Ce cred eu despre Legea Atracției + un film mai bun decât ”The Secret”
Se vorbește foarte mult despre Legea Atracției în ultimii ani. Unii o proslăvesc, alții cred că este o prostie dar eu cred că este un lucru bun că a ajuns în atenția noastră și că avem acces la acest concept, indiferent ce părere am avea despre el. Voiam să scriu de mult timp acest articol pentru că am mai avut postări pe acest subiect, însă nu am apucat să-mi expun pe larg părerea.
Cred că mulți dintre noi am auzit de această ”lege” a Universului prin intermediul filmului sau a cărții ”The Secret”. Pentru mine, cel puțin așa a fost. Cineva mi-a dat cartea, iar eu am fost foarte curioasă să aflu despre ce este vorba. Și, deși am rezonat cumva cu ce scria acolo, mesajul ei adevărat nu a ajuns până la mine acum mai mult de 10 ani când am citit-o. Poate că încă nu eram pregătită, cine știe.
Mult mai târziu, același mesaj a ajuns la mine mult mai des și în forme felurite iar eu mi-am dat seama că este ceva care chiar are sens. Ceea ce gândim – atragem, pe ceea ce ne concentrăm – aceea primim, ceea ce dăm în Univers – aceea se întoarce la noi. Pare destul de simplu, simplist aproape, nu? Și atunci de ce facem atât de mult caz de asta? Și, mai ales, care să fie motivul pentru care nu funcționează pentru toată lumea?
Pentru că dacă primim ceea ce gândim, ceea ce ne dorim – toți ar trebui să fim frumoși, slabi și milionari, nu? Și, totuși, nu suntem toți, nu? Să mai fie ceva în plus?
Cum funcționează de fapt legea atracției?
Ei bine, dacă mă întrebi pe mine Legea Atracției funcționează oricum. Da, am scris bine. Funcționează oricum și chiar dacă lucrul acesta nu se poate demonstra concret (nu încă, cel puțin), cred că putem vedea foarte bine că se materializează întocmai în realitatea noastră – dacă suntem puțin atenți.
Indiferent că tu crezi că e o prostie și că nu funcționează pentru tine, indiferent că tu crezi că ea aduce lucrurile bune în viața ta, indiferent despre ceea ce crezi despre ea – totul se întâmplă așa cum crezi tu.
Și o să-mi spuneți că doar toți ne dorim să fim sănătoși, fericiți și bogați. Și, dacă nu suntem, legea asta despre care tot zic eu, nu merge. Și adevărul este că da. Ne dorim. Cel puțin la nivel declarativ. Când mai spunem uneori fără convigere că ne dorim să câștigăm la loto, atunci când ne oprim un minut din a ne mai plânge de tot ceea ce nu merge în viața noastră.
Dar ce facem în restul timpului? Ne plângem, ne victimizăm, ne spunem că nu se poate și ne programăm singuri pentru a eșua.
Care să fie de fapt secretul atunci?
Ei bine, secretul este că nu atragem ceea ce spunem sau ceea ce gândim uneori. Atragem ce spunem și ce gândim în majoritatea timpului. Adică acel gen de gânduri pe care nici măcar nu le mai conștientizăm 90% din timp, pentru că ele rulează de atâta timp încât s-au transformat în programe mentale automate. De aceea este și atât de greu să ne schimbăm tiparele.
Și mai este ceva. Ceva ce se spune mai rar. Atragem ceea ce suntem și ceea ce simțim în interiorul nostru. Știți vorba aceea bătrânească cu ”ban la ban și păduche la păduche”? Bătrânii noștri chiar aveau o înțelepciune ieșită din comun. Exact la asta se reduce, cel puțin pentru mine, Legea Atracției.
Nu poți să devii bogat dacă te simți cel mai sărac om de pe pământ și ți se pare că nu vei avea niciodată destul. Pur și simplu nu se poate. Este foarte greu să găsești pe cineva când tu te simți singur și părăsit de toți și chiar dacă vei găsi, e foarte posibil să nu fie cea mai potrivită alegere – pentru că vei atrage din lipsă, nu din iubire.
Așa că hai să ne întrebăm mai des cum ne simțim. Ne simțim frumoși, bogați, iubiți și slăbuți? Ne purtăm noi ca atare în majoritatea timpului?
Până la urmă, nu există un singur răspuns
Este ok să nu rezonezi cu articolul meu, aceasta este doar opinia mea personală. Cum am spus, Legea Atracției mi se pare că funcționează oricum iar am văzut asta nu doar în viața mea, pe vremea când simțeam că sunt urmărită de ghinion pe toate planurile și că doar alții pot avea ceea ce își doresc, dar văd foarte des asta și în jurul meu. Ascultă oamenii vorbind, ascultă ceea ce spun ei și o să înțelegi de ce li se întâmplă lucrurile de care se plâng.
