sotia de la etaj
Cartile lui Ralu

Recomandare de lectură pentru weekend: Soția de la etaj

Astăzi vreau să vă propun o lectură ușor diferită pentru weekend și este vorba despre romanul ”Soția de la etaj” de Rachel Hawkins (titlul în original: The wife upstairs). Știu că de obicei citesc și recomand multe romane în stilul romance dar azi vreau să sparg un pic monotonia și să vă sugerez un thriller – vă promit că nu o să regretați!

Deși nu sunt mare fană a acestui gen în mod normal, cartea aceasta a fost tare captivantă, bine scrisă și chiar cred că merită să îi dați și voi o șansă. Pentru mine, este cea mai bună lectură din ultima vreme. Iar felul în care personajul principal, s-o numim Jane, narează totul, m-a dus cu gândul la romane clasice din literatură, cum ar fi ”Jane Eyre” sau ”Rebecca”.

O fată banală

Jane pare a fi o fată banală, cel puțin așa apare pentru cei care nu o cunosc. Tânără, drăguță, modestă și destul de ștearsă, o întâlnim pe când își câștigă existența într-un cartier luxos plimbând câinii oamenilor bogați. Nimeni nu știe de unde vine fata sau ce a făcut până atunci cu viața ei dar nici nu interesează pe nimeni acest aspect clienții ei apreciindu-i discreția și dragostea pentru animale.

Sursă foto: Canva.com

Aflăm că Jane este orfană și că nu a avut o existență liniștită, numeroasele încercări și experiențe prin care a trecut făcând-o să se maturizeze și să dezvolte tot felul de mecanisme de apărare.

Prin ochii ei vedem viața acestor oameni snobi și norocoși, intrigile și dedesubturile vieților aparent perfecte. Lui Jane îi pasă de clienții ei cam tot atât cât le pasă și lor de ea dar asta este pe cale să se schimbe atunci când îl întâlnește pe văduvul Edward Rochester, Eddie.

Vecinul cel sexy

Acesta își va cumpăra subit un câine și astfel vor avea motiv să colaboreze și să se vadă mai des. Jane este fascinată de acest bărbat deosebit de chipeș și bogat, pe care îl vede deopotrivă ca pe o partidă dar și ca pe un bilet de loterie, care o poate scăpa de viața grea pe care o duce și de numeroasele ei probleme.

În jurul lui Eddie plutește o aură groasă de mister pe care Jane vrea cu tot dinadinsul să o ignore, la fel cum ignoră numeroasele semnale de alarmă despre el. Cel mai important dintre acestea este moartea fostei lui soții, Bea, care nu a fost elucidată încă deși el s-a grăbit să o declare moartă din punct de vedere legal.

Sursă foto: Canva.com

Însă Jane consideră că Bea și prietena ei Blanche, care au murit într-un accident suspect cu barca, erau ”două cucoane moțate care s-au dus la casa lor de vacanță moțată, pe barca lor moțată și au avut parte de o moarte la fel de moțată”. Dar să stea lucrurile chiar așa? În timpul ăsta, toată comunitatea șușotește și emite ipoteze iar doamnele mai ân vârstă dau dezaprobator din cap și spun: ”Soțul a fost, întotdeauna este de vină soțul…”

Amintirea lui Bea este încă impregnată în memoria comunității dar și în casa lui Eddie. Aparent, Bea era o femeie foarte frumoasă, sofisticată și cu o afacere de succes. Dar va putea Jane să înflorească în umbra ei atât de stăruitoare?

În concluzie…

Recomand cu căldură acest roman, nu o să vă plictisească nicio clipă. Mi-a plăcut mult cum este construit personajul lui Jane, cum ne permite să-i studiem psihologia și felul în care gândește dar și modul în care toate personajele au ocazia de a-și prezenta propria versiune a poveștii.

Personal, am stat cu sufletul la gură ca să aflu ce s-a întamplat de fapt cu Bea, ce ascunde Eddie în spatele imaginii bărbatului perfect și până unde va merge Jane în naivitatea ei. Finalul poveștii m-a lăsat efectiv fără cuvinte pentru că este exact genul de carte care construiește foarte solid o poveste, ca apoi să o dărâme din temelii și să constați că totul era de fapt pe dos.

Tu ai citit până acum acest roman sau altul de aceeași autoare?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

October 20, 2023 at 10:30 pm

Thanks for posting. I really enjoyed reading it, especially because it addressed my problem. It helped me a lot and I hope it will help others too.



October 25, 2023 at 12:28 am

You’ve the most impressive websites.



October 27, 2023 at 1:36 am

You’ve been great to me. Thank you!



November 18, 2023 at 2:16 am

I’m so in love with this. You did a great job!!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Dragostea e în fiecare zi

February 14, 2022