
Gânduri la final de Super-Blog
Primăvara aceasta am decis să o fac din nou. Deși promisesem că nu mă mai bag în așa ceva, deși jurasem, că a fost ultima oară, deși i-am pus pe apropiații mei să promită că mă vor opri dacă mai încerc vreodată – nu m-am putut abține. Am comis-o iar.
Am participat la Super-Blog ediția Spring 2021 iar acum, în timp ce competiția deja s-a încheiat, clasamentul e aproape final și mai este o singură notă care trebuie să apară, vreau să împărtășesc cu voi cum am trăit toată experiența și de data asta.
Am prins gustul acestei competiții (cea mai mare competiție între bloggeri, apropo) anul trecut în toamnă când, în sfârșit mi-am făcut curaj să particip. Mi-a fost greu, a fost solicitant, pe alocuri frustrant, dar m-a forțat să ies de-a binelea din zona de confort. Am învățat foarte multe, mai ales chestii tehnice la care sunt toal afonă așa, în general, m-am forțat să particip la toate probele și, chiar dacă am avut o penalizare iar locul în clasament nu a fost ce mă gândeam eu mai la începutul concursului, totuși am reușit să termin ca finalistă. Unde mai pui că am reușit și să câștig o probă iar mama mea (pricepută la croitorie) s-a ales cu o nouă super-mașină de cusut – bucurie mare.
Așa că așteptam ediția de primăvară cu oarece sentimente amestecate: entuziasm, bucurie, curiozitate și ceva teamă. Ce știam cu certitudine este că vreau și că trebuie să particip. Din fericire, a fost și ceva mai scurtă, am reușit să nu mai am penalizări, am participat la toate probele și, una peste alta, am dus-o la bun-sfârșit într-un mod decent.

Da, n-o să vă mint că mi-a fost ușor. Pe lângă concurs, viața personală și profesională se întâmplă în ritmul lor obișnuit, care este destul de alert. Competiția a durat mai mult de o lună, probele au fost multe, oboseala s-a acumulat, entuziasmul s-a mai diminuat, frustrările au apărut dar, micile victorii m-au motivat să nu mă dau bătută. Și sunt mândră de asta.
Am reușit să câștig două probe de data aceasta și chiar sunt mulțumită de cum au ieșit aceste două articole care vor fi și premiate (adică acesta și acesta) pentru că mi-au permis să spun câte o poveste.
De fapt, asta am realizat în această ediție: că mie îmi place cel mai mult să spun povești și că vreau să o fac de câte ori am ocazia. Asta indiferent de părerea juriilor care, deși bine intenționată întotdeuna, este mereu subiectivă. Mai important mi se parcă că este să fiu eu mulțumită de ceea ce scriu decât să încerc să ”vânez” puncte.
O să mai particip?
Sincer, nu pot da un răspuns acum. Pentru că nu sunt hotărâtă. Tentația competiției este foarte mare, te prinde fără să vrei și te ambiționează, oricât ai vrea să rămâi relaxat și e imposibil să nu te afecteze ce se întâmplă pe parcurs.
Ceea ce știu sigur este că dacă nu aș fi participat, aș fi pierdut foarte mult și aș fi rămas mult în urmă. Ce cred că am câștigat concret participând și cum m-a ajutat?
- Am învățat mai multe despre optimizare SEO
- Am învățat să editez în Canva
- Să creez scurte materiale video și să le inserez în articole
- Să îmi structurez articolele mai bine
- Mi-am îmbunătățit stilul de a scrie
- Am mai mult încredere în mine
- Mi-am dat seama ce îmi place să scriu și cum
- Am cunoscut oameni extraordinari, de la organizatorii acestei competiții până la comunitatea minunată de bloggeri care s-a format în jurul ei
Lista este, cu siguranță, mai lungă dar cred că acestea sunt cele mai importante idei pe care voiam să le subliniez. Una peste alta, nu există experiență care să nu-ți folosească, din toate învățăm și toate ne ajută să ne îmbunătățim, să ne auto-depășim și să devenim cine suntem.
Sunt recunoscătoare pentru această experiență, fiindcă m-a forțat să evoluez mult și nu m-aș fi mobilizat suficient fără ea, de una singură – ăsta este adevărul. Iar la final, îmi doresc să păstrez și în afara competiției disciplina, rigoarea, atenția la detalii și dorința de a scrie cât mai bine.
Tu îți dorești să (mai) participi Super-Blog?
Comments