Primăvara ninge senină
petale de magnolii
peste suflete rănite,
iar ochii tăi oglindesc
albastru –
mii de ceruri înzăpezite.

Ne îmbrăcăm cu toții
hainele cele bune.
Pomii lângă noi și ei gătiți
în straie albe
straie galbene și straie roz.
Rămânem cu toții în poarta bisericii
pironiți.
N-avem curaj să mai intrăm
nici chiar împodobiți.

Îmi fac spovedanie mută,
cuvintele rămân blocate în gât.
Prea multe de spus
cu prea puține vorbe
ce au mai rămas curate.
Mă uit la tine dar
ochii ți-s plini
de minciuni vinovate.

Petale de magnolie
cad peste noi
cu bunătate,
ne îmbracă generos
sufletele pătate.
E primăvară afară,
e primăvară din nou.
Vrea să ne intre
în inimi
și să ne spele
de noi.