
E primăvară, e iarăsi…Super-Blog!
V-am mai spus eu pe aici că nu sunt mare fan iarnă, haine groase și vreme rece, singurul lucru pe care îl ador la acest anotimp este că după el vine mult mai drăguța primăvară.
O avea legătură cu zodia, cu stelele de pe cer, cu ziua mea de la final de mai când înfloresc trandafirii – nu vă pot da un motiv precis pentru a-mi justifica preferința. Cert este că, pe lângă mărțișor, pomi înfloriți și alaiul ei de flori, anul ăsta primăvara mai aduce pentru mine și altceva. Ediția de primăvară Super-Blog.
Ce e Super-Blog? Cum ce e Super-Blog?! Cea mai tare competiție între bloggeri, cu super-probe, super-sponsori si, mai ales, super-experiențe și o tonă de lucruri de învățat.
Ce s-a întâmplat în ediția de toamnă, v-am mai povestit. A fost intens, antrenant și m-a scos din zona de confort de n-am mai știut unde mă aflu. La final, am jurat că nu mai particip niciodată și mi-am rugat familia sa mă corecteze fizic dacă mai încerc.
Doar că, după ce intensitatea momentului a mai trecut și lucrurile s-au limpezit, mi-am dat seama că tocmai astfel de experiențe mă ajută să devin un blogger mai bun. Faptul că fiecare probă aduce provocări diferite și subiecte despre care sigur nu aș fi scris de una singură, mă forțează să găsesc soluții și resurse în mine, pe care nu le bănuiam.
Acestea fiind spuse, de abia așteptam să se anunțe deschiderea noii ediții Super-Blog – de primăvară. Acesta este articolul prin care îmi anunț, oficial, înscrierea.

Îmi doresc să particip la toate probele, îmi doresc să fiu iarăși finalistă și îmi doresc să îmi pot aduce aminte pe toată durata competiției că scriu pentru mine și nu pentru altcineva, că este normal ca punctajele să fie subiective, părerile împărțite și că, pentru mine, cel mai mare premiu pe care mi-l poate oferi cineva este acela că particip.
Nu aș fi putut nicicum învăța așa de mult și așa de repede despre blogging și marketing (în care nu am, de altfel, nicio pregătire formală) altfel decât prin intermediul acestui super-concurs, la care sunt încântată să particip iar.

Primăvara este momentul potrivit pentru noi începuturi și noi experiențe, toată natura renaște și crește și ne invită să facem asta alături de ea. Pentru mine cu siguranță această experiență este una care mă va modela și mă va crește ca blogger, așa că sunt fericită să accept din nou această provocare.
Pentru tine ce provocări aduce primăvara?
Comments
Succes! Și ține minte că SuperBlog, in primul rând e că o școală.
Chiar e o scoala :))
Mult succes sa fie, pe toate planurile.
Multumesc tare mult, Roxana, mult succes si tie.