
Toamna se numără bobocii și…virozele. Cu Fares, ne oprim din numărat
Este din nou acea perioadă din an, cu zile mai scurte, răcoroase și ploi mărunte, în care peisajele banale devin minunate prin felul în care totul se colorează datorită toamnei iar răcelile, tusea, strănutatul și virozele sunt mai comune decât temeraturile scăzute dis-de-dimineață.
Colac peste pupăză, anul acesta ne confruntăm, ca familie, pe lângă tot ceea ce am enumerat mai sus și cu acomodarea la grădiniță și intrarea fetiței noastre în colectivitate, pentru prima oară. Nu este deloc o perioadă ușoară nici pentru ea dar nici pentru noi, nici din punct de vedere emoțional dar nici din punct de vedere al sănătății pentru că, imunitatea ei (dar și a noastră) este greu pusă la încercare în această perioadă.
Pentru a face trecerea mai ușoară, i-am vorbit foarte frumos despre această nouă etapă pe care a început-o, astfel că, pe 13 septembrie, era foarte încântată să participe la prima zi de grădiniță. S-a minunat de toate, și-a reîntâlnit prietenii și a cunoscut chiar unii noi, a stat superb la poze și a rezistat chiar 20 de minute în clasă cu doamna educatoare și colegii înainte de a plânge după mama.
Din păcate, după toată această aventură, a două zi a prezentat semne clare de răceală astfel că nu a mai putut merge la grădiniță pentru o săptămână închietată, ratând astfel primele lecții și acomodarea care, pentru ea, a început, practic, cu o săptămână mai târziu decât pentru ceilalți.
Cumva ne așteptam la asta pentru că știți voi cum este: toamna se numără bobocii dar și virozele, aș adăuga eu. Anul ăsta, însă, noi am decis să ne oprim din numărat și să ne creștem imunitatea în mod diferit decât am fi făcut-o de obicei, alegând remedii naturale din inima Daciei.

În ajutor ne-au sărit produsele de la Fares, venite spre testare, chiar la momentul oportun când, în toiul bătăliei cu răcelile, ne-am decis să facem doar alegeri naturale. Pentru a ne îndeplini acest obiectiv, am hotărât:
- Să includem cât mai multe fructe de sezon în alimentația noastră, adică struguri bogați în vitamine și antioxidanți, mere, pere dar și nucile atât de bune pentru funcționarea creierului
- Să reducem consumul de dulciuri procesate și pline de zahar din comerț și să alegem în schimb variante mai sănătoase cum ar fi fructele uscate sau migdalele și ciocolată neagră, cu peste 80% cacao
- Să eliminăm băuturile carbogazoase și să optăm pentru sucuri naturale, din fructe și legume proaspete, stoarse în casă sau ceaiuri de fructe îndulcite cu miere de albine
- Să căutăm remedii naturale prin care să ne întărim imunitatea și să luptăm cu virozele
Din fericire, în această perioadă care ne-a pus imunitatea și răbdarea la încercare, am putut beneficia toată familia de bunătatea suplimentelor din gama Plantusin. Iar cea mai încântată de acestea a fost, fără îndoială, fetița noastră.
Ea a fost tare-tare plăcut surprinsă de gustul bun al siropului de tuse pentru copii și a trebuit să duc ceva muncă de lămurire cu ea pentru a nu depăși doza prescrisă, pentru că cele 4-5 lingurițe recomandate nu i se păreau suficiente – atât de mult i-a plăcut gustul siropului!
Ceaiurile de la Fares sunt nelipsite din casa noastră (și cred că din casele tuturor românilor) dintotdeauna, însă am avut bucuria să descoperim gama Plantusin, siropul de tuse pentru adulți și copii, comprimatele masticabile și, desigur, nu putea lipsi ceaiul din aceeași categorie.
– Ce sunt acestea? m-a întrebat soțul meu în timp ce desfăceam preocupată pachetul de la Fares și inventariam fericită produsele primite.
– Sunt produse din gama Plantusin, de la Fares,ne vor ajuta să trecem cu bine de perioada rece, i-am spus eu în timp ce le aranjam la îndemână în sertarul nostru cu medicamente.
– Chiar așa? a spus el puțin sceptic. Și ce sunt acelea, sunt doar ceaiuri?
– Este și un ceai dar nu numai. În această gamă sunt și siropuri de tuse pentru copii și adulți și comprimate masticabile.
– Înțeleg. Dar chiar crezi că ne vor ajuta? m-a întrebat el, sceptic.
– Hm…da, toate astea sună bine dar știi că eu nu sunt foarte convins atunci când vine vorba despre suplimentele alimentare.
– Îți înțeleg preocuparea dar să știi acestea nu înlocuiesc medicamentele și nici recomandările medicului. Sunt produse de suport, remedii naturale, care ne ajută să ne întărim imunitatea și să traversăm mai ușor perioada aceasta a anului.
– Înțeleg, a spus el și părea că s-a înmuiat puțin, dar, totuși, cu atâtea opțiuni pe această piață, cum sunt ei diferiți față de ceilalți producători, ce aduc în plus?
– Ohhh..sunt atât multe de spus…îți voi face un desen!

– Înțeleg, a spus el după ce s-a uitat cu maximă atenție nu doar pe info-grafic dar și pe site-ul Fares. Ah, ia uite, au și un concurs. Putem câștiga nu doar premii în produse dar și un robot de aspirare, un mop electric cu aburi sau un umidificator antibacterian – trebuie neapărat să participăm!
– Mă bucur că ai revenit la sentimente mai bune și că ai înțeles că aceste produse sunt cele mai bune pentru a proteja sănătătea familiei noastre și a fetiței, în special.
– Ai dreptate, iubito. De altfel, știam deja că Fares este o companie românească 100% de încredere, care se bucură de o tradiție de aproape 100 de ani și de o reputație excelentă. Nu știam însă cât de multe sortimente aduc pe piață.
– Așa este, oferta lor este foarte variantă practic, găsim un remediu pentru orice afecțiune sau deranj cât de mic.
– Uite, nu oferă doar produse din gama Plantusin și ceaiuri, mai sunt și alte game: Biosept, Mami și bebe, Stare de bine și…ah, ia te uită! Din ăsta voi pune în coș chiar acum, preventiv, a chicotit el fericit ca un copil și deja știam că pune ceva la cale.
– Ce anume să mai pui în coș? l-am întrebat eu curioasă. Nu sunt decât puțin răcită, am continuat, iar în afară de sirop de tuse, nu mai am nevoie de nimic altceva.
– Ba sigur că da, o să comand niște Distonoplant, să fie acolo, pentru zilele în care ești nervoasă pe mine!
Sursă foto de copertă: arhivă personală, editată cu Canva.
Acest text a fost scris în cadrul copetiției de toamnă Super-Blog 2021.
Comments