De ce pleacă femeile
O să îmi spui, poate, că femeile pleacă dintr-o relație pentru că sunt nehotărâte, iraționale, că sunt complicate, nu știu ce vor și, în general, sunt imposibil de înțeles.
Aș vrea să îți spun că ai dreptate, dar nu am cum. Pentru că nimeni nu pleacă fără motiv iar în acest caz nu există decât unul singur, pe bune.
Pare prea simplu? Nu, nu este. Este un singur motiv, mare și serios, care înglobează sub el toate celelalte lucruri mai mărunte, frecușuri și supărări de fiecare zi, lucruri pe care alegi deseori să le ignori cu desăvârșire pentru că nu crezi că te privesc și pe tine.
Cum ar fi că nu asculți ce îți spune, uiți de aniversări și cadouri, nu îi iei opinia în conisderare și petreci mai mult timp criticând-o în loc să îi apreciezi eforturile. Că ți se pare normal tu să stai la laptop pe Youtube în timp ce casa e un haos, copilul vrea atenție, mâncarea nu e încă gata și două oale sunt pe foc.
Nu este pentru că nu îi mai aduci flori, că nu duci gunoiul sau că nu scoți niciodată copilul în parc.
Este pentru că nu o mai vezi.
Nu o mai vezi. Ai vânat-o la început, ai curtat-o o vreme, apoi ai adus-o la tine acasă și acum consideri că treaba ta s-a încheiat. Cuvintele frumoase au devenit din ce în ce mai puține, gesturile drăguțe și surprizele au fost înlocuite implacabil cu rutina iar admirația – cu nepăsarea. Și crezi că toate astea sunt suficiente ca ea să rămână pentru totdeauna cu tine, indiferent cum te porți.
Dacă îndrăznește să-ți reproșeze ceva, știm cu toții motivul adevărat, nu? Este nebună, nu-i așa? Este isterică. Nu există alt motiv. Oare?
Dar tu nu o mai vezi. Nu mai știi cine e și nici nu ai vreo dorință să o re-descoperi. Nu te mai interesează ce îți spune, poate doar dacă e vorba despre ceva de mâncare. Ți se pare deja că face parte din decor. Și nici nu te mai intereseaza prea multe despre ea, atât timp cât îți gătește și îți ține casa curată.
Nu mai faci niciun efort pentru ea, nici nu vezi de ce ai face-o – pentru că ești atât sigur că va rămîne mereu cu tine, timp în care tu poți face ce vrei.
Nu te interesează cum se pregătesc toate mesele tale, nici cum se spală și se calcă hainele, nici cum se fac cumpărăturile, nici pregătirile de vacanță, nici organizarea de evenimente, nici cum primesc toți membrii familiei cadouri, ca prin magie, de fiecare dată când trebuie și exact ceea ce trebuie.
Pare mereu că este disponibilă pentru tine. Că are mereu timp să îți asculte problemele și să te sprijine emoțional, ca și cum nu ar avea altceva de făcut. Dacă o rogi să te ajute cu ceva, este acolo, la fel și când te plângi, la fel când vrei să facă ceva în locul tău sau când îi ceri un lucru sau altul.
Îți spui că asta este, probabil, pentru că are atât de mult timp liber și ce bine că îi mai dai și tu o ocupație din când în când. Dar, adevărul este că, nici ea nu are timp, cum nu ai nici tu când te roagă câte ceva, tot mai rar, e adevărat, dar își face mereu timp pentru tine. Însă tu consideri că sprijinul ei este ceva de la sine înțeles, care nu mai merită considerație.
Ce se întâmplă peste drum este deodată mult mai interesant, când toate celelalte femei apar dintr-o dată ca fiind noi și strălucitoare, iar pe a ta o vezi ca pe încă o piesă de mobilier.
Și nu ți se pare nimic anormal în toate astea.
Să ducă ea toată casa și să nu o ajuți cu nimic în afara de a-i aminti că n-a făcut una sau cealaltă bine. Și nu ți se pare anormal ca tu să ai toată libertatea din lume iar ea să fie pironită acolo, de parcă ar fi în arest la domiciliu. Și în timp ce tu ești critic, pretențios și plictisit iar fidelitatea e un termen ce ți-e cu totul străin, nici prin gând nu ți-ar putea trece că într-o zi s-ar putea să nu mai rămână.
Că într-o zi și-ar putea da seama că deja e singură de multă vreme oricum. Că într-o zi și-ar putea pune problema că s-ar putea să mai existe și altfel de lucruri în afara coliviei strâmte și sufocante care a devenit relația voastră.
Și totuși, poate, cu puțin noroc, ziua aia sosește.
Ziua în care ea își descoperă puterea, în care realizează că poate sta pe propriile picioare și că poate începe o viață nouă, mai bună, mai liniștită și totuși mai împlinită.
Iar acela este singurul moment în care ți se ia ceața de pe ochi și în sfârșit VEZI. Vezi că lipsește și observi toate lucrurile care au dispărut o dată cu ea și care, din senin, nu se mai fac singure. Și, ca prin magie, deodată începi să înțelegi tot ceea ce ea însemna în viața ta. Și realizezi până și tu că ți-a tot dat timp să te schimbi iar tu ai ignorat-o, cum ai ignorat toate celelalte lucruri, pe care acum – le vezi.
Doar că ce să vezi, de data asta, ea n-o să se mai întoarcă.
Am scris acest articol ca răspuns la De ce pleacă bărbații, pentru că mi-am dorit să arăt și reversul medaliei.
