Cartile lui Ralu

Trăim într-o distopie

O distopie este o societate care se află în antiteză cu o societate utopică, ideală, și se caracterizează prin prezența totalitarismului dar și a controlului și a opresiunii – cam asta ar fi, foarte pe scurt, definiția acestui gen.

Opere de acest fel s-au scris și se mai scriu încă și, din păcate, uneori ele ne permit să aruncăm o privire furișă într-un viitor nu foarte luminos.

Astăzi vrea să vă povestesc despre cele 3 distopii preferate ale mele, ele fiind și unele dintre cele mai cunoscute. Deși au fost scrise cu mult timp în urmă (perioada 1930-1950), mi s-au părut încă de când le-am citit, și mi se par încă, mai actuale ca niciodată, mai plauzibile și pe alocuri chiar puțin depășite, dându-mi senzația că ne îndreptăm spre ceva, nu știu exact ce, dar mai mare și mai rău.

Am să încep cu rezumatul lor în ordinea în care le-am citit.

Fahrenheit 451, Ray Bradbury
Personajul principal al acestui roman este Guy Montag. Acesta pare un tip obișnuit din clasa de mijloc, el este pompier, are familie și o viață aparent liniștită. Totuși, el trăiește într-un viitor nedeterminat, în care lucrurile nu mai sunt chiar așa cum ni s-ar părea nouă firesc.

De exemplu, în acești ani, sarcina pompierilor nu mai este să stingă incendiile, întrucât toate clădirile sunt construite din materiale ignifuge iar ele nu mai ard. Treaba pompierilor acum este să incendieze casele în care s-ar găsi cărți – obiecte strict interzise în această societate. De altfel, temperatura de 451 grade Fahrenheit este cea la care hârtia arde.

Și deși Montag pare un individ banal, el are totuși ceva care îl face să iasă în evidență. El este nefericit. Soția lui nu îl înțelege, nimeni nu îl înțelege – fiecare este preocupat doar de el însuși, absorbit de distracțiile pe care societatea le oferă din abundență: ecranele imense cu programe nesfârșite și personaje care îți intră în casă, de lumea sclipitoare pe care o promit toate reclamele.

El observă totuși ceva care îi atrage atenția la nefericiții care au îndrăznit să dețină cărți și cărora este nevoit să le ardă casele: pasiunea. El devine curios și se întreabă ce s-ar putea afla în aceste cărți care sunt capabile să declanșeze ceva ce nimeni nu pare să mai aibă: sentimente.

Va cădea el pradă tentației de a citi? Și, mai mult, va fi el prins?
Cum va reacționa soția lui, Mildred, la ideile sale?  
Ce relație va avea el cu Clarisse, vecina sa, adolescenta rebelă care încă mai vorbește despre natură?

Cartea a fost scrisă în 1953 și atrage atenția despre cum tehnologia ar putea prelua controlul asupra vieților noastre, încurajând izolarea, înstrăinarea, pierderea valorilor și a abilității de a gândi pentru sine, preferând în schimb o versiune de-a gata, ”gata mestecată”. Mi s-a părut fascinant întotdeuna cum a reușit autorul să vadă așa de clar viitorul, cu așa de mult timp înainte.

Eu am citit-o în 2005 când încă aveam în casă televizor cu tub, dar pe măsură ce anii au trecut și televizoarele s-au făcut tot mai mari, mai subțiri, mai 3d și mai inteligente, nu m-am putut abține să nu mă gândesc foarte des la cartea lui Ray Bradbury.

1984, George Orwell
Dacă în distopia precedentă, totalitarismul era învelit într-un ambalaj strălucitor, pe fondul îndestulării, distracției și consumerismului, lumea lui Winston Smith, personajul principal, este una foarte sumbră marcată de un socialism extrem. El îndură mari lipsuri și opresiune la tot pasul, îndoctrinarea și controlul Fratelui cel mare fiind prezente pretutindeni. Oamenii sunt urmăriți permanent, chiar și în casele lor, prin intermediul ecranelor (nu vă sună și vouă foarte cunoscut?)

Smith are o conștiință vagă a propriei existențe, el bănuiește că ar fi anul 1984 dar nu este sigur, el știe că a avut o soție cândva dar aceasta a dispărut într-o zi, fără să afle ce s-a întâmplat cu ea și fără să îi ducă lipsa.

Fratele cel mare controlează toate aspectele vieții atât din punct de vedere politic cât și social, cele două fiind atât de strâns unite încât nu mai pot fi diferențiate. Lozinca sa favorită (și la care merită să ne gândim) este: cine controlează trecutul, controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul.

