. ”Proiecția creează percepția” se spune în lucrarea intitulată ”Curs de miracole” pe care autorii îl citează adesea. Prin bunătate, iubire și compasiune, noi putem experimenta vindecarea și cu siguranță vom trăi tot mai mult într-un Univers prietenos, care ține cu noi.

În concluzie…

Aceasta este o carte pe care o recomand și la care e uplănuiesc să mă întorc adesea. Noțiunile explicate într-un mod atât de simplu și inteligibil sunt utile oricui este interesat de creșterea și evoluția sa spirituală și personală.

Consider că Louise Hay este o adevărată sursă de inspirație. Ea a trăit o viață în grea și este exemplul perfect care demonstrează că nu este niciodată târziu să îți schimbi viața. Și-a găsit vocația după 45 de ani iar munca ei a schimbat milioane de vieți. Mai jos v-am lăsat un citat al ei care mi se pare grăitor și câteva informații despre biografia ei.

Puțin despre autoare

Louise Lynn Hay (n. 8.10.1926 – d. 30.08.2017) este autoare motivațională americană și fondatoarea editurii Hay House. Ea a scris mai multe cărți de dezvoltare personală, inclusiv best-seller-ul din 1984 – Poți să îți vindeci viața (You can heal your life) (sursa: Wikipedia).

Pe numele ei adevărat Helena Verena Lunney, s-a născut în Los Angeles într-o familie săracă. Părinții ei au divorțat iar mama ei s-a recăsătorit cu un bărbat violent, care a abuzat-o fizic și sexual. La 15 ani a abandonat liceul, a fugit de acasă și a rămas însărcinată, dând copilul spre adopție. S-a mutat apoi la Chicago unde a avut mai multe locuri de muncă prost plătite. În 1950, s-a mutat din nou, la New York, unde a lucrat ca model. Tot atunci, și-a schimbat prenumele în cel care a făcut-o cunoscută: Louise Lynn. În 1954, s-a căsătorit cu afaceristul englez Andrew Hay.

După 14 ani de căsnicie, acesta a părăsit-o pentru altă femeie. Iar acesta a fost chiar punctul de cotitură pentru Louise și momentul în care a decis să își schimbe viața. Ea s-a alăturat unui grup religios alături de care a învățat despre puterea gândului și forța gândirii pozitive.

În 1976, ea a scris prima sa carte, Heal your body, punctul de pornire pentru mai celebra sa publicație You can heal your life. Tot în această perioadă, ea a început să coordoneze grupuri de suport pentru persoane care sufereau de HIV/SIDA iar aceste întâlniri care se întâmplau la început în sufrageria ei, au devenit tot mai mari și mai numeroase iar munca ei cu bolnavii de HIV/SIDA i-a adus faima și invitația în show-ul lui Oprah Winfrey iar în 1984, Louise Hay a fondat editura The Hay House.

Ceea ce a fost la început o micuță editură, a devenit o companie de succes care a publicat și vândut milioane de cărți în întreaga lume și a promovat foarte mulți autori motivaționali. De asemenea, fundația caritabilă pe care a înființat-o cu peste 30 de ani în urmă, continuă și astăzi munca sa (sursa: de aici).

Sursa: wordsaregod.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

22 decembrie

January 18, 2021