Frumusete

Cum ne îngrijim părul în sezonul rece – 4 produse esențiale

Cine mă cunoaște câtuși de puțin știe despre mine că ador tot ceea ce ține de beauty, cosmetice și produse de îngrijire. Sunt întotdeauna în căutarea celor mai bune produse care mă pot ajuta să arăt mereu ca cea mai bună versiune a mea, chiar și într-o zi obișnuită și nu doar la ocazii speciale.

Marea mea slăbiciune a fost mereu părul lung și des, la care am tânjit dintotdeauna. Consider că acesta este prin excelență specific feminin dar, din fericire, putem arăta bine și putem fi foarte feminine și abordând coafuri mai scurte – singura condiție fiind ca acestea să ne scoată în evidență cele mai frumoase trăsături și să se potrivească personalității noastre.

Desigur, indiferent de tunsoare sau de lungimea pentru care optăm, este important să ne îngrijim cât se poate de bine părul, utilizând produse sigure și de calitate.

Secretele părului lung și sănătos

Personal, acord mare atenție părului meu și consider că el poate să definitiveze sau să distrugă întregul nostru aspect, dacă nu avem grijă să arate așa cum trebuie. În special în sezonul rece, mai mult ca oricând, trebuie să îi acordăm extra-îngrijire și să ne asigurăm că este protejat și hidratat, pentru că altfel vremea aspră îl poate deteriora ireversibil.

Desigur, frumusețea vine întotdeauna din interior așa că hidratarea, hrana sănătoasă și mișcarea regulată sunt esențiale pentru a arăta bine și a fi pline de energie. Pe lângă acestea însă, mai am câteva trucuri care mă ajută să-mi păstrez părul frumos și sănătos pe tot parcursul anului.

Care să fie, deci, micul secret pentru îngrijirea părului în timpul sezonului rece? Iată 4 produse care, pentru mine, sunt absolut esențiale pentru frumusețea părului și cărora le rămân fidelă pe tot parcursul anului.

Șampon și balsam

Desigur, când vorbim despre un look îngrijit dar, mai ales, despre păr, nu avem cum să pornim decât de la bază, și aici vorbesc desigur despre igienă. Iar baza în acest caz o reprezintă șamponul și balsamul, desigur, fără de care nu putem avea un păr curat și frumos, oricât am încerca.

Personal, am ales un șampon regenerant cu keratină fiindcă este potrivit pentru un păr deteriorat, așa cum este și al meu, îl ajută să se regenereze iar părul devine stralucitor si matasos, cu un aspect sănatos și radiant. În plus, are o formulă delicată și conține 95% ingrediente naturale.

În completarea acestui șampon, am ales un balsam cremă cu trandafiri și semințe de in care, datorită formulei sale delicate și a ingredientelor naturale, regenerează structura firului de păr, hidratează, netezește și îi crește elasticitatea. Astfel, părul meu capătă un aspect sănătos și devine ușor de pieptănat, lucru de care, să recunoaștem, chiar avem nevoie iarna, când părul nostru este supus unui stres suplimentar din cauza frigului, a vântului și a articolelor vestimentare groase.

Sursă foto: Mycosmetics.ro și Canva.com

Ser regenerant

Mai mult ca niciodată, iarna, podoaba noastră capilară are nevoie de îngrijire intensivă. Iar dacă este deteriorat și are nevoie întărire imediată, pe lângă un balsam puternic hidratant, aleg și un ser de păr regenerant cu ulei de cânepă.

Bogăția uleiurilor vegetale naturale și a ingredientelor active face ca părul să devină strălucitor și elastic, să-și recapete strălucirea și aspectul sănătos pentru o lungă perioadă de timp, fără să-l încarce. În plus, acest produs este sigur pentru toate tipurile de păr, în special pentru părul slab și uscat și conține ingrediente vegan friendly.

Sursă foto: Mycosmetics.ro

Spray pentru volum

Când vine vorba despre produse de styling, îmi place să aleg ceva ușor, care lasă părul ușor de coafat și descurcat. Mai ales iarna când, din cauza temperaturilor scăzute, părul are tendința de a sta lipit de scalp și de a se ”turti”.

Așa că prima mea alegere este un spray pentru volum pentru că faciliteaza descurcarea si coafarea părului fără senzatia de încărcare. Acesta adaugă elasticitate și volum părului, ridicându-l de la rădăcini. În plus, protejează împotriva electricității statice și a temperaturilor ridicate la care este expus când îl uscăm sau îl coafăm cu diferite ustensile (perie, placă de păr etc). Deoarece conține o combinație unică de extracte de henna, fructe de goji și chihlimbar, conferă părului un volum extrem, conservându-i sănătatea.

Sursă foto: Mycosmetics.ro

Din fericire, găsesc produse variate pentru îngrijirea părului și nu numai, pe Mycosmetics.ro. Aici este raiul produselor și ustensile de îngrijire sau make-up de unde poți achiziționa din confortul casei tale produse originale de la branduri consacrate și ai servicii de calitate garantate la fiecare achiziție.

În plus, transportul este gratuit la orice comandă în valoare de peste 150 ron și suport telefonic din partea specialiștilor Mycosmetics care te pot ajuta să faci cele mai bune alegeri pentru tine în materie de beauty.

Iar acum, la final, aș vrea să te întreb cum ai grijă de părul tău în sezonul rece și de unde îți achiziționezi produsele de înfrumusețare?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Karma

January 22, 2022

Nu mai am timp

January 27, 2022