Astăzi vreau să vă povestesc despre un film care m-a impresionat foarte mult prin povestea adevărată pe care o spune. Poate că l-ați văzut deja dar dacă nu, eu vi-l recomand pentru că el vorbește despre niște principii și despre niște lecții la care merită să reflectăm cu toții. Este vorba despre filmul Eddie the Eagle (Eddie Vulturul, cum a fost tradus) din 2015.

Eddie este un băiețel englez, cu ceva probleme la genunchi, care are un vis: să meargă la olimpiadă. El nu știe încă exact la ce probă va participa sau la ce sport este talentat și, deși toată lumea râde de el, continuă să se antreneze.

Dar el nu se sinchisește de toți oamenii care îl cred nebun și într-o zi realizează ce vrea să facă până la urmă: să participe la Jocurile Olimpice de Iarnă, ca schior.

Drumul lui nu este deloc ușor mai ales că îl parcurge de unul singur. Are parte de obstacole la tot pasul iar faptul că nimeni nu îl încurajează, ba chiar încearcă să îi pună bețe în roate, nu îi este de ajutor. Dar, ceea ce îl ajută, ceea ce îl face să treacă peste absolut toate încercările și ceea ce îl împinge mai departe în parcursul său, este capacitatea lui fantastică de a nu se da bătut.

Încrederea sa este de-a dreptul uluitoare, Eddie pare de multe ori incredibil de naiv, iar atât de mulți râd de el numindu-l chiar prost, însă cred că avem foarte multe de învățat din povestea lui.

Eddie nu s-a descurajat când a fost dat afară din echipa de schi a Angliei, el a decis că va continua de unul singur și va deveni primul săritor pe schiuri din țara sa. S-a dus în Germania într-o tabără de antrenament și nu s-a lăsat intimidat de faptul că cei de acolo săreau de la câțiva ani iar el abia începea să se antreneze pentru sărituri la 22 de ani. Dovadă că este mai bine să nu iei în seamă ceea ce spun alții și că trebuie să-ți asculți vocea interioară.

A avut multe de înfruntat în acea tabără, multe orgolii și impretinențe din partea sportivilor ”profesioniști”, doar toate acestea l-au adus doar mai aproape de țelul său. Tot acolo și-a găsit și un antrenor, un fost sportiv olimpic și actual proscris dar, care s-a dovedit a fi mai mult decât un antrenor – un adevărat prieten de nădejde (interpretat de Hugh Jackman și, serios acum, cine nu ar vrea să fie prieten cu el?!)

Încet dar sigur, tânărul s-a apropiat tot mai mult de țelul său: Olimpiada de iarnă de la Calgary din 1988. Drumul până acolo a fost anevoios și nimeni nu a crezut în el. Nici chiar Eddie nu a mai crezut în Eddie la un moment dat. Dar când era gata gata să renunțe, lucrurile s-au întors în favoarea lui.

Vă spun, povestea lui Eddie the Eagle, ne poate inspira pe toți. Ceea ce mi-a plăcut enorm la el, în afară de uriașa lui perseverență și reziliență, a fost că el niciodată nu s-a poziționat ca o victimă. Niciodată nu s-a plâns nici de condițiile din care a venit, nici de ceea ce a avut de înfruntat. A trecut prin toate cu demnitate și a păstrat mereu convingerea că va reuși. Ceea ce a și făcut deși poate nici el nu se mai aștepta.

Cred că mulți am fost în viață măcar o dată ca Eddie the Eagle. Am avut măcar un vis la care n-am știut inițial cum o să ajungem și nimeni nu ne-a dat nicio șansă dar, cumva, am reușit să-l facem să devină realitate.

Și pentru că weekendul este lung și poate mai vreți să vă mai uitați la ceva, vă mai las o recomandare de film cu o poveste inspirațională grozavă – aici.

Iar acum, la final, aș vrea să te întreb: pe tine care este filmul care te inspiră?