Eu, tu și un…cârlig de remorcare. Aventuri pe drumurile patriei cu AutoGedal
La început am fost doar noi doi și era bine. Nu exista zi în care să nu ne dăm întâlnire – mergeam împreună peste tot: la serviciu, la treabă, la întâlniri, însă cel mai mult îmi plăcea când mă scotea la drum lung, în afara orașului. Plimbările pe patru roți, în natură, departe de agitație, erau preferatele mele.
Atunci mă simțeam cel mai bine pentru că aveam ocazia să petrecem ore în șir doar noi doi, fără grabă, fără stres, decoperind și redescoperind atât locuri noi cât și unele încărcate de amintiri și semnificații pozitive. După o săptămână încărcată, adoram să mă relaxez gonind pe drumurile frumoasei noastre țări spre destinații liniștite și relaxante.
M-a dus și la mare, m-a dus și la țară, i-am cunoscut și părinții și rudele dar, cel mai mult îmi plăcea când mergeam singuri, la munte. Însă într-o zi ceva s-a schimbat și de atunci pur și simplu am știut că n-o să mai fim doar noi doi.
Mi-a plăcut de ea din prima, chiar dacă își tot uita eșarfele pe banchetă și își pierdea inelele pe sub scaune. La drum lung, îi făcea concurență serioasă radioului și mă întrebam cum de nu obosește să cânte atât de mult (și extrem de fals) atâtea ore. Însă nimic nu putea să-i strice buna dispoziția.
Însă nu-mi făceam griji, părea infoensivă iar în majoritatea timpului nu ne însoțea oricum. Mă mulțumeam cu momentele de liniște oferite de drumurile scurte până la birou sau cele petrecute în trafic. Numai că, după o vreme, a început să aibă tot felul de idei care, sincer, mă cam nelinișteau.
– Cum ar fi dacă în excursia din acest weekend în Piatra Craiului ne-am lua și bicicletele cu noi? am auzit-o sporovăind într-o dimineață când părea a fi încă și mai energică decât de obicei.
– Am putea în acest fel să ne petrecem timpul mai plăcut, să explorăm mai mult și să facem și un pic de mișcare, a spus ea fâcând aluzie într-un mod deloc subtil la burtica lui pufoasă.
– De fapt, m-am gândit și eu la asta, a spus el ținându-i isonul. Este o zonă așa de frumoasă și am putea să ne bucurăm mai mult de peisaje pe bicicletă, în plus, ne-am umple mai bine timpul și nu ne-am mai plictisi. Pentru că, adevărul este, că în afară de trasee montane, nu sunt prea multe de făcut. Și oricum nu știu dacă ne putem aventura pe unele care durează o zi întreagă.
– Super, mă bucur tare că ești de acord, vom…
– Numai că avem o problemă, a întrerupt-o el fără grație. Bicicleta ta încape în portbagaj, fiindcă se pliază, dar a mea este prea mare. Nu văd cum am putea să o luăm cu noi – trebuie să ne mai luăm o bicicletă pliabilă!
– De fapt… a continuat ea fără să-și strice zenul deși, inițial, cam făcuse ochii mari când a auzit că trebuie să dea o parte consistentă din bugetul casei pe încă o bicicletă și să compromită tot spațiul de depozitare, umplându-l cu biciclete.
– …nu va fi nevoie de o astfel de cumpărătură. Tot ceea ce ne trebuie este un suport de biciclete.
– Un suport de biciclete, spui? Nu cred că am cum să pun așa ceva pe mașină. Un suport de biciclete clasic ne limitează accesul în unele zone joase și va afecta aerodinamica mașinii – este exclus.
– Ba sigur că da, eu nu vorbesc despre un suport de biciclete clasic, ci despre unul de la AutoGedal!
Modelele lor de suport pentru biciclete, presupun prinderea acestora de cuiul de remorcare al mașinii. Acest sistem este unul mult mai avantajos decât modelul clasic, cel cu prindere pe plafonul mașinii, pentru că un suport de bicicletă pe cârlig nu va afecta în niciun fel aerodinamismul autoturismului și nu va împiedica trecerea autovehiculului prin zone limitate ca spațiu, așa cum ar putea fi o trecere printr-un pasaj sau pe sub un pod.
