Coincidență sau nu, chiar am început să citesc acest roman în timpul unui zbor – pur și simplu a părut cartea perfectă de luat la drum. Auzisem de ceva vreme de această carte a lui Evgheni Vodolazkin și în sfârșit am reușit să mi-o procur.

Curiozitatea era mare și, citind scurta recenzie de pe spatele cărții, m-am grăbit să trag repede concluziile: un aviator, desigur, doar spune din titlu, înghețat în azot vreme de aproape 70 de ani, care se trezește într-o lume teribil de schimbată și necunoscută. Nu vă sună și vouă tare familiar? E exact ca ”Forever Young” m-am pripit să exclam, gândindu-mă la filmul cu Mel Gibson din anii 90 care, de altfel, mi-aș și plăcut foarte mult.

Doar că nu aveam dreptate.

”Aviatorul” nu e Forever Young – e mult mai profund și mai bun și mai neașteptat. În primul rând că este scris de un rus, iar stilul lor este cu siguranță unul aparte.

Dar cine este ”Aviatorul”?

Innokenti Petrovici se trezește pe un pat de spital și pare că și-a pierdut memoria și că a suferit un soi de accident. Amintirile dau năvală în dezordine și totuși nu reușește prea bine să-și amintească ce s-a întâmplat. El face cunoștință cu doctorul care îl îngrijește și care îi va deveni bun prieten, doctorul Geiger. Acesta îi va înmâna un jurnal în care să scrie absolut tot ce simte și ce își amintește – acesta fiind și instrumentul prin care noi avem acces la viața și gândurile lui Innokenti.

În scurtă vreme și nu fără uimire, acesta realizează nu doar că este născut în 1900 dar și că acum anul este 1999. O dată făcută această descoperire, reușește să își aducă minte destul de multe lucruri despre viața sa, despre copilărie, prietenia cu vărul Seva și jocurile lor, apoi momentul în care a cunoscut iubirea, pe Anastasia, care i-a și devenit soție. Prin amintirile lui Innokenti aflăm foarte multe detalii despre viața sa de dinainte, despre diferențele între lumi, despre Rusia, despre ce a însemnat venirea comuniștilor și cum a trăit el această perioadă critică de început.

Mi-a plăcut mult felul senin de a fi a lui Innokenti, el nu doar că se adaptează foarte repede la lumea actuală, dar este capabil să observe foarte obiectiv diferențele, să vadă permanent lumea și așa cum era și așa cum este în timpul în care s-a trezit. El chiar așa se și recomandă, ca fiind un descriptor de lumi.

Dar a fost el aviator cu adevărat? Sau este doar memoria care îi joacă feste?

Mi s-a părut extrem de emoționantă partea în care află că soția lui, Anastasia, trăiește și este la un azil. Pentru Innokenti, care a fost înghețat, timpul s-a oprit pe când avea 30 de ani dar soția lui are acum 96. Cum va reacționa el? Va putea să suporte acest șoc? Va putea să o vadă pe cea care i-a fost soție și iubită, ca pe o bătrână muribundă?

Innokenti se apropie foarte mult de nepoata Anastasiei, Nastia, o tânără studentă. Deși este conștient că cele două sunt persoane diferite, el le găsește multe asemănări și pare că își caută soția în tânăra fată. Se va înfiripa între cei doi ceva mai mult decât o simplă prietenie?

”Aviatorul” devine peste noapte o celebritate, curiozitatea presei și a oamenilor fiind foarte mare față de singurul om care a fost criogenat și readus la viață după zeci de ani. Medicul Geiger îl ghidează și îl supraveghează pe Innokenti permanent, purtându-i de grijă ca un adevărat prieten.

În cele din urmă, Innokenti reușește să își aducă aminte mai multe detalii, inclusiv adevărata sa meserie, un păcat greu pe care l-a comis și situația care a condus la înghețarea sa. Mai multe nu vreau să vă spun, în caz că vreți și voi să citiți cartea – care vă garantez, merită. Merită din plin atenția voastră.

Este cu adevărat o carte care mie mi-a plăcut mult de tot, foarte diferit de tot ce am citit în ultima vreme și cu siguranță o carte care face diferența. Ea te face să te gândești la viață, moarte și timp și la sensul tuturor lucrurilor. Iar finalul este unul pe care nu l-am prevăzut absolut deloc și care m-a lăsat a propriu cu gura căscată.

Tu ai citit „Aviatorul” până acum?