Dezvoltare personala

Singurul citat motivațional care nu-mi place

Am tot spus pe aici de nenumărate ori cât de mult îmi place dezvoltarea personală. Sunt absolut pasionată de ea, de psihologie, gândire pozitivă, legea atracției și orice îmi poate schimba viața în bine și mă poate ajuta să îmi remodelez gândirea pentru a fi o persoană mai bună.

Găsesc foarte multă inspirație în citatele motivaționale și le folosesc ca pe remindere despre cine sunt și unde vreau să ajung. Când am o zi mai grea sau când alunec în pesimism, un astfel de imbold e binevenit și mă readuce pe drumul bun.

Din fericire, dau de astfel de citate peste tot: pe Facebook, pe Insta, pe alte blog-uri, pe diverse canale pe care le urmăresc. Majoritatea îmi plac și mă motivează dar am unul singur care nu e favoritul meu și de fiecare dată când îmi apare în fața ochilor, mă crispez puțin.

Nu rezonez cu el și pace. Nu sunt de acord, nu îmi place și de fiecare dată îmi vine să mă cert în gând cu el și să-i spun că greșește. Mă demotivează, mă enervează și e mult prea pesimist pentru mine. Vreți să vă spun și vouă care este? Vă zic oricum, este acesta.

Sursă foto: Tumblr, editat cu Canva

Și dacă o fi adevărat, o să mă duc la culcare chiar acum, pentru că atunci nu mai are nimic rost. Dar din fericire, nu este și nu e niciodată târziu să facem ce ne-am dorit dintotdeauna, nu suntem niciodată prea bătrâni să ne urmăm visurile și absolut nicio experiență nu este zadarnică. Fiecare în parte contribuie la ceea ce suntem și toate ne-au făcut persoana care suntem în prezent.

Dacă nu am făcut ceva ”la timp”, cel mai probabil că n-a fost momentul potrivit încă pentru asta. Putem să-l reluăm când cosiderăm de cuviință sau putem să acceptăm că nu ni-l mai dorim și să ne concentrăm energia și resursele pe altceva. Eu nu cred că există așa ceva ca un timp perfect pentru ceva, pe care dacă-l ratăm, nu mai trăim acel lucru niciodată. Experiența fiecăruia dintre noi este unică pe pământ și îmi place să cred că lucrurile nu sunt întâmplătoare ci apar exact la momentul potrivit.

Tu ai un citat care nu-ți place? Sunt tare curioasă care este, spune-mi, te rog, în comentarii.

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

August 8, 2022 at 1:35 pm

Mie tot acesta nu îmi place, culmea, opera lui Paler mi-a plăcut. Însă cu acest citat nu pot fi de acord. Fiecare om are propria cronologie.



August 8, 2022 at 1:40 pm

Îl urăsc. Dacă nu ai făcut ceva la un moment dat, nu era atunci timpul lui. Și dacă nu-l vei face niciodată, poate tu n-ai fost croit să-l faci.
Mie mi se pare demotivațional, pesimist și spus parcă să te facă să te simți vinovat.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Este despre călătorie

August 5, 2022