Pe domnișoara Grace Dubois o cunoaștem în momentul în care aceasta sosește din Australia în Parisul postbelic, pentru a se alătura echipei de manechine care lucrează pentru faimoasa casa de modă a creatorului Chhristian Dior.

La începutul poveștii știm foarte puține despre ea, trecutul ei sau ceea ce a lăsat în urmă peste mări și țări, iar ea pare a fi doar o tânără fată frumoasă, fără experiență, dornică să guste viața și ceea ce are de oferit Orașul Luminilor.

Dar Grace Dubois, dacă acesta o fi adevăratul ei nume, caută să afle adevărul despre originea ei și poartă după sine, la rândul ei, foarte multe secrete ce ni se vor dezvălui pe parcurs. Nu vă faceți griji, autoarea are grijă să nu lase nimic învăluit în mister și, până la finalul romanului, vom primi toate răspunsurile.

Noul manechin al casei Dior face, cum se putea altfel, o impresie foarte bună și muncește din greu pentru a atinge și a păstra perfecțiunea pe care marele creator de modă o cere în toate. Grace spune că ea nu vrea să mai aibă de a face cu niciun bărbat, după ce a petrecut cinci ani lungi în Australia așteptându-și iubitul din adolescență iar relația lor nu a evoluat așa cum și-a închipuit ea în tot acest răstimp.

Însă o colegă de-a ei îi face cunoștință cu vărul ei, Philippe Boyer, un francez arătos dar cu idei ciudate despre politică, în speranța că Grace își va face cel puțin un prieten, pentru a avea cu cine să-și petreacă timpul liber. Însă lucrurile par să se desfășoare după un scenariu diferit.

Va reuși ea să țină pasul cu cariera de manechin și pretențiile enorme ale casei Dior?
Ce secrete a lăsat ea în urmă în Australia și de ce vorbește atât de puțin despre ceea ce ea numește ”viața ei anterioară”?
Ce s-a întâmplat cu iubitul ei din adolescență? Dar cu prietena ei Lottie?
Cum va evolua relația lui Grace cu non-conformistul Philippe Boyer?
Și ce legătură au serviciile secrete și Jackie Kennedy cu eroina noastră?

”Modelul din Paris” este un roman, drăguț, ușor – de citit într-un weekend și vă promit că, de la un punct încolo , cel puțin, se citește foarte repede, mie mi-a luat mai puțin de 2 zile să-l finalizez.

Ce nu mi-a plăcut este că, deși povestea este destul de bine documentată și se bazează pe fapte reale și personaje care au existat, autoarea nu a reușit, din punctul meu de vedere, să redea atmosfera acelor vremuri într-un mod credibil. Multe scene au fost descrise într-un mod prea modern pentru gustul meu iar altele sunt de-a dreptul trase de păr, romanul este plin de clișee iar Grace pare că dă nas în nas întruna peste tot cu toate personalitățile acelei perioade.

Una peste alta, a fost o lectură interesantă și, în general, plăcută iar dacă sunteți dispuși să treceți peste niște mici inadvertențe, poate o să vă placă și vouă. Am văzut că romanul a fost comparat cu Secretele Parisului, de Natasha Lester dar mie acela mi s-a părut mult mai bine scris și mai frumos de parcurs.

Tu ai citit până acum „Modelul din Paris”?

Sursă foto de copertă: Canva.com