Ganduri

Cine sunt fetele cuminți și de ce sper că au dispărut pentru totdeauna

Am fost învățate de mici că trebuie să fim cuminți, orice abatere de la regulă atrăgând după sine sancțiuni și mustrări. Ne-au spus de mii de ori să nu ne murdărim rochițele, să nu vorbim prea tare, să nu ne stricăm părul prins regulamentar în două codițe, să nu ne cățărăm în copaci.

Mai târziu, când eram mai mari, ne-au repetat de nenumărate ori să nu care cumva să facem ceva prin care am putea (Doamne ferește!) să deranjăm pe cineva, să nu spunem ce vrem sau ce nu ne place, să ne mulțumim cu ce primim și să nu ne dorim prea mult. Ne-au mai spus și nu care cumva să ne facem de râs și înainte de a întreprinde orice acțiune, să ne întrebăm obsesiv ”ce va zice lumea?”.

Iar noi ne-am conformat obediente, de teamă, nu care cumva cineva să creadă că nu suntem cuminți.

Am fost învățate să fim cuminți. Să ne facem temele, să scriem îngrjit pe caiete impecabile și, mai târziu să ne îmbrăcăm frumos pentru joburi micuțe, unde nu știam nici să cerem, nici ce să nu acceptăm, nici cum să ne promovăm.

Să facem mâncarea bună, să ținem casa curată, să ajungem cât mai repede acasă și, în general, să nu ne dorim prea multe. Pentru că dacă spui ”nu” ești rea și dacă îți dorești chestii pentru tine ești, desigur, materialistă.

Ne-am făcut mai mari și am continuat să ne purtăm corect și să ”fim cuminți”, de multe ori în detrimetrul adevăratelor noastre dorințe și sacrificându-ne propriile visuri.

Da, azi scriu un articol care n-o să placă, după cum probabil v-ați dat seama. Dar îmi asum asta și știi de ce? Pentru că îl scriu din postura cuiva care a stat prea mult în tabăra greșită, suficient cât să înțeleagă neajunsurile unei astfel de atitudini și care a ales conștient să facă o schimbare.

Încă suntem educate să fim cuminți și nu să fim noi înșine, să ne gândim la ceilalți și la ce o să zică lumea mai mult decât la ce ne dorim noi. Încă ne ascundem după rușine și după pudoare, negându-ne nevoile.

Așa că nu am cum să nu mă întreb. Cine sunt fetele cuminți când se fac mari și sunt ele oare atât de cuminți?

Din punctul meu de vedere, fetele cuminți sunt cele care încă nu și-au descoperit puterea. Care încă nu cunosc ușurarea de a spune ”Nu”. Nu. Pur și simplu. Nu vreau, nu îmi place, nu merge pentru mine.

Care încă se mai întreabă ce vor alții și se chinuie să intre în șablonul ăla dictat de ”lume” (aka societate), în loc să se întrebe ce vor ele. Cele care nu au încredere în propria persoană și târăsc după sine povara unei stime de sine mult prea scăzute.

Sigur, societatea o să ne spună că este dezirabil să fim cuminți. Și este. Pentru ceilalți. Ca bărbat mascul, este foarte ușor să alegi o fată cuminte, care nu are niciun fel de interese decât să-ți facă ție pe plac și să te aștepte docilă acasă, în timp ce tu îți vezi de treaba ta. N-o să te refuze niciodată, o să te urmeze orbește, n-o să-ți reproșeze nimic, o să se mulțumească cu puținul pe care i-l oferi iar dacă, prin absurd, îndrăznește să-și articuleze dorințele, poți să o desființezi repede și să o pui la locul ei, pentru că știi că nu are suficientă încredere în ea cât să-și mențină poziția și să-ți opună rezistența.

Mi-am petrecut foarte mulți ani încercînd să fiu cuminte și să nu dezamăgesc pe nimeni. Să ocup cît mai puțin loc (uneori chiar la propriu) și să cer cât de puțin posibil. Și cu toate că alocam foarte multă energie pentru acest lucru și mă comportam cât de bine puteam cu toată lumea mai puțin cu mine, punând orice înaintea propriei mele persoane, nu eram fericită. Dimpotrivă, pentru că nu am știut să spun ”Nu” în foarte multe situații în care ar fi trebuit, nici la muncă, nici în viața personală – lucrurile s-au deteriorat din ce în ce mai tare, cel mai important dintre ele fiind sănătatea mea fizică și emoțională.

Foarte mult timp nu mi-a trecut prin cap să mă întreb ce îmi doresc eu. Ce îmi doresc eu, nu ce va spune lumea, nu ce vor alții, nu ce ar trebui. Când m-am trezit să îmi pun întrebarea asta, mi-am dat seama că nu am nicio idee. Nu mai aveam nicio idee despre ce sunt eu și ce vreau, pentru că niciodată nu m-am preocupat de asta.

Să fii cuminte sună tare bine în teorie. Totul îți iese perfect, le faci pe toate și nu dezamăgești pe nimeni. În afară de tine însăți.

Problema cu fetele cuminți este că această atitudine nu avantajează pe nimeni. Nici pe cei din jur, pentru că la un moment dat se plictisesc de această atitudine obedientă și nici pe ea însăși pentru că va rămâne mereu blocată în această poziție de, să recunoaștem, victimă.

Așa că, dragi fete, vă rog să nu mai fiți cuminți ci să aveți minte. Educați-vă, munciți la voi și pentru voi, auto-analizați-vă, întrebați-vă constant ce vreți. Faceți-vă cunoscute dorințele și nevoile. Luptați pentru visul vostru fără să vă mai treacă prin minte măcar ”ce o să zică lumea”. Ce spun alții este treaba lor, nu a voastră.