Minimalism

Cum mi-a schimbat minimalismul atitudinea față de fashion și beauty

Impresia generală este că trebuie să ai foarte multe haine și accessorii ca să arăți mereu bine și să fii la modă și să folosești o mulțime de produse cosmetice și de înfrumusețare. Dovada ”vie” în acest sens este fashion-iconul de necontestat al anilor 2000, Carrie Bradshaw, care a dus dragostea ei pentru pantofi și haine de designer la următorul nivel.

Mult timp, ea a fost și idolul meu și am fost de părere mulți ani că trebuie să am o garderobă cât mai mare și să mă înnoiesc cât se poate de des. Până când am avut un moment de declic și am înțeles o dată pentru totdeauna că mai mult nu înseamnă, aproape niciodată, mai bine.

Am început deci să aplic acest nou mod de viață în casă, în documente, în gândire, în relații dar și, evident, în gaderobă și în stilul meu personal, pentru tot ceea ce înseamnă haine, accesorii și produse cosmetice sau de igienă.

Șifonierul a fost poate unul dintre primele locuri în care am început parcursul meu pe calea minimalismului și a simplificării – pentru că a fost foarte ușor. Aveam foarte multe haine pe care nu le mai purtam din foarte multe motive și aveam foarte multe haine și obiecte vechi pe cale le păstram pur și simplu fără scop, doar de teama lui ”dacă am nevoie într-o zi”. Dar așa cum zic eu foarte des, ziua aia nu vine aproape niciodată.

Deci, ce s-a schimbat în atitudinea mea față de fashion și beauty datorită minimalismului? Oh, foarte multe. Să o luăm pe rând:

Hainele

În ultimii 3-4 ani, am donat și am aruncat foarte multe haine, nici nu știu să spun cât de multe, saci întregi de haine vechi, haine pe care nu le mai purtam sau care nu îmi mai veneau. Pentru cele în stare bună, am căutat să le dau mai departe, unele le-am dat la Biserică, altele le-am dat prin cunoștințe, altele le-am dus la centre speciale.

În schimb, nu am cumpărat tot atâtea în loc dar am cumpărat mai inteligent și uneori chiar și lucruri mai calitative – schimbare pentru care nu pot decât să mă felicit. Ceea ce este important este că am tot timpul haine potrivite pentru toate ocaziile, care îmi vin bine, și că port majoritatea hainelor din șifonier. Practic, am rezolvat cumva problema lui ”n-am nimic de îmbrăcat”. În plus, dressingul noastru cu două uși din dormitor adăpostește toate hainele noastre (pentru trei persoane) iar asta nu ar fi fost posibil în alt mod.

Sursă foto: Pexels.com

Ce am în garderobă? Încă destul de multe și suficiente cât să îmi acopere nevoile, nu voi fi niciodată o persoană care să aibă un anumit număr de articole (să zicem 30 sau 50) pentru 4 anotimpuri și mi se pare nerealist să ai doar două perechi de pantofi. Dar despre asta o să vă spun la punctul următor.

Pantofii

Obișnuiam să-mi cumpăr des pantofi și să am mai multe perechi din aceeași categorie până în ziua în care a trebuit să recunosc realist că nu mai am nevoie de atâtea perechi de încălțăminte cu toc mai ales că mă încalț preponderent în teniși. Concret, toată încălțămintea mea este aceasta: două perechi de cizme una cu toc și una fără, o pereche de bocanci, o pereche de balerini, o pereche de pantofi cu toc mic, pentru birou, una de teniși și două perechi de sandale, cu talpă joasă și cu toc.

S-ar putea să mai achiziționez ceva în viitorul apropiat? Dacă va fi nevoie să înlocuiesc ceva, este posibil, altfel nu. Posibil dacă voi merge la vreun eveniment să am nevoie de ceva deosebit dar este puțin probabil ca asta să se întâmple mai devreme de vara viitoare.

Bijuterii

Obișnuiam să am cutii întregi de zdrăngănele colorate și îmi plăcea să tot adaug acolo lucruri fără valoare. Daaaar…anii au trecut, eu m-am schimbat și viața mea la fel. Și mi-am dat seama că am depășit vârsta la care să petrec mult timp căutând și asortând tot felul de nimicuri pentru fiecare ținută și că am nevoie de lucruri frumoase, solide, de calitate, pe care să le port mereu, care să fie versatile și să mă facă să mă simt bine.

