Dezvoltare personala

Momentul potrivit nu există

De multe ori în viață ne trezim aștepând nu știm exact ce. Așteptăm momentul potrivit pentru că momentul prezent nu ni se pare niciodată suficient. Mereu sunt lucruri care intervin, mereu întâmpinăm dificultăți, mereu e altceva de făcut iar ceea ce ne dorim cu adevărat să facem cade cumva tot mai jos pe lista noastră de priorități. Așa că așteptăm momentul potrivit, adică timpul perfect în care vom putea face exact ceea ce ne-am propus.

Așteptăm momentul potrivit să ne facem o familie, în care să avem un copil după ani de amânări, momentul potrivit să ne începem dieta și mersul regulat la sală, momentul potrivit să ne reluăm studiile, să facem acel curs care ne-ar ajuta să evoluăm sau să ne dezvoltăm, momentul potrivit în care să consultăm un specialist sau să cheltuim niște bani doar pentru noi înșine.

Și cel mai des așteptăm și tot așteptăm pentru că momentul potrivit uneori vine dar cel mai adesea nu vine niciodată. Cel mai adesea ne plictisim să îl tot așteptăm și alegem un moment oarecare, de cele mai multe ori total nepotrivit, în care facem oricum ceea ce ne doream, depășind cu perseverență obstacolele și concentrându-ne pe soluții.

Momentul potrivit nu există. Acel timp magic în care nu există piedici, în care avem cale liberă și toate resursele la dispoziție ca să ne îndeplinim obiectivele demult notate în jurnal într-un mod perfect, vine foarte rar în viața noastră. De cele mai multe ori trebuie să ne mulțumim cu momentul prezent, pentru că el este tot ceea ce avem, să îl luăm și să facem din el ceva cât mai aproape de momentul perfect la care visam să vină. Uneori ne iese peste așteptări chiar, alteori ne ajută să ne învățăm lecțiile dar niciodată nu este greșit să începi.

Momentul potrivit este pentru a face orice îți dorești este exact acela în care începi. Pur și simplu. Vei face primul pas foarte greu, te vei lupta cu tine, vei negocia, apoi al doilea pas va veni mai ușor, al treilea va veni și mai ușor iar toți ceilalți pași, sute sau mii, vor veni de la tine.

În fiecare an îmi propun să ies pe plajă cînd sunt la mare și să văd răsăritul. Seara sunt hotărâtă și entuziasmată iar dimineața toate energia pare dusă. Cele mai grele sunt cele 10 minute după ce sună alarma la ora 5 dimineața în care negociez cu mine însămi. Odată ce le-am depășit pe acelea, totul vine de la sine: îmbrăcatul, aranjatul, coborâtul pe plajă și..atât.

Pentru că energia pe care mi-o oferă acest moment al zilei, magia pe care o are soarele în momentul în care iese roșu din mare – mă fac să uit că cele 10 minute în care mi-am dorit să renunț și să mă culc la loc, au existat vreodată.

La fel este și cu mersul la sală și cu proiectul de care încă nu te-ai apucat și cu romanul pe care tot zici că îl vei finaliza – important este să începi, să începi în fiecare zi și odată intrat în flux totul se va finaliza în mod ușor și natural.

Tu ce mai aștepți ca să începi ceea ce ți-ai dorit întotdeuna să faci?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

July 19, 2021 at 11:17 am

Eu una am ajuns la concluzia că momentul potrivit nu vine niciodată dacă stai să îl aștepți.



    July 20, 2021 at 8:31 am

    De acord, Diana. Tot ce avem este momentul prezent si tine de noi sa-l transformam in momentul potrivit pentru a face ce ne dorim. Te imbratisez.



July 19, 2021 at 11:41 am

Momentele potrivite vin cand suntem pregătiți pentru ele sau cand ne dam noi o sansa sa facem lucrurile diferit
Imi place mult cum scrii si da mi as dori sa vad rasaritul, dar cum bine zici energia mea e zero dimineața



    July 20, 2021 at 8:30 am

    Multumesc pentru comentariu, Oana, sunt perfect de acord cu tine. Poate reusesti la anul sa te trezesti sa prinzi rasaritul, o sa vezi ca da dependenta :))



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Concediu post-pandemie

July 20, 2021