Lumea în care trăiește Smith este o lume a 3 mari puteri care se luptă permanent între ele: Oceania (unde este și Winston), Eurasia și Estasia, iar Fratele cel mare împreună cu Ministerul Adevărului controlează și manipulează informațiile după propriile interese, astfel încât nimeni nu mai știe și nu mai este interesat de informația corectă.

De altfel, aceste Ministere au rolul de a făuri o societate nouă în care oamenii să se poarte și chiar să vorbească într-un mod nou, pe placul regimului. Oceania are 4 Ministere care se controlează totul: Ministerul Păcii, care se ocupă de război, Ministerul Adevărului, care se ocupă cu deformarea informațiilor și a istoriei astfel încât acestea să corespundă permanent intereselor partidului, Ministerul Abundenței, care se ocupă cu înfometarea populația și Ministerul Iubirii. Dintre toate Ministerele, acesta este cel mai de temut: el are sarcina de a se ”ocupa” de toți cei care se opun regimului, de cele mai multe ori prin tortură. Acesta este, întâmplător sau nu, și locul în care eroul nostru lucrează.

Cum să se mai poate oamenii simți liberi sau se poate gândi la libertate dacă acest termen va fi pur și simplu interzis și scos din vocabular? De altfel, una dintre lozincile preferate ale partidului este: ”Libertatea înseamnă sclavie”.

Va reuși Winston să se opună sistemului sau va fi el re-educat pentru a corespunde dorințelor  partidului?
Ce influență va avea prietena lui rebelă, fata cu părul negru, Julia?
Vor fi cei doi prinși și pedepsiți sau vor reuși să scape?

O carte care te pune cu adevărat pe gânduri și cu un final pe măsură, în stilul unic a lui George Orwell. Deși a fost publicată în 1948, povestea ar putea fi mai actuală ca niciodată.

Minunata lume nouă, Aldous Huxley
Deși cartea a fost scrisă în 1931, lumea pe care o descrie este strălucitoare și tehnologizată, știința părând că servește în folosul umanității. În acest roman, Ford este un fel de Dumnezeu, iar vremea pe care o descrie este secolul 7 după Ford.

Și totuși, parcurgând paginile cărții, cu destulă ușurință aș spune, ne dăm seama că societatea umană nu mai seamănă cu ceea ce știm noi despre ea. În primul rând, lumea este foarte tehnologizată, oamenii sunt foarte dependenți de tehnologie (vă sună cunoscut?), oamenii sunt încurajați să trăiască singuri, fidelitatea și atașamentul nu mai există, conceptul de familie fiind considerat extrem de vulgar și chiar indezirabil.

De altfel, oamenii sunt concepuți artificial, în laboratoare imense, și sunt crescuți anume pentru a presta o anumită categorie de muncă. Ei sunt separați pe clase de inteligență și astfel vor trăi mai departe în clase sociale bine delimitate și care nu se pot amesteca. Ingineria genetică este unul dintre instrumentele preferate ale acestui sistem.

Oamenii din lumea lui Huxley sunt fericiți. Ei au puține griji, au la dispoziție jocuri și droguri recreaționale la discreție. Acești indivizi nu au probleme de sănătate și nici nu îmbătrânesc – la sfârșitul vieții lor, ei pur și simplu dispar.

Și totuși, undeva în această lume nouă, există o rezervație în care trăiesc oameni, oameni normali, fără acces la tehnologie, pe care ceilalți îi numesc ”sălbatici”. Ce se întâmplă când un copil crescut acolo ajunge în Minunata lume nouă? Va reuși el să uite tot ce a citit, va reuși să uite valorile care i-au fost inoculate de societatea sălbaticilor? Se va adapta el la lumea aceasta nouă, dezumanizată, sau va fi pur și simplu strivit de aceasta și înlăturat?

Toate astea vă sunt măcar puțin familiare? 
Înlocuirea valorile tradiționale cu tehnologia, cu înstrăinarea, pierderea sentimentelor și izolarea tot mai mare față de ceilalți.
Oameni urmăriți permanent, cu sau fără aprobarea lor, (și) prin intermediul ecranelor.
Control, opresiune și dictatură învelite în frumosul și sclipiciosul înveliș al consumerismului, distracțiilor și drogurilor.
Intoxicarea cu informație falsă la tot pasul și manipulare, incertitudine cu privire la adevăr și a credibilității surselor.
Descurajarea maselor de a citi, de a gândi, de a se educa.

Voi ce părere aveți despre genul acesta de literatură?
Ați citit vreuna dintre aceste distopii până acum?