Așa că am ales să elimin mare parte dintre gablonțurile pe care le aveam și să păstrez doar bijuterii din aur și argint. Ador bijuteriile așa că uneori în cutia mea apar obiecte noi, pe care le primesc cadou sau pe care mi le fac cadou și toate respectă regulile de mai sus.

Genți

Am petrecut mult timp de viață căutând geanta care să se asorteze cu un anumit outfit sau o anumită pereche de pantofi dar am încetat să fac asta pentru că nu mai văd rostul. Pentru situațiile de zi cu zi folosesc un rucsac, e negru și mare, din piele, arată bine și e practic pentru când ies cu fata sau când car o carte de citit pe drum.

Am și o geantă pe care o folosesc mai rar, pentru ținute mai elegante, o geantă mică pentru când nu vreau să iau decât niște bani și telefonul și un plic rătăcit pe undeva în așteptarea evenimentelor care nu se mai țin pentru moment. Toate sunt negre și mă scapă de corvoada asortatului.

Sursă foto: Pexels.com

Accesorii

Îmi plăceau foarte mult eșarfele și fularele dar s-a dovedit că îmi place mai mult să le cumpăr decât să le port și că nu am nevoie de toate. Așa că am dat mare parte din ele și le-am păstrat doar pe cele care îmi plăceau cel mai mult, fapt care mă face să aleg cu ușurință una potrivită pentru ținuta pe care o port.

Cosmetice

Și la capitolul ăsta cumpăr mai puțin decât o făceam la 20 de ani, să zicem, pentru că am realizat ce am nevoie. Deci, folosesc cremă de față, apă micelară, un gel de curățare zilnică pentru față, o mască de față pe care o aplic săptămânal, un lapte de corp, deodorant (evident), șampon și balsam. Exfolierea corpului o fac o dată pe săptămână cu un scrub din zahăr tos și ulei de măsline – așa că nu mai cumpăr un alt produs pentru asta.

Ocazional folosesc ser și fiole pentru ten sau înlocuiesc crema de corp cu ulei de cocos. De asemenea, uneori mai folosesc benzi pentru punctele negre sau cremă de epilare și cam asta ar fi – baia mea nu este foarte aglomerată.

A, și există un produs care nu prea se încadrează în rutina mea minimalistă deși am început să o aplic și pentru această categorie: parfumul. Ador parfumurile, am câteva preferate, apropiații mei știu asta deci le primesc des și deseori am mai multe sticluțe. În acest moment, am doar 3 și cred că este cel mai mic număr de parfumuri pe care le-am deținut vreodată.

Sursă foto: Pexels.com

Machiaj

Recunosc, nu am fost niciodată o împătimită a machiajului, nu petrec ore făcând asta iar dacă merg la un eveniment prefer să fiu machiată de un profesionist. Așa că, gentuța mea de machiaj a fost mereu mai mică iar în ultimii ani a devenit și ea minimalistă. Ce conține acum? Un fond de ten, un blush, o paletă de culori pentru pleoape, un rimel, un eyeliner, un tuș, un creion pentru sprâncene, un ruj roșu și un strugurel – și îmi sunt mai mult decât suficiente. De altfel, probail când voi termina cu tușul probil că nu-l voi înlocui pentru că oricât mi-ar plăcea să- folosesc, adevărul este că nu apuc să fac asta.

În concluzie…

Minimalismul a simplificat foarte mult pentru mine îmbrăcatul, aranjatul și tot ceea ce ține de fashion și beauty, în așa fel încât nu simt niciun fel de lipsă sau inconvenient. Pur și simplu am făcut astfel loc pentru tot ceea ce contează, iar minimalismul îmi dă ocazia să port lucrurile care îmi plac cu adevărat și consider că arăt cel puțin la fel de chic ca înainte.

Tu ce părere ai? Consideri că minimalismul poate aduce plus valoare în materie de fashion și frumusețe sau consideri că cele două sunt incompatibile?

Sursă foto de copertă: Pexels.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

October 28, 2021 at 6:29 am

O să salvez articolul! Foarte util!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *