
Ce am învățat despre mine din blogging
Draga mea prietenă Diana, m-a provocat în urma acestui articol de pe blogul ei, să răspund acestei întrebări, foarte simple în aparență: ce am învățat despre mine din blogging?
Ei bine, răspunsul este unul unul mai amplu și sper să reușesc să mă fac înțeleasă și, poate, să vă inspir și pe voi.
Pentru mine, scrisul a fost întotdeauna o pasiune dar foarte mulți ani nu m-am mai gândit la asta și nu l-am considerat un talent adevărat. Am fost preocupată să îmi termin studiile, să îmi găsesc un job și, apoi, ritmul muncii și al vieții personale nu mi-au mai lăsat spațiu mental pentru a face altceva.
Din fericire, am în jurul meu oameni care își urmează pasiunile și nu a fost decât o chestiune de timp până când mi-am dat seama că și eu îmi sunt datoare să mi-o găsesc pe a mea.
Așa că mă felicit pentru momentul în care am avut inspirația, cu aproape trei ani în urmă, să încep să scriu pe blogul care deja exista de mai mulți ani pe o platformă gratuită.
De atunci până acum s-au întâmplat multe lucruri și chiar dacă evoluția mea ca blogger este una mai lentă, toate semnele îmi arată că sunt pe drumul cel bun și mă motivează să continui.
Deci, să nu o mai dau cotită și să răspund întrebării.Am scris mai jos despre 5 lucruri pe care l-am învățat despre mine din blogging.

1.De fapt, pot.
Vocile din capul nostru ne sunt de multe ori adevărații inamici și mi-a luat multă vreme să nu mai ascult de glasul interior care-mi tot spunea că nu pot.
Că nu sunt suficient de talentată, că nu știu destule despre acest domeniu, că nu mă va citi nimeni sau, dimpotrivă, ce va zice lumea? Ei bine, mi-am dat seama că dacă nu mă va citi nimeni that’s fine pentru că eu scriu în primul rând pentru mine, iar dacă lumea va avea ceva de zis, până la urmă, e treaba ei și nu a mea.
Încet-încet, cu pași mărunți, multe din nu-pot-uri s-au transformat în reușite, iar satisfacția a fost foarte mare dându-mi motive să continui și motivîndu-mă să vin cu idei noi și să îmi îmbunătățesc activitate pe blog.
Blogul a devenit principalul meu hobby, îmi face plăcere să scriu, mă bucur să mă implic în diverse activități coexem cum ar fi concursurile sau guest-post-urile iar prin intermediul comunităților de profil am avut ocazia să cunosc oameni extraordinari, care m-au inspirat și m-au motivat să merg mai departe și să fac lucrurile mai bine.
Și nu în ultimul rând, blogul este încă un instrument care mă ajută să mă dezvolt, să vorbesc cu mai mult curaj, să am mai multă încredere în mine și mă ajută să îmi demonstrez, din nou și din nou că, de fapt, pot.
2.Doar începutul e mai greu.
Am tendința de a procrastina sarcinile pe care nu știu să le fac pentru că efectiv nu știu de unde să încep. Și mi-am dat seama că nici nu contează asta, pentru că odată de m-am apucat de lucrul respectiv, îmi voi da seama pe parcurs cum să-l gestionez și să-l finalizez.
Din aproape în aproape, reușesc zilnic să-mi ating obiectivele chiar dacă uneori pare că nu voi reuși sau că sunt prea multe de făcut dar, cel mai important este să încep – apoi totul vine de la sine.
3.Oportunitățile apar pentru a profita de ele.
Oamenii pe care îi întâlnim, invitațiile pe care le primim, toate sunt oportunități de care trebuie să profităm la maximum și în blogging și în orice alt domeniu din viața noastră.
Am devenit genul de persoană care spune mai mult da provocărilor, chiar dacă inițial nu știu cum îi voi da curs sau nu am toate informațiile. Nu îmi mai este rușine să răspund unei propuneri cu Da, vreau să iau parte dar nu știu cum. Am învățat că este ok să pui întrebări, să ceri ajutor și că, de cele mai multe ori, oamenii sunt drăguți și dispuși să-ți întindă o mână.
4.Totul se poate învăța.
De multe ori am dat înapoi pentru că n-am știut anumite lucruri dar uite, la început n-am știut nici cum să mergem. Totul se poate învăța chiar dacă nu este un proces ușor și uneori este nevoie să o iau de la 0. Unele lucruri poate nu voi ști niciodată să le fac perfect dar pentru mine este mult mai important să știu cum să le fac.
Faptul că particip la un concurs este mult mai important decât că nu-l voi câștiga, pentru că simpla participare este un câștig enorm pentru mine, prin ceea ce experimentez și învăț.
5.Totul e în favoarea mea.
Realizez tot mai mult cât de important este discursul meu interior și cât de mult contează gândurile pe care le am. Ele creează realitatea și lucrez conștient în a avea o abordare pozitivă și a privi totul cu mai multă bunătate. Asta mă ajută și în blogging, când am taskuri dificile sau când primesc feedback dar și în general. O atitudine pozitivă și orientată spre soluții, nu spre probleme, faca viața mai bună – sau, cel puțin, pentru mine așa e.
În cocluzie…
Ce am vrut să spun cu toate cele de mai sus – important este să-ți urmezi pasiunea. Că este blogging sau orice altceva, începuturile sunt mereu grele iar incertitudinile apar la tot pasul. Ceea ce am învățat cel mai mult din blogging este că important este să începi și să nu te dai niciodată bătut, indiferent de obstacolele pe care le vei întâlni.
Tu ce ai învățat despre tine din pasiunea ta?

Comments
Mă bucură mereu să te citesc. Chiar ai învățat multe din această activitate, toate datorită ție! Sunt fericită că te-am descoperit și te simt pe zi ce trece tot mai aproape și îți doresc mult succes pe mai departe și în tot ce îți propui 🤗
Si eu ma bucur tare mult, Mona, sa te am aproape si iti multumesc ca ma citesti. Mult succes sa avem mai departe!
Îmi place cum ai răspuns. Da, poți! Ești minunată și te citesc mereu cu drag ❤️
Multumesc tare mult, Diana, asa e, putem. Te imbratisez cu drag.
Bravo pentru tot ceea ce ai realizat cu blogul. Si pentru mine a fost un joc frumos, mai intai pentru mine, apoi si pentru altii. Blogul a fost fundatia pe care mi-am dezvoltat oarecum o comunitate, am cunoscut persoane faine, am capatat clienti, am participat la concursuri. Este o rampa de lansare pentru scris foarte buna. Si chiar daca uneori scriu frecvent si alteori il las deoparte luni bune, tot la el ma intorc cu drag.
Asa este, exact cum ai spus, aduce foarte multe beneficii si satisfactii. Imi place din ce in ce mai mult sa fiu blogger, Oana. Iti multumesc pentru comentariu, te imbratisez.