Vei avea acces la portbagaj în orice moment al călătoriei tale prin simpla rabatare a suportului de biciclete. În plus, atunci când nu mai ai nevoie de el, suportul de biciclete poate fi pliat și depozitat cu ușurință.
– Hm, vrei să spui că acest suport nu ne incomodează în niciun fel, este sigur, iar atunci când nu mai avem nevoie de el îl putem depozita cu ușurință?
– Da, exact asta spun. Ne putem împlini dorința de a explora natura, fără niciun risc și fără dureri de cap!
– Asta este fantastic, pun pariu că și Geta va fi încântată!
La drept vobind, să vă spun că nu prea eram. Numai gândul că voi căra încă ceva greu după mine, nu prea mă entuziasma. Ca să nu mai spun că ea oricum umplea portabagajul până la refuz la orice călătorie mai lungă sau mai scurtă, punând acolo tot felul de lucruri de care ar putea să aibă nevoie mai târziu dar de care nu avea nevoie niciodată: placa de păr, creme peste creme, hainele elegante și tot felul de nimicuri. Eu bănuiesc, de fapt, că, în secret, ei îi place doar să își plimbe lucrurile prin diverse locuri și pe distanțe cât mai lungi și intuiam că de data asta va fi la fel.
Însă nu a fost. Suportul s-a dovedit a fi tare confortabil și a făcut singur toată treaba – nu am simțit nicio greutate în plus iar cei doi aventurieri chiar au folosit bicicletele cu succes și au făcut mișcare la poalele muntelui. Cumva, vâzându-i atât de bucuroși, m-am simțit și eu fericită pentru ei – până la urmă, chiar fusese o idee bună.
Pentru că au ales un suport de biciclete care se montează pe spatele mașinii, acesta a fost montat folosind un cârlig de remorcare iar un astfel de accesoriu auto cu atât de multe avantaje, i-a făcut pe amândoi să viseze: pe el la gândul de a tracta o remorcă (la câte bagaje cară după ei, chiar nu este o idee rea) iar pe ea la o vacanță cu rulota. Desigur, un astfel de cârlig poate face ambele lucruri și, deci, îi va mulțumi pe amândoi. Cât despre mine, eu mă simt mai în siguranță pentru că sunt acum mai bine protejată în cazul accidentelor ușoare, din spate.
Doamna nici măcar nu conduce dar se pare că știe totul despre accesoriile necesare unei mașini. Până acum nu a dat greș niciodată, așa că mă face să cred că are un aliat de nădejde și micul ei secret! Desigur, ea intră des pe magazinul online AutoGedal.ro, cel mai bun loc de unde să-ți alegi accesoriile auto!
AutoGedal ne este alături în călătoriile noastre, pentru că oferă o gamă variată de produse pentru accesorizarea mașinii, de la cârlige de remorcare la scuturi metalice pentru protecție motor, cutii portbagaj, suporturi pentru biciclete, covorașe auto, tăvițe de portbagaj și altele.
Alegem produsele AutoGedal pentru a ne bucura de plăcerea călătoriilor în siguranță!
Sunt tare încântată acum că sunt echipată cu toate accesoriile iar preferatele mele sunt tăvițele pentru portbagaj, pentru că în sfârșit totul este organizat așa cum trebuie și nu mai este nevoie să scoată totul afară de fiecare dată când caută pe acolo un lucru cât de mic.
Până la urmă, să fim trei nu este deloc așa de rău, dimpotrivă, atmosfera este mai veselă, mai puțin singuratică și nu ne plictisim niciodată. De abia aștept următoarea noastră excursie iar până atunci ne ocupăm cu toții să ne pregătim din timp pentru aventură!
Semnat: Geta the Jetta
Sursă foto copertă: Arhiva personală și Autogedal.ro. Colaj realizat cu Canva.
Acest articol a fost scris în cadrul competiției de toamnă Super-Blog 2021.
Comments
Ce cuplu fain! P.S. I love Geta the Jetta, să-i transmiți, te rog!
Haha :)) Multumesc mult, o sa ies la ea special sa ii spun 😘😆 te îmbrățișez, Diana 🤗
Baftă!
Multumesc tare mult!