Ne trăim viețile cuminți
Păstrându-ne mereu
Poziția regulamentară –
Rămânând mereu paraleli.
Unul sus, celălalt jos
Tu în Nord, eu în Sud.

Și totuși este ceva
Nevăzut,
Care ne tot trage
Să mergem în aceeași
duminică dimineață
În același mall aglomerat.

Tu flancat în geaca ta de piele,
Ascunzându-ți dorul sub
ochelari de soare,
Eu, purtându-mi tristețea
Pe toată fața nemachiată,
Pe care nu reușește s-o ascundă
Nici cel mai mare hohot de râs.

Chiar și după atâția ani
Ce-au trecut hoinari,
Încă tresărim când ne dăm seama
C-am putea să
ne apropiem prea mult.
Râmânem regulamentari
Tu cât mai în Nord,
Eu cât mai în Sud –
Nu care cumva să ne amintim
C-am simțit cândva
Ceva interzis.

Și totuși este ceva nevăzut
Care ne face să gândim
același cuvânt,
Care ne face să nu rostim
exact același gând
Și care ne îndreaptă pașii
spre același hotar.

Păstrăm între noi înadins
Un albastru abis
Plin până la refuz cu noi
Și cu o mie de poate,
Cu trenuri pierdute
În dăți repetate.
Iar ochii tăi cruzi
Rămând blestemați
Se tot scrie mereu
Numele meu
Cu litere colorate.