Ne plimbăm prin oraș explorându-l și tu vrei să vedem fiecare străduță, să mergem și acolo și dincolo, să vorbim despre amintiri dragi rămase prin cotloane neștiute, să ne facem selfie-uri drăguțe și poze studiate între coloane albe.

În poze zâmbim amândouă, două prietene fericite că ies în oraș într-o zi mai puțin rece de ianuarie, tot cenușie dar parcă nici chiar așa, două prietene fericite să râdă împreună, să-și împartă gândurile la o cafea.

Ceea ce camera nu surprinde

În poze nu se vede că am sufletul bucăți, nu se vede cât am plâns cu o noapte înainte. Zâmbetul iese corect, drept, nu se vede că nu mai am speranță în el. Acum, după atâția ani, îmi apar pozele alea la amintiri și mă crispez puțin.

Pentru că dincolo de chipul meu care pare cel de toate zilele și de puloverul verde, știu ce era în spatele lor în ziua aia. Și nu era nimic prea plăcut. Și, deși am fost acolo, nu știu nici ce ascundea prietena mea sub zâmbetul ei. Poate era chiar autentic, poate nu tocmai. Și nu vom ști niciodată pentru că asta nu se poate surprinde în poză. Suferința, disconfortul, durerea, dezamăgirea, zbaterea.

Fi-mea cu doi ani mai mică deja, în rochie de prințesă în carusel – în fotografie se vede fericirea din ochii ei. Ce nu se vede este că exact în acea dimineață a vărsat cacao cu lapte pe birou, prăjind un laptop. Pare amuzant, știu, acum putem râde și noi, pe moment n-am prea putut.

Pozăm toți trei într-o excursie de familie, vremea este frumoasă și peisajele la fel. Fotografia iese bine. Ce nu se vede sunt prea multe ore petrecute în mașină, numeroase năzdrăvănii, nervi tocați, nenumărate plânsete, dureri de dinți care abia ieșeau și o noapte nedormită pentru că puiului nu i-a plăcut cazarea.

Dincolo de imaginea perfectă

Mai mult ca niciodată, în vremurile în care trăim, etalăm poze frumoase cu noi în văzul tuturor și numai noi știm ce e în spatele lor cu adevărat. Fiecare, pentru el – cum s-ar zice.

Uneori emitem judecăți pe baza lor. Tragem concluzii și ne formăm păreri despre ceilalți, apropiați sau nu. Alteori invidiem. Ni se pare că le merge mai bine decât nouă, că au reușit mai multe sau mai devreme. Putem crede că iarba e mai verde la vecini dar adevărul este că nu avem niciodată de unde să știm câtă muncă, câte dezamăgiri și câte încercări eșuate stau în spatele ”gazonului” aparent perfect.

Viața este foarte complexă, complicată și plină neprevăzut, niciodată nu putem ști exact care este realitatea altcuiva. Vorbele nu ne spun totul iar noi nu avem, de multe ori, cum să pătrundem în spatele ușilor închise. Să nu ne grăbim să ne formăm păreri pe baza aprițiilor perfecte de pe social media întrucât pot fi tare înșelătoare și pot asunde suferințe despre care nu avem habar. Personal, cred că toate acestea trebuiesc luate cu ”un bob de sare”, întrucât nimic nu este ceea ce pare a fi iar lucrurile de multe ori sunt departe de a fi perfecte.

Ție cum ți se pare, crezi că totul este în viața noastră la fel ca în pozele pe care le publicăm?