and just like that...
Filmele lui Ralu

And just like that… – un nou sezon Sex and the city

Când am aflat, acum ceva vreme deja, că Sex and the city (serialul meu preferat dintoteauna!) va avea un sezon nou, am fost deopotrivă încântată și sceptică.

De-a lungul anilor am adorat personajele, ținutele lor fabuloase, tonul sincer al serialului, deopotrivă amuzant, inteligent și un pic sarcastic însă, eram destul de neîncrezătoare legat de ceea ce ar avea de spus cele patru femei în vărstă de peste 50 de ani acum, la aproape 20 de ani de când s-a filmat ultimul episod al serialului.

Sex and the city după 20 de ani

Cu toate astea, Sex and the city este serialul meu preferat și chiar dacă îmi plac și alte seriale mai vechi sau mai noi, cumva, niciun altul nu i-a putut lua locul în inima mea. Chiar dacă am văzut cap-coadă de câteva ori cele șase sezoane, uneori simt nevoia să îmi pun câte un episod, deși le știu pe toate pe de rost. Nu știu dacă este din nostalgie sau dintr-un alt motiv ascuns dar pur și simplu îmi place foarte mult și mi se pare că, încă după atâția ani, tot mai descopăr ceva nou în scenele și replicile atât de bine cunoscute.

Așa că, încă de când a fost anunțată premiera noului sezon numit And just like that… (în românește: Și uite-așa…) după replica faimoasă a lui Carrie Bradshaw, pe 9 decembrie, am fost tare curioasă să îl văd cât mai curând.

Deși când am auzit prima dată despre el, v-am spus, am fost cam cârcotașă și mă gândeam că ar putea fi un fel de încercare eșuată de a reînvia un serial vechi de mare succes, ba chiar l-am numit și Sex and the city la menopauză (mă puteți condamna pentru asta?!). Cu toate acestea, pe măsură ce data premierei se apropia, am devenit tot mai nerăbdătoare.

Azi de dimineață m-am trezit ca un copil în dimineața de Crăciun și am constat cu bucurie că deja And just like that… este disponibil pe HBO GO. Era clar, trebuia să îl văd chiar azi. Ceea ce am și făcut, am văzut primul episod deci vă scriu la cald impresiile, însă sunt sigură că îl voi revedea în tihnă după ce doarme fi-mea diseară – atât de mult m-a intrigat.

Și uite așa…

Ei bine, cum mi se pare serialul, după primul episod?

Uimitor. Scandalos. Familiar. Controversat. Cald. Amuzant. Un pic caraghios. Simpatic. Toate la un loc. Pentru că știi ce, este un serial care știe să râdă pe seama lui și care nu se pretinde a fi ceva ce nu este.

Carrie, Miranda și Charlotte nu sunt la 50 de ani ca la 30, iar asta este perfect natural și de așteptat. Sunt femei mature, nu mai sunt cele patru fete singure pe care le-am cunoscut în anii 2000, ele au acum responsabilitatea unei familii. Miranda și Charlotte au copii mari, adolescenți, iar Carrie este încă măritată cu Mister Big. Personajele par că se confruntă cu un prezent care le mai dă de furcă uneori dar reușesc să-și păstreze cumva farmecul și identitatea.

Samantha lipsește cu totul din peisaj, pentru că actrița Kim Catrall a anunțat de la început că ea nu va participa la acest proiect, iar cumva scenariștii au găsit moduri de a-i explica absența.

Scriitoarea Carrie Bradshaw a fost o deschizătoare de drumuri în ceea ce privește sexualitatea, prin modul în care ea a abordat-oca nimeni altcineva la sfârșitul anilor 90, în rubrica ei din New York Star dar își va mai găsi ea cuvintele în epoca lui gender neutral și gender fluid?

Cândva avocată de succes, Miranda își pune la îndoială alegerile și vrea să facă altceva, care să conteze în lume. Dar deși a gestionat o mulțime de provocări la viața ei, profesional și personal, va reuși ea să facă față stresului de a avea un băiat adolescent?

Charlotte are viața de familie la care a visat dintotdeauna și două fete pentru care este o mamă devotată dar este asta suficient?

Ce se va întâmpla cu Mister Big, va mai rămâne el mult timp în peisaj sau va dispărea așa cum a mai făcut-o?

Sunt multe întrebări la care veți găsi răspunsuri în episoadele acestui sezon, deocamdată văd că sunt disponibile doar două pe platforma HBO GO, dar sper că în scurt timp vor apărea mai multe.

În concluzie, yey or ney?

Pentru mine răspunsul este simplu: yey all the way! Îmi era foarte, foarte, dar foarte!, dor de Sex and the city așa că sunt foarte fericită că a apărut acest come back. Îmi place felul în care au evoluat personajele, îmi plac noile lor provocări și felul în care încearcă să se adapteze acestei noi lumi. Îmi doresc să fiu și eu la fel de cool la 50 de ani, să îmi păstrez prietenele aproape și să am un stil de viață activ.

Unele personaje vechi sunt readuse în prim plan (o mai țineți minte pe Bitsy Von Muffling?), altele au dispărut cu totul și noi personaje apar pentru a înviora atmosfera. Eu una, de abia aștept să vizionez și următoarele episoade și vă spun mai multe.

Tu ce părere ai: Sex and the city după douăzeci de ani – da sau ba?

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

December 9, 2021 at 4:56 pm

M-ai făcut curioasă, zău, chiar eram hotărâtă să-i dau skip!



December 9, 2021 at 5:45 pm

Eu zic sa-i dai o șansă :)) și eu voiam sa ii dau skip dar acum nu vreau decât sa vad al doilea episod cât mai repede:))



October 7, 2023 at 11:36 pm

I’d like to find out more? I’d love to find out more details.



October 9, 2023 at 11:19 pm

Thank you for your post. I really enjoyed reading it, especially because it addressed my issue. It helped me a lot and I hope it will also help others.



October 10, 2023 at 10:46 am

Thanks for your help and for writing this post. It’s been great.



October 10, 2023 at 9:37 pm

The articles you write help me a lot and I like the topic



October 11, 2023 at 6:55 pm

Thanks for your help and for writing this post. It’s been great.



October 13, 2023 at 12:36 am

You’ve been great to me. Thank you!



October 15, 2023 at 11:09 pm

Thank you for your articles. They are very helpful to me. May I ask you a question?



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vine Moș Nicolae

December 5, 2021