Sigur, legea atracției nu acoperă totul și nu este răspunsul la toate întrebările și soluția la toate problemele. Uneori în viață se întâmplă și lucruri neplăcute: pierderi, boli, moarte, suferință. Ele fac parte din existența noastră și, chiar dacă nu ne place, cred că uneori avem nevoie de ele pentru a învăța niște lecții și a evolua.
Eu consider legea atracției drept un instrument care te poate ajuta să trăiești mai împăcat cu tine, pentru cu presupune să-ți umpli mintea cu gânduri pozitive și să ”dai mai încet” vocile care-ți tot spun că nu poți și nu ești de ajuns, acest lucru ducând implicit la o viață calitativ mai bună.
Un mic bonus
Am promis din titlu că voi lăsa un articol de film mai bun decât ”Secretul”. Nu mă înțelegeți greșit, la vrmea lor și cartea și filmul au făcut vâlvă și au schimbat vieți. Privind acum acest film, mi se pare totuși realizat într-un mod destul de comercial și prezintă această idee cam ca la teleshopping – lucru care nu mi se pare elecovent în context. Legea atracției nu este, până la urmă, vreo formulă magică pe care, odată ce o rostești, îți va rezolva ca din senin problemele.
Pentru mine este un mod de gândire, un mod diferit de a te raporta la viață, într-o manieră mai echilibrată și mai puțin dramatică.
Așa, dar să trecem la film. Este vorba despre The secret – dare to dream (Secretul: Îndrăznește să visezi), din 2020, care ilustrează acest concept printr-o poveste de viață. O mamă singură și negativistă care crede că toate greutățile i se întâmplă numai ei, întâlnește un tip prea zen pentru gustul ei. Dar cum se vor îmbina mentalitățile lor și cine va avea câștig de cauză? Un film drăguț, relaxant, de văzut într-un weekend, care are o poveste romantică dar îndeamnă și la puțină reflecție.
Iar la final de tot vreau să te întreb și pe tine și aștept răspunsul tău în comentarii: care este părerea ta despre legea atracției și ”The Secret”?
Sursă foto de copertă: Pexels.com
Comments
Interesant, o să caut filmul, parcă l-am văzut pe Netflix 😀
Este, este pe Netflix. Vizionare plăcută! Te îmbrățișez cu drag, Diana 🤗🤗
Voi căuta filmul, m-ai făcut chiar curioasă. 😊
Despre Legea Atracției, recunosc inițial am fost foarte sceptică. Pentru că e greu să faci un pas în afara unor convingeri sau a unor perspective pe care le ai. Ca încet, încet să învăț să îndrăznesc să învăț de la alții, să nu zic “nu” de la început, să mă ascult 😊
Acum cred că toate există. Inclusiv Legea Atracției. Depinde cât de mult ești tu conștient de existența ta și câtă atenție sau intenție îi oferi 😊
Minunat spus, Mona! Asa e, primul pas este sa putem și deschiși și sa acceptam si alte lucruri decât cele pe care le știam. Te îmbrățișez cu drag 🤗
Cred cu tărie că așa e. Energia transmisă în Univers ți se întoarce. Binele profund, curat, dezinteresat lovește răul la temelie și ăsta din urma n-are nicio șansă. Te îmbrățișez!
Mulțumesc pentru apreciere, Mirela. Sunt de acord cu tine și te îmbrățișez cu drag 🤗🤗🤗
Thank you for writing this article. I appreciate the subject too.
Good post! We will be linking to this particularly great post on our site. Keep up the great writing
I discovered your weblog website on google and examine a number of of your early posts. Continue to keep up the superb operate. I just extra up your RSS feed to my MSN Information Reader. Looking for ahead to reading extra from you afterward!…
Incredible read! 🌟 Your insights on [topic] have really broadened my perspective in ways I hadn’t anticipated. I’ve been monitoring discussions on this topic for a while, but your angle is refreshingly unique. The way you’ve integrated facts with real-world examples is utterly impressive. 🧠💫 Your ability to tell a story are exceptional, and the examples you gave were both enlightening and captivating. It’s rare to encounter a piece that not only informs but also delights, and you’ve hit the nail on the head! I’m particularly interested by your point about the concept. It’s given me plenty to think about and has sparked a curiosity I’m keen to explore further. Continue the great work! I can’t wait to see what topic you explore next. Your blog is a treasure trove of insights. 🚀📚
Amazing read! 🌟 Your insights on [topic] have absolutely broadened my perspective in ways I hadn’t anticipated. I’ve been tracking discussions on this topic for a while, but your angle is uniquely enlightening. The way you’ve combined all the information with real-world examples is simply brilliant. 🧠💫 Your ability to tell a story are top-notch, and the examples you provided were both informative and engaging. It’s rare to find a piece that educates but also delights, and you’ve done exactly that! I’m particularly interested by your point about the concept. It’s given me plenty to think about and has ignited a curiosity I’m keen to explore further. Keep up the fantastic work! I can’t wait to see what topic you tackle next. Your blog is a beacon of knowledge and inspiration. 🚀📚