Cartile lui Ralu

Recomandare de lectură pentru weekend: Rămas bun pentru acum, de Catherine Ryan Hyde

În general îmi aleg cărțile bazat pe numele autorului, dacă-mi spune ceva sau nu, eventual dacă am mai citit altceva din opera sa și mi-a plăcut în mod deosebit, sau dacă am mai aruncat vreun ochi pe recenzii pozitive de ale lor, însă de data asta am ales pur și simplu la întâmplare, pentru că mi-au plăcut tare atât coperta romanului cât și numele lui.

Din fericire, nu am fost deloc dezmăgită, ”Rămas bun pentru acum” dovedindu-se o poveste destul de captivantă și recreativă ba chiar educativă, datorită perspectivei sale istorice și sociale.

O perspectivă vintage

Plasată la finalul anilor 50 într-un stat american, vedem prin ochii personajelor o societate afectată de discriminare și prejudecăți adânci. Lucy este medic și locuiește pe o proprietate izolată unde își practică totuși meseria în particular, nu în cadrul unui spital, salvând animale sălbatice sau domestice și uneori oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu vor să dea explicații poliției despre rănilor lor.

Lucy nu se bucură de o reputație bună printre localnici, întrucât o femeie singură, la acea vreme, mai ales una atât de puțin sociabilă și independentă, care ține o fermă de una singură și care ridică semne de întrebare în privința felului în care își câștigă existența, nu era privită cu ochi buni.

Prietenie

Pete Solomon are 11 ani și nu mai are mamă. El locuiește cu tatăl lui, care a fost accidentat la fabrică și care nu mai poate munci datorită condiției sale. Viața cu tata nu este una ușoară, mai ales că acestuia din urmă îi place să folosească adesea cureaua pentru a-i oferi micului băiat ceea ce consideră el că este o educație sănătoasă.

Într-o zi, pe când voia să se ducă la scăldat cu prietenul său, el întâlnește un câine rănit pe care îl duce la veterinarul din zonă pentru a-i vindeca piciorul. Dar veterinarul consideră că acest câine este mai degrabă o fiară sălbatică și refuză să-l trateze. O asistentă îi spune totuși că există la vreo 10 kilometri distanță, o anumită doamnă doctor care, deși nu este deloc de treabă, s-ar putea să accepte să trateze animalul.

Pe drum, el se întâlnește cu Justin care, aflând povestea câinelui dar și sacrificiul pe care îl face Pete pentru a-l salva, este impresionat și dorește să îi fie prieten. Doar că, deși pentru Pete asta nu contează deloc, societatea din acele zile nu privea cu ochi buni prietenia dintre un băiețel alb și unul negru.

Colaj realizat cu Canva

Scena aceasta, în care Pete merge pe jos, prin soare un drum atât de lung, trăgând căruțul în care se află câinele rănit alături de noul său prieten de culoare, mi s-a părut extrem de impresionantă și, cumva, ca desprinsă dintr-un roman american clasic. Ea reprezintă pentru mine fotografia ”de copertă” a romanului pentru că ilustrează extrem de frumos situația și arată adevărata ”față” a personajelor.

Cunoștințe noi

Ajunși la doctorița Lucy, Pete și Justin găsesc la o primă vedere adevărat ceea ce se spune despre ea prin comunitate. Însă ea va accepta să trateze câinele și, încetul cu încetul, le va clătina celor doi copii imaginea pe care și-au format-o inițial despre ea.

Din păcate, în contextul social în care este plasată povestea, povestea celor trei și apropierea personajelor va crea extrem de multe probleme grave și va încerca chiar să le despartă drumurile. Dar vor reuși ei să îi spună doar temporar ”rămas-bun” în loc de ”adio”?

Ce secrete ascunde doctorița Lucy și de ce este ea singură?
Vor putea băieții să rămână prieteni în ciuda problemelor rasiale?
Ce va crede Calvin, tatăl lui Justin, despre femeia aceasta care brusc îi îngrijește băiatul?
Va permite tatăl lui Pete ca acesta să aibă un prieten de culoare?
Va putea Pete să păstreze câinele?

Rămas bun pentru acum

Recomand acest roman pentru că atinge ceva acolo, înauntru, în adâncul sufletului nostru. Este un roman emoționant, plin de trăire, de inocență, care dezbate probleme reale de morală și conștiință. Și mai ales, este o poveste despre o lume care a existat și în care segregarea și discriminarea făceau parte din realitate.

Tu ai citit până acum acest roman sau altul scris de această autoare?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

January 29, 2022 at 1:53 pm

Chiar nu am citit nimic de la această scriitoare, dar pare interesant!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu mai am timp

January 27, 2022