
Secretul care te împiedică să obții ceea ce îți dorești
Cine mă cunoaște cât de puțin, știe că sunt o persoană pozitivă, optimistă, care iubește viața și căreia îi place să se concentreze mai mult pe soluții decât pe probleme. Cine mă cunoaște ceva mai mult, știe că nu am fost mereu așa și că am avut propriile mele încercări în viața asta iar unul dintre modurile în care am reușit să le fac față și să le depășesc, a fost ajustând-mi modul de a gândi.
De mai mulți ani, am devenit mare fan a tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală și cred cu tărie că avem puterea de a ne modela viața, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de context, desigur. Mai cred și că gândurile noastre fac toată diferența în modul în care percepem viața și în care îi trăim provocările, pentru că prin ele noi ne manifestăm realitatea.
Legea atracției și rolul ei în viața noastră
Așa am descoperit conceptul de legea atracției și din momentul în care l-am înțeles, mi-am dat seama că el are foarte mult sens pentru mine. Practic, vrem nu vrem, gândurile noastre ne determină realitatea, iar legea atracției funcționează oricum, fie că noi suntem adepții ei sau nu.
Chiar am auzit recent un coach în domeniu spunând că legile Universului nu sunt corecte, ele acționează oricum, fie că ne plac fie că nu iar legea atracției este la fel ca legea gravitației – nu va înceta să se manifeste doar pentru că nu ne convine nouă – iar mie mi se pare că asta este un punct de vedere foarte valid și pertinent.

Nu avem cum să manifestăm o viață pozitivă când producem și hrănim doar negativitate, nu avem cum să obținem ceea ce ne dorim dacă înauntrul nostru este doar lipsă și disperare. Practic, legea atracției ne învață că noi atragem în viața noastră acele evenimente, lucruri și oameni care rezonează cu frecvența și vibrația noastră. Nu cu ceea ce spunem, nu cu ceea ce ne-am dorit când am suflat în lumânările de pe tort de ziua noastră ci cu ceea ce e în sufletul nostru, ceea ce suntem și ceea ce simțim. Zbang. Dur, nu?
De ce nu avem ceea ce ne dorim
Da. Destul. De aia ne este și atât de dificil să ne schimbăm mentalul, programele disfuncționale instalate de ani de zile în subconștientul nostru. Pentru că este greu să atragi ceva dacă tu simți până adânc în interiorul tău că îți lipsește și cu atît mai greu este să nu mai simți lipsa dacă totuși lucrul ăla…îți lipsește. Logic, nu?
Dar despre asta am scris mai pe îndelete în acest articol. Astăzi voiam să vorbesc despre secretul care ne împiedică să manifestăm ceea ce ne dorim în viața noastră. Sunteți gata? Ok, deși simt că se va lăsa cu roșii. Dar le accept, doar e sezonul lor.
Deci, ce te împiedică să obții ce îți dorești?
Faptul că îți dorești prea mult.
V-am zis că o să se lase cu roșii.
Când ne dorim ceva prea mult, înseamnă că suntem atașați de acel ceva, înseamnă că nu putem face let go și că vibrația noastră este una joasă, de lipsă, de nevoie, de needy.
Dar cum să nu mai fim atașați dacă ne dorim? O întrebare foarte bună, la care n-am un raspuns total. Pentru că și mie mi se pare foarte greu să poți să faci let go dacă chiar vrei ceva. Plus că e contra-intuitiv, toată viața n-am auzit decât că trebuie să insiști, să nu renunți și să încerci de câte ori e nevoie iar acum vin unii care ne zic să let it go. Să-i dăm drumul, practic. Să reununțăm la atașament.

Dar cum să facem această renunțare totuși? Practicând și acceptând. Spunându-ne mereu: hei, dacă iese cum vreau eu este grozav dar dacă nu iese o să mă descurc oricum, o să găsesc altceva. Gândindu-ne mereu că avem de ales și că mereu sunt oportunități care vin către noi. Concentrându-ne pe recunoștință și pe posibilitate, în loc să ne fixăm pe ceea ce lipsește. Sigur, asta implică și să facem tot ceea ce este necesar din partea noastră, să facem tot ceea ce ține de noi, nu să așteptăm să cadă din cer.
Indiferent că ești sau nu adeptul legii atracției, că tu crezi că ne putem manifesta viața sau nu, aceasta este o metodă pe care cred eu că merită să o încerci. Pentru mine, a însemnat să reduc mult din anxietate și din frică gândind așa, pentru că știu că orice ar fi, indiferent cum ar ieși, chiar și în cazul celui mai prost scenariu – tot o să mă descurc.
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments