Suntem așa de răniți
Că în orice clipă
ne poate paraliza,
Fără să vrea,
Cuvântul acela
Indecent,
Scris în italic
Pe un borcan de cafea.

Suntem așa de răniți
Că ne dăm ușor
Cuvintele și trupurile,
Săruturile și gâturile,
Fugind exasperați de iubire
Fugind înfricoșați de ea
Să nu ne ajungă din urmă –
Doar-doar să nu apucăm
Să mai simțim ceva.

Sufletul nostru stă strict
Păzit sub cheie,
Iar mintea înalță ziduri
pe care nimeni nu se încumetă
să le sară,
În noi stăruie fixă o idee
Să nu mai suferim
la fel ca prima oară.

Am scos iubirea din tot
Ce ne înconjoară.
Am interzis fiorul
și am glorificat
o carapace goală.
Ne târâm cu mândrie bagajul
În timp ce tot muncim la ziduri
pe care nimeni
să nu poată să le sară.