
Eleganța ariciului
“Eleganța ariciului” de Muriel Barbery, este o carte care “se lasă greu”. Pentru mine cel puțin, așa a fost. Am început să o citesc acum mai multe vreme și pentru că nu m-a captivat deloc, am tot început cărți peste ea. Așa se face că următoarele cărți au fost începute după ea și terminate înaintea ei:
Leandrul Alb
Sărutul pictat
Orașul fetelor
Mi se părea greoaie, nu o înțelegeam pe portăreasa înclinată spre filozofie și nici pe fetița de 12 ani care își plănuiește, în taină, sinuciderea. Am fost de multe ori pe punctul de a o abandona definitiv, iar această impresie mi-a fost confirmată de mai multe persoane care la rândul lor n-au putut să o finalizeze. Cu toate astea, după vreo 150 de pagini, totul s-a schimbat și am devenit nerăbdătoare să termin povestea.
Dar despre ce este vorba în ”Eleganța ariciului”?
Doamna Renne Michel este portăreasă într-o clădire elegantă din Paris, în care locuiesc doar oameni bogați și influenți. Ea este o persoană foarte cultă, în ciuda condiției și a originii modeste, dar încearcă din răsputeri să ascundă asta, pentru a nu atrage atenția asupra ei. Multă vreme acest lucru îi și reușește, nimeni nu bănuiește ce minte se ascunde în spatele aspectului său banal și îmbătrânit.
În aceeași clădire, Paloma, fiică de parlamentar, crede că viața nu are niciun rost. La 12 ani, ea își plănuiește deja siuciderea, convinsă că nu există niciun motiv real pentru a continua. Fetița este genială dar rămâne intenționat în urmă la școală, pentru că nu-și dorește decât să fie lăsată în pace.
Cele două personaje feminine sunt cele care narează, fiecare de la locul ei și din perspectivă proprie, întreaga poveste. Ele nu se vor interesecta decât spre finalul poveștii când, descoperă cu uimire că, în ciuda tuturor diferențelor vizibile dintre ele, au extrem de multe în comun.
În plus, cam pe la mijlocul cărții apare un personaj interesant și misterios care încinge imaginația tuturor locuitorilor din Rue de Grenelle. Acesta este domnul Kakuro, un japonez care este intrigat peste măsură de portăreasa care l-a citit pe Tolstoi și care ascultă Mozart.
Pot spune că, așa cum se spune în care despre un anumit personaj că are ”eleganța ariciului” (ați ghicit care?), la fel aș putea spune și despre această carte. La început pare ”plină de țepi” și greu de pătruns, ca mai apoi să-și dezvăluie eleganța, melancolia și rafinamentul.
Finalul este unul neașteptat dar care se potrivește întrucâtva cu întregul ton al cărții, filozofic, reflectând la condiția umană și, pe alocuri, chiar trist.
Tu ai citit ”Eleganța ariciului”până acum?